FANDOM


Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar-Arseni”

În anul 2002 era singurul centru de neurochirurgie din tara pentru copii si de chirurgie spinala. Centrul National de Excelenta pentru Neurochirurgie de la "Bagdasar-Arseni" trateaza si pacienti cu tumori cerebrale si pe cei cu patologie cerebro-vasculara sau epilepsie, ca si malformatiile de inchidere a tubului neural.[1]

În septembrie 2004, cinci persoane cu vârste între 24 și 51 de ani, internate în luna august pentru hernie de disc, s-au îmbolnăvit de meningită cu piocianic după o banala puncție lombară, iar trei au decedat.[2]

În iunie 2014, pe numele directorului Anca Buliman au fost trimise sesizări atât la DNA, cât şi la ANI. Aceasta a fost acuzată de ofiţerii Corpului de Control al primului ministru că ar fi semnat contracte păguboase cu firme „de familie”, fără a fi prestate serviciile, şi ar fi aprobat licitaţii cu dedicaţie.[3]

În iunie 2016, procurorii au descoperit că firmele afaceristului Dorin Cocoș ar fi aprovizionat spitalele Capitalei cu consumabile medicale supraevaluate de zeci de ori iar doi manageri de spitale au fost reţinuţi în acest dosar.[4]

În iulie 2016, în spital au fost depistați pacienți infectați cu bacterii intraspitaliceşti cu rezistenţă crescută la antibiotice.[5][6]

Note Edit

Legături externe Edit

Ad blocker interference detected!


Wikia is a free-to-use site that makes money from advertising. We have a modified experience for viewers using ad blockers

Wikia is not accessible if you’ve made further modifications. Remove the custom ad blocker rule(s) and the page will load as expected.

Also on FANDOM

Random Wiki