Fandom

România

Timișoara

1.811pages on
this wiki
Add New Page
Talk1 Share

Timişoara (în germană Temeschwar, alternativ Temeschburg sau Temeswar, în maghiară Temesvár, în Format:Sr, în limba bulgarilor din Banat Timišvár, în Format:Bg, în trad. „cetatea de pe Timiş”) este reşedinţa şi cel mai mare oraş al judeţului Timiş, Banat, de asemenea este al patrulea oraş ca populaţie din România, dupa Bucureşti, Iaşi şi Cluj-Napoca.[1] Numele localităţii vine de la râul Timiş, numit de romani în antichitate Tibisis sau Tibiscus. Conform ultimului comunicat al Institutului Naţional de Statistică, la data de 1 ianuarie 2006 oraşul avea o populaţie de 303.200 locuitori şi 336.089 locuitori în zona metropolitană.

GeografieEdit

Fișier:Timisoara01.jpg

Timişoara este situată în sud-estul câmpiei Tisei, în zona de divagare a râurilor Timiş şi Bega. Apele celor două râuri au format aici un ţinut foarte mlăştinos şi frecvent inundat. Timişoara însă s-a dezvoltat într-unul din puţinele locuri pe unde se puteau trece mlaştinile. Acestea au constituit pentru mult timp o autentică fortificaţie în jurul cetăţii, însă au favorizat şi o atmosferă umedă şi insalubră, precum şi proliferarea epidemiilor de ciumă şi holeră, care au menţinut relativ scăzut numărul de locuitori şi au împiedicat semnificativ dezvoltarea cetăţii. Cu timpul însă întreaga zonă a fost bonificată, păienjenişul de canale au fost deviate, mlaştinile s-au uscat. Decisiv pentru îmbunătăţirea terenului a fost construirea Canalului Bega începând cu 1728 şi asanarea completă a mlaştinilor din împrejurimi. În schimb, terenul de pe raza oraşului moşteneşte o pânza freatică aflată la o adâncime de numai 0,5-5m: factor care nu permite construirea edificiilor înalte.

Ora locală este în avans cu 1h 25min 8sec faţă de ora meridianului 0, dar se află în întârziere cu 34min 52sec faţă de ora oficială a României.

ClimaEdit

Temperatura medie anuală este de 10,4°C (2005), cu influenţe climatice ale maselor de aer cald dinspre Marea Adriatică şi Mediterană.

Temperatura medie a aerului (media lunară şi anuală)*
Perioada Ian Feb Mar Apr Mai Iun Iul Aug Sep Oct Nov Dec Anual
1901-2000 -1,5° 0,6° 5,7° 11,1° 16,3° 19,6° 21,5° 20,9° 16,8° 11,2° 5,7° 1,2° 10,7°
2005 0,0° -3,3° 3,4° 11,3° 16,9° 19,7° 22,1° 20,3° 17,3° 11,1° 4,6° 1,6° 10,4°
Maxima şi minima absolută lunară în perioada 1901-2000
Anul 1979 1994 1952 1950 1950 1938 1939 1952 1946 1935 1926 1957
Maxima 17,4° 20,5° 28,2° 32,0° 34,5° 38,4° 39,6° 41,0° 39,7° 33,8° 27,1° 20,2°
Anul 1963 1935 1932 1931 1935 1962 1962 1949 1970 1971 1922 1927
Minima -35,3° -29,2° -20,0° -5,2° -5,0° 2,2° 5,9° 5,0° -1,9° -6,8° -15,4° -24,8°
*Anuarul statistic al României 2006

IstorieEdit

Timis metrop.jpg

Catedrala Mitropolitană (1936-1946) veritabil simbol al oraşului

Prima atestare documentară a localităţii Timişoara este destul de controversată, aceasta fiind plasată de specialişti fie în 1212, fie în 1266. În 1175 este menţionat comitatul Timiş, dar sursele nu menţionează care este centrul economic şi administrativ al acestuia. În momentul atestării sale acesta făcea parte din comitatul Timiş, o unitate administrativ teritorială a regatului ungar. Teritoriul cunoscut mai târziu ca Banat cu centrul administrativ în „Urbis Morisena” (apoi Cenad), fusese cucerit de către maghiari în jurul anului 1030 şi încorporat regatului ungar.

Fiind aşezată într-un punct strategic, de unde putea fi controlată o mare parte a Câmpiei Banatului, atât Timişoara cât şi funcţia de comite de Timiş au devenit din ce în ce mai importante. Timişoara a primit un impuls deosebit în timpul domniei regelui Carol Robert de Anjou, care în urma vizitei sale din 1307 a ordonat construirea aici a unui palat regal. În timpul anarhiei feudale, acesta va muta capitala Ungariei la Timişoara. Numirea lui Iancu de Hunedoara în funcţia de comite de Timiş, în 1440 marchează un capitol aparte din istoria Timişoarei. Iancu de Hunedoara va fi cunoscut în întreaga regiune pentru reputata victorie de la Belgrad asupra otomanilor, fiind considerat în acea vreme apărător al creştinătăţii. El va transforma oraşul într-o tabără militară permanentă şi în domiciliul său pentru că se mută aici împreună cu familia. Astfel cetatea va rămâne în posesia Corvineştilor până în 1490.

Un episod deosebit din istoria Timişoarei îl reprezintă asediul cetăţii de către oastea ţăranilor răsculaţi condusă de Gheorghe Doja. Armatele răsculate, formate din iobagi români şi unguri au avut câteva victorii împotriva armatelor nobilimii, dar au fost înfrânte lângă Timişoara de comitele Ioan Zapolya. Se spune că locul unde Doja a suferit o cumplită moarte, fiind pus pe un scaun din fier înroşit şi ars de viu este marcat de statuia Sfintei Marii din Piaţa cu acelaşi nume a cartierului Iosefin. Totuşi, ultimele ipoteze susţin că torturarea lui Doja a avut loc chiar lângă castel, de unde nobilii au putut urmări macabrul spectacol. Deci este mult mai probabil ca locul execuţiei să fie undeva în faţa Hotelului Central de lângă Muzeul Banatului.

În 1552 o armată otomană de 160.000 de oameni sub comanda lui Ahmed–Paşa atacă şi cucereşte cetatea,aparată de 2310 militari, transformând-o în capitală de vilayet otoman. Comandantul oraşului, Stefan Losonczy, este capturat la 27 iulie 1552, după o rezistenţă eroică, şi decapitat.

In castelul din cetate se va instala un guvernator denumit "vali" sau " beilerbei" (uneori cu rang de paşă sau chiar vizir). Primul valiu sau beilerbei al Timişoarei este numit Kasim pasa, zis Gazi Kasım paşa,fost beilerbei al Budei. Pentru aproape 200 de ani Timişoara se va afla sub dominaţie otomană, fiind sub control direct al sultanului şi având un statut special, ca cel al oraşelor Belgrad sau Buda. Cetatea cunoaşte importante transformări; bisericile sunt transformate în moschei, numeroşi musulmani se stabilesc aici, fortăreaţa se transformă în baza necesităţilor strategice otomane. Cu toate acestea ocupaţia turcească a fost o perioadă de relativă pace, Timişoara fiind folosită de turci mai ales ca punct strategic de plecare pentru campaniile militare la nord-vest.

După repetate tentative, Eugeniu de Savoia cucereşte cetatea în 1716, deschizând calea dominaţiei austro-ungare pentru mai mult de 200 de ani. Abia în 1920 Banatul se uneşte cu România iar în Timişoara se instaurează administraţia românească.

Timisoara opera.jpg

Imagine din Piaţa Victoriei cu clădirea Operei, de la balconul căreia Timişoara a fost declarat primul oraş din România liber de comunism

În data de 16 decembrie 1989 la Timişoara s-a declanşat revoluţia care avea să ducă la înlăturarea lui Nicolae Ceauşescu şi a regimului comunist din România. Iniţial s-a format o mişcare de protest împotriva mutării forţate a pastorului reformat László Tőkés. Atât enoriaşi cât şi trecători s-au adunat în faţa parohiei acestuia în semn de protest. La scurt timp însă, protestul s-a transformat într-unul împotriva întregului sistem şi s-au scandat pentru prima dată lozinci anticomuniste. Mişcarea a luat rapid amploare şi în centrul oraşului s-au adunat zeci de mii de revoluţionari. Pe 20 decembrie 1989, Timişoara a fost declarată primul oraş din România liber de comunism, în urma unor confruntări sângeroase soldate cu peste 1000 de morţi şi alte câteva mii de răniţi. Aceste evenimente au dus la căderea regimului ceauşist o săptămână mai târziu. Schimbările care au avut loc la nivelul clasei politice au dus la noi proteste din partea timişorenilor, proteste ce au culminat cu redactarea controversatei Proclamaţii de la Timişoara, în martie 1990. Cerinţele timişorenilor se sintetizau în punctul 8 al proclamaţiei, prin care se cerea ca foştii activişti ai PCR să nu mai poată candida la funcţii publice în stat. Acest punct însă nu a fost pus niciodată în aplicare.

Premierele TimişoareiEdit

  • 1718 – atestarea fabricii de bere, cea mai veche de pe teritoriul actual al Romaniei;
  • 1728 – începutul canalizării Begăi, cel mai vechi canal navigabil de pe teritoriul actual al Romaniei;
  • 1745 – construcţia Spitalului Municipal;
  • 1760 – primul oraş al monarhiei cu străzile iluminate cu lămpi;
  • 1771 – primului ziar care a apărut pe teritoriul actual al României şi totodată primul ziar german din sud-estul Europei: „Temeswarer Nachrichten”;
  • 1823-1826 - Janos Bolyai, servind la garnizoana din Timisoara, lucra la elaborarea geometriei neeuclidiene
  • 1854 – primul serviciu telegrafic într-un oraş al României de azi;
  • 1855 – primul oraş al monarhiei habsburgice cu străzile iluminate cu gaz;
  • 1881 – prima reţea de telefonie de pe teritoriul actual al României;
  • 1884 – primul oraş din Europa continentală cu străzile iluminate electric, cu 731 de lămpi;[2]
  • 1886 – prima staţie de salvare din Ungaria şi România;
  • 1895 – prima stradă asfaltată de pe teritoriul de azi al României;
  • 1897 – primele proiecţii cinematografice pe teritoriul actual al ţării noastre;
  • 1899 – primul tramvai electric într-un oraş din România de azi;
  • 1953 – singurul oraş european cu trei teatre de stat în română, maghiară şi germană; [3]

PopulaţiaEdit

La recensământul din 2002 populaţia stabilă a oraşului a fost de 317.660 de locuitori, cu o tendinţă negativă, iar densitatea populaţiei de 2.622 locuitori/km². Conform ultimului comunicat al Institutului Naţional de Statistică, la data de 1 iulie 2007 Timişoara avea o populaţie de 307.347 locuitori, fiind al patrulea oraş ca mărime din România după Bucureşti, Iaşi şi Cluj-Napoca.[1] Din totalul populaţiei 85,52% sunt români. Cele mai importante comunităţi etnice sunt cele maghiare (aprox 7,5%), germane (2,25%) şi sârbe. De remarcat este că la Timişoara în ultimii ani, datorită creşterii economice a apărut şi o importantă comunitate de oameni de afaceri, care însă nu figurează în statisticile oficiale. Dintre aceştia se remarcă în primul rând italienii, cei mai numeroşi investitori străini prezenţi aici. Alte două comunităţi în creştere sunt cea slovacă şi ucraineană, care beneficiază şi de predare în limba maternă în unele unităţi de învăţământ preuniversitar.

Evoluţia populaţiei la recensăminte:


Structura confesionalăEdit

Timişoara este un oraş cu una din cele mai diversificate structuri confesionale din România. Aceasta se datorează în mare parte tradiţiei multietnice şi multiconfesionale a oraşului, însă a urmat în secolul al XX-lea o tendinţă netă în favoarea religiei creştine ortodoxe. În prezent circa 80,6 % din timişoreni se declară ortodocşi (marea majoritate ţinând de Biserica Ortodoxă Română, iar restul de Biserica Ortodoxă Sârbă) şi 10 % romano-catolici (marea majoritate germani şi maghiari). Urmează religia penticostală cu 8.408 de adepţi (2,6 %), reformată (calvinistă), (2 %, majoritatea maghiari), greco-catolică (uniată) (in marea majoritate români) cu 4.191. Sunt reprezentate şi diverse alte comunităţi mai mici, cum este cea evreiască (mozaică), cu o istorie de circa 450 de ani, astăzi având aproximativ 300 de membri, în cea mai mare parte vârstnici. De asemenea există în oraş un număr mic de credincioşi creştini ortodocşi greci, armeni, precum şi musulmani (arabi şi turci). 359 de timişoreni se declară atei.

Structura etnicăEdit

Recensământul[4] Structura etnică
Anul Populaţia Români Germani Maghiari Sârbi Evrei Romi Slovaci Bulgari Ucrainieni Alte etnii
1880 38.702 5.188 21.121 7.745 2.487  ?  ? 416  ? 29 1.716
1890 45.948 5.594 24.973 11.100 2.363  ?  ? 332  ? 27 1.559
1900 60.551 6.312 30.892 19.162 2.730  ? - 288  ? 13 1.154
1920 86.850 16.047 32.097 27.189  ? 8.307 -  ?  ?  ? 3.210
1930 102.390 25.207 33.162 31.773 2.237 7.264 379 652 279 56 1.381
1941 125.052 46.466 37.611 24.891  ?  ?  ?  ?  ?  ? 16.084
1956 142.257 75.855 24.326 29.968 3.065 6.700 122 575 280 56 1.310
1966 174.243 109.100 25.058 31.016 4.188 2.590 120 490 475 71 1.135
1977 269.353 191.742 28.429 36.724 6.776 1.629 1.109 404 942 299 1.299
1992 334.115 274.511 13.206 31.785 7.748 549 2.668 675 1.314 756 903
2002[5] 317.660 271.677 7.157 24.287 6.311 367 3.062 570 1.218 762 2.249

PoliticăEdit

Fișier:Primaria Timisoara.jpg
Palatul Administrativ Timisoara.jpg

Palatul Administrativ, sediu al Prefecturii Timiş, construit între 1938 - 1942

Primele alegeri libere din Timişoara post-comunistă au avut loc în 1992. Câştigător a fost Viorel Oancea, al Partidului Alianţa Civică (PAC), ulterior fuzionat cu PNL. Acesta s-a remarcat prin faptul că a fost primul ofiţer care a vorbit mulţimii de revoluţionari adunaţi în Piaţa Operei. La alegerile din 1996 fotoliul de primar a fost câştigat de Gheorghe Ciuhandu, din partea PNŢCD. Acesta se află în prezent la al treilea mandat, după ce a câştigat şi alegerile din 2000 şi 2004. Între timp Ciuhandu a preluat conducerea PNŢCD-ului şi a candidat în 2004 la funcţia de preşedinte al României. Se remarcă faptul că la nivel de ţară Timişoara a devenit un adevărat „bastion” al ţărăniştilor şi singurul mare oraş condus de ţărănişti. Procentul de voturi la nivel de ţară al partidului a scăzut continuu în ultimii ani, însă s-a menţinut relativ înalt la Timişoara.

În urma alegerilor locale din 2008, din totalul de 27 de consilieri 11 au fost aleşi din partea Alianţei pentru Timiş (PNŢCD+PNL+FDGR), 8 din partea PD-L, 6 din partea PSD şi 2 din partea UDMR (1 pentru reprezentantul etniei maghiare, iar celălalt pentru italieni, bulgari, sârbi şi ucraineni, prin rotaţie, câte un an).

    Partid Consilieri Componenţa Consiliului
  Alianţa pentru Timiş (PNŢCD+PNL+FDGR) 11                      
  Partidul Democrat-Liberal 8                      
  Partidul Social Democrat 6                      
  Uniunea Democrată a Maghiarilor din România 2                      

Pentru componenţa istorică a Consiliului Local Timişoara vezi: Guvernarea locală din Timişoara.

În 2003 au fost înfiinţate „Consiliile Consultative de Cartier” ca „instrumente de participare cetăţenească pentru îmbunătăţirea procesului decizional în administraţia publică locală, în scopul realizării în comun a unor acţiuni, lucrări, servicii şi proiecte de interes public local” (Art.1 HCL 195/2003).

StemaEdit

Fișier:StemaTimisoara1.png

Stema municipiului a suferit cu timpul mai multe schimbări însă a păstrat mare parte din elementele caracterizante. În prezent stema oficială este tăiată în două părţi printr-o linie orizontală. Jumătatea superioară este împărţită din nou în două părţi egale printr-o linie verticală. Deasupra stau 7 turnuri care simbolizează cele 7 provincii române. În partea din stânga sus, pe fundal roşu, peste valuri naturale un pod de aur cu două deschizături boltite, construit din piatră cioplită (podul lui Traian) din care iese un leu de aur. În dreapta sus, un turn de piatră având cornişe duble (fostul turn de apă al cetăţii), două ferestre rotunde la etaj, iar la parter o poartă pe care se vede o roată de fier neagră (moara de apă). În partea de sus a turnului se vad la stânga un steag purpuriu cu o cruce argintie, la dreapta steagul tricolor găurit, introdus după 1989, simbol al Revoluţiei pornite la Timişoara.

În jumătatea de jos, pe câmp albastru, la stânga pluteşte soarele cu chip uman iar la dreapta semiluna, simbol al trecutului oraşului sub stăpânire otomană. Dedesubtul lor se vede Cetatea Timişoara, cu clădirile publice şi industriale, înconjurat de citadele iar la poalele cetăţii curge canalul Bega. La mijlocul stemei se află un scut.

EconomieEdit

Fișier:Iulius Mall.jpg

Timişoara s-a afirmat ca puternic centru economic în secolul XVIII, o dată cu instalarea administraţiei habsburgice. Colonizarea cu germani, diversitatea etnică şi religioasă, reconstrucţia cetăţii dar şi sistemul legislativ favorabil proprietăţii private, au determinat formarea unui puternic ţesut de meşteşugari şi comercianţi. Acest ţesut de meşteşugari a constituit pentru mai bine de 200 de ani secretul dezvoltării economice de aici. Când Revoluţia industrială a început să se manifeste, Timişoara prezenta toate condiţiile favorabile pentru adoptarea ei. Rând pe rând au fost introduse cele mai moderne inovaţii ale vremii. Micile ateliere meşteşugăreşti au lăsat locul industriei mici şi mijlocii. Un al doilea atu important l-a constituit Canalul Bega. Acesta a constituit un avantaj competitiv necesar dezvoltării comerţului, permiţând traficul de mărfuri pe apă, legătura pe Dunăre şi comerţul atât cu Europa dar şi cu restul lumii, prin porturile de la Marea Neagră. În 1857 la Timişoara a ajuns şi calea ferată, completând astfel toate premisele necesare dezvoltării economiei industriale moderne. Însă acest model economic specific, dezvoltat în mod organic de-a lungul a aproape 250 de ani, a luat fine în 1948 odată cu naţionalizarea, suprimarea proprietăţii individuale şi instaurarea economiei de stat planificate. Timişoara a fost succesiv masiv industrializată, urmărind însă criterii diferite de dezvoltarea precedentă. Au fost creaţi coloşi industriali în diverse domenii, în special în domeniile industriei chimice şi mecanice, coloşi a căror forţă de muncă a fost furnizată prin migrarea masivă a populaţiei rurale din zonă şi din restul ţării.

După schimbarea regimului comunist, în ciuda declinului unor ramuri economice tradiţionale, înlocuite de noi ramuri moderne, sectorul industrial din Timişoara continuă să furnizeze peste 3% din producţia industrială naţională. Caracteristic economiilor de piaţă avansate, sectorul serviciilor acoperă un procent tot mai mare din economia timişoreană.

În ultimii ani, Timişoara a cunoscut o creştere economică semnificativă, datorată investiţiilor străine, în special în sectoare de înaltă tehnologie. Într-un articol din 2005, revista franceză L'Expansion a numit Timişoara "vitrina economică a României"[6], referindu-se la numărul mare de de investiţii străine, considerate ca o "a doua revoluţie" prin care oraşul trece.

Capitalul străin investit la Timişoara provine în special din ţări precum Germania, Italia sau Statele Unite. Printre cele mai mari companii stabilite aici se numără producătorul de anvelope Continental, compania americană Solectron (telefonie mobilă, aparatură electronică), Dräxlmaier (componente auto pentru BMW), Linde Gas (gaze tehnice), Procter & Gamble (detergenţi), Nestlé (napolitane).

TransportEdit

Pe planul infrastructurii de transport Timişoara este un nod feroviar în centrul celei mai dense reţele de căi ferate din România, fapt care permite multiple legături cu localităţile din judeţ. Acestea permit oraşului un important aflux de forţă de muncă din toate colţurile judeţului. Principala gară de călători este Timişoara Nord, construită în 1857. Alte staţii, importante pentru transportul local, sunt: Timişoara Est, Timişoara Vest, Timişoara Sud. De la Timişoara există legături internaţionale directe spre Belgrad, Budapesta şi Viena.

Transportul auto a cunoscut o adevărată explozie după 1990, astfel că în 2003, gradul de motorizare înregistrat la Timişoara era cel mai mare din România, cu 361 de autovehicule la 1.000 de locuitori, în comparaţie cu doar 315 înregistrate în capitală. Din acest motiv, traficul a devenit una dintre problemele cele mai importante cu care se confruntă oraşul, infrastructura existentă nefiind capabilă să suporte valorile ridicate ale traficului. Reţeaua de drumuri din interiorul municipiului are o lungime de 574 km şi ocupă o suprafaţă de 603 de ha.

Transportul public este asigurat de 13 linii de tramvaie, având o lungime totală de 145,8 de km; 22 de linii de autobuz (cu un total de 183,2 de km) şi 9 linii de trobeiluz (cu un total de 70,46 de km); 8 companii de taxi.

O importanţă deosebită o are transportul aerian. Timişoara dispune de Aeroportul Internaţional Traian Vuia, al doilea ca mărime din România. aici fiind amplasata a doua companie aeriana ca merime din Romania Carpatair. Aeroportul avand zeci de legaturi aeriene in intreaga europa.

CulturăEdit

Fișier:Timisoara fountain.jpg

Timişoara este un oraş multicultural, influenţat de diversele comunităţi etnice, în special de cea germană, maghiară şi sârbă, dar şi de cele bulgară, italiană şi greacă. Moştenirea culturală şi diversitatea ofertei culturale sunt punctele forte ale oraşului. Cu cele peste 12 instituţii culturale profesioniste, Timişoara este, după Bucureşti şi Iaşi, al treilea pol cultural din ţară din punct de vedere al mărimii şi diversităţii ofertei culturale.[7] O mare tradiţie o are teatrul timişorean, care prin cele trei teatre de stat, (în premieră în Europa): Teatrul Naţional, / Teatrul German şi Teatrul Maghiar, oferă spectacole în limbile română, germană şi maghiară. Cele trei instituţii împart aceiaşi clădire-simbol cu Opera Română.

Filarmonica Banatul întregeşte paleta de ofertă culturală de cea mai înaltă calitate, păstrând astfel o tradiţia oraşului care a văzut interpretând pe scenele lui nume mari precum Franz Liszt, Strauss fiul, Brahms, Enescu sau premiera Traviatei lui Verdi la 9 februarie 1855.

Patrimoniul cultural timişorean şi bănăţean este întregit de Muzeul Banatului, înfiinţat în 1872. Acesta adăposteşte cea mai mare colecţie de obiecte arheologice din Banat. Instituţia are diferite ramuri, printre care un Muzeu de Artă, de Etnografie, Muzeul Satului Bănăţean, un Muzeul al Viorilor sau cel al Tehnologiei, Informaţiei şi Comunicaţiilor. Muzeul mai deţine şi cea mai mare colecţie de păsări şi fluturi din Estul Europei. Oferta culturală este întregită de Teatrul de Păpuşi (înfiinţat în 1949), Ansamblul Banatul, Biblioteca Judeţeană (1904), Şcoala Populară de Artă, Casa de Cultură, dar şi numeroase galerii de artă, edituri, fundaţii şi asociaţii culturale.

Patrimoniul arhitecturalEdit

Din punct de vedere arhitectonic, oraşul moşteneşte un amplu patrimoniu de monumente istorice(circa 14.500[8]), totodată cel mai mare din ţară. De fapt întregul ansamblu de clădiri din centru şi cele din cartierele Iosefin şi Fabric sunt considerate monumente istorice. Acesta este rezultatul unei tradiţii îndelungate de planificare urbanistică modernă, începută încă din secolul al XVIII-lea, o dată cu venirea austriecilor. Centrul oraşului, amplasat în vechea Cetate, a fost remodelat, cu pieţe şi străzi drepte. Construcţiile erau bine aliniate, iar clădirile de la colţurile străzilor trebuiau să aibă elemente arhitecturale în plus. Predominant a fost stilul baroc de influenţă vieneză, care a adus Timişoarei numele de „Mica Vienă”.

La sfârşitul secolului al XIX-lea, structura urbanistică a Timişoarei a suferit un proces amplu de modernizare. Fostele bastioane şi spaţiile militare au fost demolate şi înlocuite cu bulevarde şi cartiere noi. În 1904, Primăria a înfiinţat postul de arhitect-şef şi l-a atribuit tânărului arhitect László Székely. Acesta a adus o contribuţie decisivă la remodelarea zonei centrale şi la introducerea stilului Art Nouveau, secession şi eclectic în peisajul urbanistic al oraşului. Stau mărturie palatele din Piaţa Victoriei, Baia Publică Neptun sau Casa Brück din Piaţa Unirii. Tot datorită lui s-a conturat şi arhitectura industrială, Abatorul comunal sau Uzina de apă fiind numai câteva exemple.

Cartierele Fabric şi Iosefin păstrează intactă amprenta diversităţii etniilor şi meşteşugarilor care le-au construit. Se păstrează influenţa germană, maghiară şi sârbă. Clădirile nu depăşesc două etaje, sunt viu colorate şi foarte bogat ornate. În cartiere precum Mehala, Iosefin sau Freidorf, se păstrează trăsăturile tipice ale satelor tradiţionale de şvabi bănăţeni: case mari cu front stradal, frumos ornate şi cu spaţii verzi în faţa caselor.

Ultimul curent arhitectural care influenţează vechiul oraş este cel românesc, introdus o dată cu trecerea Timişoarei sub administraţie românească. Cel mai bun exemplu este Catedrala Mitropolitană realizată în arhitectură tradiţională românească, în stil moldovenesc. În perioada interbelică se construiesc şi noi cartiere de vile în jurul centrului, unde se resimte influenţa stilului modern interbelic, a stilului brâncovenesc sau chiar francez.

Un farmec aparte este dat de parcurile şi spaţiile verzi ce se întind de-a lungul canalului Bega şi în toate zonele oraşului. Din acest motiv Timişoara a căpătat numele de „oraş al parcurilor şi al trandafirilor”.

EducaţieEdit

Învăţământul preuniversitarEdit

Învăţământul şcolar se desfăşoară în 64 de grădiniţe, cu 498 de educatoare şi 7095 de copii; învăţământul primar şi gimnazial este organizat în 47 de unităţi, cu 2401 cadre didactice şi 35.186 elevi, învăţământul liceal, în 34 de unităţi, cu 1359 cadre didactice şi 17.472 elevi, cel post-liceal în 11 unităţi, cu 958 cursanţi, cel de maiştri în 6 unităţi cu 267 cursanţi. Reţeaua şcolară mai cuprinde două şcoli speciale pentru elevii cu deficienţe, o şcoală specială pentru ambliopi, un centru de educaţie specială şi un centru pentru învăţământ alternativ, prin Şcoala Waldorf, înfiinţată în anul 1993. Specificul învăţământului preuniversitar timişorean este diversitatea limbilor de predare. Bogata tradiţie multietnică a oraşului s-a menţinut şi în mare parte datorită şcolilor cu predare în limba germană, maghiară şi sârbă, care, împreună cu limba română au o tradiţie şi o continuitate de aproape 3 secole. În prezent acestor limbi li s-au adăugat în unele unităţi de învăţământ slovaca şi ucraineana.

Printre cele mai importante licee şi colegii se numără:

UniversităţiEdit

Învăţământul superior are o tradiţie de aproape 100 de ani, odată cu înfiinţarea Politehnicii în 1920. De atunci şi până azi Timişoara a devenit cel mai important pol universitar din vestul ţării şi al treilea ca mărime din ţară după Bucureşti şi Iaşi.

Fișier:Liceul Piaristilor Timisoara.jpg

Cele mai importante universităţi sunt:

TurismEdit

Timişoara deţine cel mai amplu ansamblu de clădiri istorice din România, constituit din ansamblurile urbane ale cartierelor Cetate, Iosefin şi Fabric. Arhitectura variată, influenţele barocului Vienez şi multitudinea de parcuri au adus Timişoarei, aşa cum s-a spus mai sus, renumele de „Mica Vienă” şi de „Oraşul parcurilor”. Câteva obiective turistice importante sunt:

Fișier:Domul din Timisoara.JPG

Personalităţi marcanteEdit

Fișier:Grafmercy.jpg

Cartiere Edit

Zona MetropolitanaEdit

Instituții Edit

  • Saşi Vuşcan şi Zsolt Szabo, membri ai trupei rock Burning Table, au înființat o şcoală de pop-rock şi arte numită „Artsoma”.[11]

Clădiri Edit

Vox Tehnology Park este format din două corpuri de clădire, cu zece, respectiv şapte etaje şi va avea o suprafaţă închiriabilă de peste 26.000 de metri pătraţi. Dezvoltatorii susţin că acest centru business va oferi facilităţi unice în Timişoara, cu birouri moderne şi sofisticate.[12]

Relaţii externeEdit

Oraşe înfrăţiteEdit

ConsulateEdit

SportEdit

Uniunea Timişoreană de Karate (U.T.K.)

ImaginiEdit

NoteEdit

BibliografieEdit

  • Barat, Armin, Die königliche Freistadt Temesvar. Eine monographische Skizze, Selbstverlag des Verfassers, Temesvar, 1902
  • Ilieşiu, Nicolae Timişoara. Monografie istorică, Timişoara, 1943, reeditat de Editura Planetarium, Timişoara, 2006, ISBN 973-97327-2-0, ISBN 978-973-7836-92-8
  • Medeleţ, Florin , Dan Buruleanu, Timişoara. Povestea oraşelor sale, Timişoara, 2004 ISBN 973-661-276-7
  • Mircea Opriş, Timişoara. Mică monografie urbanistică, Ed. Tehnică, Bucureşti, 1987.
  • Munteanu, Ioan , Munteanu, Rodica , Timişoara. Monografie, Ed.Mirton, Timişoara, 2002 ISBN 973-585-650-6
  • Preyer, Johann Nepomuk, Monografia oraşului liber crăiesc Timişoara, 1853
  • Schuster, Else von , O plimbare prin Timişoara, 1996 ISBN 973-97541-3-9

Vezi şiEdit

Legături externe Edit

Commons
Wikimedia Commons conţine materiale multimedia legate de Timișoara
Wikivoyage
La Wikivoyage găsiți un ghid turistic despre Timișoara

Istorie

Reportaje

Reportaje despre cartiere

Monumente

Hărți

Media


Wikipedia-logo.png Această pagină utilizează conţinut de la Wikipedia în limba română. Versiunea originală a sa se află la: Wikipedia: Timișoara. Lista autorilor poate fi văzută în istoricul paginii. Textul de la Wikipedia este disponibil sub licenţa GNU FDL pentru documentaţie liberă.

Ad blocker interference detected!


Wikia is a free-to-use site that makes money from advertising. We have a modified experience for viewers using ad blockers

Wikia is not accessible if you’ve made further modifications. Remove the custom ad blocker rule(s) and the page will load as expected.

Also on Fandom

Random Wiki