FANDOM


Coat of arms of Romania
Acest articol face parte
din seria Istoria românilor
Dacia
Perioada medievală
Renaşterea naţională
Regulamentul Organic
Războiul de independenţă
Regatul României
România Mare
Al doilea război mondial
Comunismul
Republica Moldova
România contemporană


După o scurtă perioadă de neutralitate, România s-a alăturat Puterilor Axei în iunie 1941, în timpul dictaturii lui Ion Antonescu. La 23 august 1944 Regele Mihai şi-a dat acordul pentru înlăturarea prin forţă a mareşalului Antonescu dacă acesta va refuza semnarea armistiţiului cu Naţiunile Unite. În urma refuzului net al lui lui Antonescu la 23 august 1944, Regele Mihai l-a destituit şi l-a arestat, iar România a trecut de partea Aliaţilor. Participarea României la cel de-al doilea război mondial s-a caracterizat prin două campanii: cea din est pentru eliberarea Basarabiei şi Bucovinei, pierdută în final, şi cea din vest pentru eliberarea Transilvaniei.

Anii dinaintea războiului Edit

Marea depresie economică din 1929 creată de marile monopoluri a radicalizat mişcările politice atât în Europa, cât şi pe plan internaţional[necesită citare]. Italia, Germania şi Spania au devenit state fasciste, iar URSS a devenit un stat comunist, care avea ca scop declarat răspândirea Revoluţiei Socialiste in întreaga lume. Marile capitaluri acaparează economia României, adâncirea discrepanţelor între bogaţi si săraci creând premisele ascensiunii mişcărilor politice radicale[necesită citare]. Până în 1938, forma de guvernământ română a fost de monarhie constituţională liberală. Constituţia din 1923 i-a dat regelui posibilitatea de a dizolva parlamentul şi a organiza alegeri anticipate. Criza politică din România s-a exprimat prin schimbarea de 25 de guverne într-un deceniu.

Partidul Naţional Liberal a devenit în timp scurt naţionalist, în loc de liberal, şi-a pierdut dominanţa pe care o avea asupra politicii României în perioada de după Primul Război Mondial. Era umbrit din ce în ce mai mult de Partidul Naţional Ţărănist (o grupare moderată), dar şi de radicalul Front Român, de Liga Apărării Naţional-Creştine (LANC) - care a fuzionat în 1935 cu Partidul Naţional Agrar pentru a forma Partidul Naţional Creştin (PNC) - şi mai ales de gruparea Garda de Fier, o grupare desprinsă din LANC ce promova naţionalismul radical[necesită citare].

Dictatura regală a lui Carol al II-lea a fost instaurată la 11 februarie 1938, prin instalarea unui guvern condus de patriarhul Miron Cristea. Constituţia a fost abrogată şi înlocuită cu una nouă intrată în vigoare la 27 februarie, prin care toate puterile erau concentrate în mâna regelui, iar parlamentul avea doar rolul de instituţie auxiliară legislativă. Printr-un decret lege au fost desfiinţate toate partidele politice şi s-a constituit un partid unic numit Frontul Renaşterii Naţionale. S-a format şi un consiliu de coroană, care avea însă un caracter consultativ. In acelaşi timp cu măsurile luate pentru instaurarea şi consolidarea dictaturii regale au fost arestaţi şi o serie de lideri legionari, care mai apoi, au fost executaţi din ordinul regelui la 30 noiembrie 1938. Printre cei 13 legionari asasinaţi s-a aflat şi şeful acestora Corneliu Zelea Codreanu[1].

O altă mişcare a regelui de a controla viaţa politică românească a fost crearea Partidului Naţiunii la 22 iunie 1940 în fruntea căruia s-a aşezat el însuşi. Criza regimului dictatorial carlist declanşată de Dictatul de la Viena prin care i-a fost răpită României partea de nord vest a Transilvaniei, s-a terminat cu abdicarea regelui la 6 septembrie 1940[2].

Începutul celui de Al Doilea Război Mondial Edit

Pe 23 august 1939 Germania nazistă şi Uniunea Sovietică au semnat Pactul Ribbentrop-Molotov , care stipula, între altele, interesele Sovietelor în Basarabia. Opt zile mai târziu Germania nazistă invadează Polonia. România a rămas oficial o ţară neutră, adăpostind refugiaţii polonezi şi oferindu-le posibilitatea soldaţilor şi ofiţerilor armatei Poloneze să ajungă în Franţa şi Anglia prin porturile româneşti la Marea Neagră.

În 1940, ca urmare a ultimatumurilor date de Uniunea Sovietică, România a fost nevoită în iunie 1940 să evacueze Basarabia şi Bucovina de Nord. Evacuarea armatei şi administraţiei române a fost însoţită de acţiuni antiromâneşti ale sovieticilor şi grupurilor de comunişti. Două treimi din Basarabia au fost lipite unei mici părţi a URSS formând noua Republică Sovietică Socialistă Moldovenească, restul fiind alipite Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene. Ocupaţia sovietică a desfăşurat o campanie de distrugere a fiinţei naţionale româneşti prin deportări în masă şi prin interzicearea valorilor româneşti[3] [4].

Guvernul Ion Gigurtu instalat la 4 iulie 1940 a introdus o legislaţie antisemintă cu scopul de a câştiga bunăvoinţa guvernului hitlerist. Chiar dacă a făcut acest gest, guvernul nu a reuşit să obţină susţinerea Germaniei, deoarece aceasta îi sprijinea pe cei care pierduseră primul război mondial şi care solicitau din ce în ce mai tare revizuirea graniţelor[5]. Astfel că, pe 30 august 1940, prin Dictatul de la Viena, puterile Axei au forţat România să înapoieze jumătate din Transilvania Ungariei. Această zonă, discutabil considerată de unii istorici ca aparţinând Ungariei, a fost cunoscută de atunci drept "Transilvania de Nord", pentru a fi deosebită de "Transilvania de Sud", care a rămas sub guvernarea românească. Pe 7 septembrie 1940, prin Tratatul de la Craiova, Cadrilaterul (partea sudică a Dobrogei) a fost cedată Bulgariei.

Venirea la putere a lui AntonescuEdit

În septembrie 1940, Ion Antonescu a fost numit prin Decret Regal de Carol al II-lea prim-ministru, însărcinat cu formarea unui guvern de uniune naţională. Generalul Antonescu le-a propus ţărăniştilor şi liberalilor să colaboreze la guvernare însă aceştia au refuzat. După abdicarea lui Carol al II-lea, la cererea lui Antonescu, cele două partide au refuzat totuşi să se implice în mod direct prin liderii săi, desemnând doar nişte “specialişti” din rândurile propriilor partide care să facă parte din guvernul format de Antonescu[6]. În urma refuzului celor două partide istorice de a intra la guvernare, Ion Antonescu a format guvernul din apropiaţi ai săi, militari şi civili, din legionari conduşi în acel moment de Horia Sima, la care s-au adăugat şi membrii desemnaţi de celelalte partide politice. Prin decretul semnat de către regele Mihai I, România a fost declarată Stat Naţional Legionar.

Steaua lui David: Potrivit mărturiei lui Raoul Şorban, onorat cu distincţiile de “Drept între popoare” şi “Cetăţean de Onoare al Israelului”, au existat în România legi discriminatorii elaborate sub presiunea nazistă, însă multe dintre prevederile legilor nu au fost aplicate niciodată, găsindu-se tot felul de modalităţi de a le ocoli . Acelaşi domn, dar şi istoricul Dinu C. Giurescu afirmă că au fost unele voci care cereau ca în România, evreii să poarte „Steaua lui David” (steaua galbenă), însă în urma întâlnirii dintre Wilhelm Filderman care deţinea funcţia de presedinte al Uniunii Comunităţilor Evreieşti şi Antonescu, mareşalul a dat, la 8 septembrie 1941, dispoziţia ca niciun evreu din România să nu fie obligat să poarte însemnul. Mai mult, Consulatul român din Paris a cerut acelaşi drept şi pentru evreii cetăţeni români care se aflau în Franţa[7].

Aflată la putere din 14 septembrie 1940 şi până la 21 ianuarie 1941, Garda de Fier a înăsprit legislaţia anti-semită existentă [8](şi a reactivat legislaţia împotriva comercianţelor armeni şi greci). Ca urmare a acţiunilor antilegionare din timpul dictaturii lui Carol al II-lea, Garda de Fier a ajuns la guvernare fără o seamă de lideri importanţi care fuseseră eliminaţi şi fizic la ordinul regelui. Din cauza aceloraşi acţiuni antilegionare, în rândul membrilor Mişcării Legionare exista şi un sentiment de răzbunare, care a făcut ca în momentul dezgropării lui Codreanu când li se dezvăluiau imagini cutremurătoare, şi când a mai apărut şi zvonul că cei implicaţi în represiunile antilegionare vor fi făcuţi scăpaţi[necesită citare], mai mult de 60 de foşti demnitari au fost executaţi în închisoarea de la Jilava pe 27 noiembrie 1940 în timp ce îşi aşteptau deciziile judecătoreşti pentru amestecul în asasinarea lui Codreanu [9][10]; istoricul şi fostul prim-ministru Nicolae Iorga considerat de Mişcarea Legionară autorul moral al uciderii lui Codreanu precum şi economistul Virgil Madgearu, de asemenea un fost ministru, au fost asasinaţi în apropierea Ploieştiului.[11]Un aspect pozitiv al guvernării legionare a fost redresarea economică a ţării în condiţii foarte grele, înregistrându-se la sfârşitul anului 1940 un excedent bugetar consistent

Coabitarea Gărzii cu Ion Antonescu nu a fost niciodată una uşoară. Datorită neînţelegerilor de strategie politică, Antonescu a încercat îndepărtarea Gărzii de Fier de la guvernare ceea ce a produs o reacţie de împotrivire a legionarilor cunoscută sub denumirea de Rebeliunea legionară. Dar în patru zile, Antonescu a înăbuşit revolta legionară iar Garda de Fier a fost nevoită să iasă de la guvernare. Horia Sima şi unii legionari (cam 700) s-au refugiat în Germania, alţii circa 8 mii însă fiind aruncaţi în închisori [12].

Pe 22 iunie, 1941, armata germană împreună cu unităţi ale armatei române au început campania din est împotriva Uniunii Sovietice. Armata română a început lupta împotriva forţelor sovietice în dimineaţa zilei de 22 iunie 1941 pe un front cuprins între munţii Bucovinei şi Marea Neagră. La 5 iulie intră în Cernăuţi primele trupe române. La 10 iulie oraşul Soroca este eliberat de către Divizia blindată română care apoi se îndreaptă către localitatea Bălţi pe care o eliberează la 12 iulie. Localitatea Orhei este eliberată în data de 15 iulie de către unităţi din Divizia 5 infanterie română. Pe 16 iulie ca urmare a acţiunilor întreprinse de Corpul 3 român şi Corpul 54 german este eliberat oraşul Chişinău. A doua zi, pe 17 iulie, Cartierul general al Comandamentului frontului germano-român transmite că odată cu victoria pentru cucerirea masivului Corneşti, “cheia strategică a Basarabiei e în mâna noastră” şi că Hotinul, Soroca, Orheiul şi Chişinăul au fost eliberate. Pe 21 iulie, Divizia 10 infanterie trece Dunărea şi eliberează localităţile Ismail, Chilia Nouă, Vâlcov şi continuă să meargă către Cetatea Albă cu scopul eliberării totale a Basarabiei[13].

La 27 iulie 1941, Hitler îi trimite lui Antonescu un mesaj de felicitare pentru eliberarea Basarabiei şi Bucovinei şi îi cere să treacă Nistrul şi să ia sub supraveghere teritoriul dintre Nistru şi Bug. Dacă până la eliberarea teritoriilor româneşti, Antonescu a avut sprijin total din partea societăţii româneşti[necesită citare], în momentul în care s-a înfăptuit acest lucru, a apărut întrebarea dacă să se mergă doar “până la Nistru sau până la victoria finală”. Unul dintre cei care susţineau că armata română ar trebui să se oprească la Nistru era Iuliu Maniu argumentând că mai departe nu este războiul românilor şi că atenţia ar trebui îndreptată către Ardeal. Tot cu gândul la Ardeal a hotărât şi Antonescu să treacă Nistrul cu speranţa că Hitler va face dreptate românilor în problema Ardealului. Astfel că la scrisoarea trimisă de Hitler în 27 iulie, răspunde afirmativ la 31 iulie, arătându-şi totodată şi încrederea în “justiţia pe care Fuhrerul cancelar Adolf Hitler o va face poporului român şi drepturilor statornice seculare, misiunii sale din Carpaţi, de la Dunăre şi de la Marea Neagră[14].

La 22 august 1941, Ion Antonescu este ridicat prin decret regal la gradul de mareşal al României (auto-promovare) şi decorat (auto-decorat) cu Ordinul militar “Mihai Viteazul” clasa II-a şi I-a. Răspunzând la 12 septembrie la o scrisoare a unor refugiaţi români din Ardeal, Ion Antonescu spune: “Nicio brazadă românească nu se uită. Nicio umilire nu rămâne nerăzbunată. Jertfele pentru Odessa nu sunt numai pentru graniţa răsăriteană, ci pentru împlinirea tuturor drepturilor şi năzuiţelor neamului” [15].

După ce au eliberat Basarabia şi Bucovina, unităţile române au luptat alături de Germania mai departe la Odessa, Sevastopol, şi Stalingrad. Contribuţia României în efective de luptă a fost enormă, depăşită doar de armata germană, dar depăşind celelalte aliate ale Germaniei.

În anii regimului lui Antonescu, România a alimentat economia de război a Germaniei cu petrol, cereale, precum şi produse industriale fară vreo recompensă.

România a devenit o ţintă a bombardamentului aliat, mai ales pe 1 august, 1943 când au fost atacate câmpurile petroliere şi rafinăriile de la Ploieşti.

Deşi şi România şi Ungaria erau aliate ale Germaniei, regimul Antonescu şi-a continuat ostilitatea diplomatică faţă de Ungaria din cauza problemei Transilvaniei.

România şi Holocaustul Edit

Fișier:Trenurile mortii 1941.jpg

În iunie-august 1940, printr-un pachet de legi similare Legilor de la Nürnberg, autorităţile române i-au exclus din serviciul public pe funcţionarii evrei. Etnicilor evrei li s-a interzis excercitarea oricăror funcţii publice, fiind înlăturaţii nu numai din aparatul funcţionăresc, din armată şi din magistratură, ci şi din societăţile comerciale, din echipele sportive etc. Totodată li s-a interzis cumpărarea de imobile. Pentru amănunte: Decretul-lege din 8 august 1940 privind situaţia juridică a evreilor, publicat în Monitorul Oficial nr. 183/1940. În continuare, prin Decretul-lege din 9 august 1940, publicat în Monitorul Oficial nr. 193/1940, au fost interzise căsătoriile etnicilor români cu etnici evrei, iar cele deja existente au fost declarate nule. În octombrie 1940 bunurile funciare ale evreilor au fost naţionalizate.

Chiar şi după înlăturarea de la putere a Gărzii de Fier, regimul Antonescu, aliat al Germaniei naziste, a continuat politica de opresiune şi masacrare a evreilor [necesită citare](şi, mai apoi, a ţiganilor), mai ales în teritoriile estice. Pogroamele şi transporturile erau la ordinea zilei în Moldova, Bucovina, şi Basarabia[16]. Numărul morţilor este incă în discuţie, dar şi cea mai mică estimare [necesită citare] atinge un număr de 250.000 [necesită citare] de evrei (şi 25.000 rromi) în regiunile estice, în timp ce 120.000 dintre evreii din Transilvania au fost omorâţi de autorităţile maghiare [necesită citare]. Atrocităţile au început în luna iunie 1941 prin pogromul de la Iaşi. În aşa-numitele trenuri ale morţii (trenuri cu deportaţi plimbate atâta timp prin Moldova, până când pasagerii au murit de sete şi de foame) au fost ucişi aproximativ 4.400 de evrei. (Sursa: Muzeul Evreilor din România, citat de ziarul Frankfurter Allgemeine Zeitung din data de joi, 24 ianuarie 2005). În conformitate cu raportul oficial al Comisiei Internaţionale privind Studierea Holocaustului în România: „În trenul morţii care a plecat din Iaşi către Călăraşi, în sudul României, care transporta probabil până la 5.000 de evrei, doar 1.011 au ajuns la destinaţie în viaţă după şapte zile. (Poliţia română a numărat 1.258 de trupuri, dar sute de cadavre fuseseră aruncate din tren pe drum, la Mirceşti, Roman, Săbăoani şi Inoteşti). Trenul morţii către Podu Iloaiei (la 15 km de Iaşi) îmbarcase aproape 2.700 de evrei la plecare, dintre care doar 700 au mai coborât în viaţă. În raportul oficial, autorităţile române au declarat că 1.900 de evrei s-au urcat în tren şi "doar" 1.194 au murit“[necesită citare]. Trupele române care au ocupat oraşul Odessa s-au făcut responsabile de masacrele de la Odesa, în timpul cărora peste 100.000 de evrei au fost împuşcaţi în toamna anului 1941.

Totuşi, în zona Europei Centrale şi de Est, majoritatea evreilor de naţionalitate română au supravieţuit războiului[necesită citare]. Regimul Antonescu făcuse planuri pentru deportări în masă din Valahia, sudul Transilvaniei, şi din sudul şi vestul Moldovei[necesită citare], dar nu le-a pus niciodată în practică. Istoricii nu s-au pus de acord cu privire la rolul fostului coleg de clasă, evreul Wilhelm Filderman, în nepunere în aplicare a acestor planuri, sau Antonescu a calculat că România de Vest nu era destul de anti-semită pentru a putea pune în aplicare planurile, sau nu voia să înlăture contribuţia evreiască la economia românească[necesită citare]. (Este de notat că deşi antisemit, mama vitregă a lui Antonescu era evreică precum şi prima sa soţie a fost o evreică de naţionalitate franceză.)

Vezi şi: Raportul final al Comisiei Internaţionale privind Studierea Holocaustului în România, 2004.

Demiterea şi arestarea Conducătorului Edit

În septembrie 1942 începutul ofensivei şi încercuirii de la Stalingrad l-au convins pe Antonescu că războiul este pierdut.

Începând cu 1944, economia României era în pragul colapsului datorită cheltuielilor de război, iar resentimentul împotriva „bocancului german“ a crescut în rândul celor care în primă fază au sprijinit alianţa cu Germania. Regele Mihai, care iniţial nu s-a implicat efectiv în politica României, a fost atras să colaboreze cu liderii partidelor opoziţioniste. La 23 august 1944 Regele Mihai şi-a dat acordul pentru înlăturarea prin forţă a mareşalului Antonescu dacă acesta va refuza semnarea armistiţiului cu Naţiunile Unite. În urma refuzului net al lui lui Antonescu la 23 august 1944, Regele Mihai l-a destituit şi l-a arestat (deoarece Antonescu a fost numit prim-ministru prin Decret-Regal al lui Carol al II-lea a fost dreptul Regelui Mihai să abroge decretul anterior, deci, acţiunea a fost legală şi nu o lovitură se stat). Imediat, el l-a numit prim-ministru pe gen. Constantin Sănătescu, în fruntea unui guvern compus din militari şi reprezentanţii Blocului Naţional Democrat, ca miniştri fără portofoliu. În aceeaşi zi, seara, la orele 22:00, Regele a difuzat "Proclamaţia către ţară", prin care anunţa revenirea la un regim democratic, încheierea războiului cu Naţiunile Unite şi întoarcerea armelor împotriva Germaniei.

Războiul pe frontul de vestEdit

Fișier:WWII Southern Central Europe 1944-1945.png

La 12 septembrie, România semnează Armistiţiul cu Naţiunile Unite, asumându-şi obligaţia de a contribui cu 38 de divizii la efortul de luptă antihitlerist. La 25 octombrie, sunt eliberate ultimele localităţi româneşti: Carei şi Satu-Mare. România participă la eliberarea Ungariei şi Cehoslovaciei, mobilizând pentru aceasta peste 600.000 de soldaţi în 37 de divizii. Cele mai grele lupte s-au dat în asediul Budapestei şi în munţii Tatra, ele fiind soldate cu mari pierderi de vieţi omeneşti. Cele 260 de zile de participare la războiul antihitlerist se încheie la 12 mai 1945, lăsând loc întăririi influenţei sovietice în România.

Statistici pentru frontul de vest
Ţara Începutul campaniei Terminarea campaniei Efective Pierderi
(m, r, d)
Masive muntoase cucerite Cursuri de apă forţate Localităţi eliberate Din care oraşe Pagube
România 23.08.1944 25.10.1944 >275.000 58.330 900 8 11.000 morţi şi răniţi
material de luptă
Iugoslavia
Ungaria 8.10.1944 15.01.1945 210.000 42.000 3 4 1.237 14 21.045 prizonieri
9.700 morţi
? răniţi
material de luptă
Cehoslovacia 18.12.1944 12.05.1945 248.430 66.495 10 4 1.722 31
Austria 10.04.1945 12.05.1945 2.000 100 7 1 4.000 morţi, răniţi, prizonieri
tehnică de luptă
TOTAL ESTIMAT23.08.1944 12.05.1945 538.536 169.822 20 12 3.821 53 117.798 prizonieri
18.731 morţi
PRESCURTĂRI: d = dispăruţi; m = morţi; r = răniţi.

După război Edit

Fișier:Romania WWII.png
Fișier:Danube19401948.svg

În ciuda actului de la 23 august 1944, România a constituit, în ochii URSS, o pradă de război. Pe principiul că "cel care ocupă un teritoriu îşi impune şi sistemul său social", armata sovietică a impus venirea la putere a cominterniştilor şi comuniştilor. La presiunile URSS, guvernul Sănătescu este dizolvat şi înlocuit cu guvernul Rădescu (decembrie 1944 - martie 1945), unde sunt incluşi reprezentanţi ai Frontului Naţional Democrat (constituit în octombrie 1944), în posturi cheie ca justiţia (Lucreţiu Pătrăşcanu) şi transporturile (Gheorghe Gheorghiu-Dej).

Prin condiţiile Tratatului de la Paris din 1947, Aliaţii au refuzat României statutul de stat cobeligerant. Nordul Transilvaniei a fost, din nou, recunoscut ca parte integrantă a României, dar URSS-ului i-a fost permisă anexarea Basarabiei şi a Nordului Bucovinei. Nordul Bucovinei şi partea de sud a Basarabiei au revenit RSS Ucrainene, iar restul Basarabiei, împreună cu o parte din fosta Republică Sovietică Socialistă Autonomă Moldovenească, a constituit o nouă republică a URSS denumită "RSS Moldovenească". Aceasta a devenit independentă în 1991, sub numele de Republica Moldova. De asemenea, Cadrilaterul, regiune locuită în majoritate de bulgari, a rămas în componenţa Bulgariei.

La 6 martie 1945, Iosif Stalin impune numirea guvernului Petru Groza, controlat de FND, care deţinea 14 ministere. Pentru a-şi atrage simpatia populaţiei, acesta legiferează reforma agrară, prin care sunt expropriate peste 1.400.000 ha de pământ, care sunt date la 900.000 de familii de ţărani. La 21 august 1945, Regele Mihai I începe "greva regală", adică refuză să mai promulge decretele-legi ale guvernului. În mod ilegal, însă, guvernul le aplică. Între 7 şi 18 mai are loc procesul mareşalului Ion Antonescu şi al principalilor săi colaboratori; condamnat la moarte, mareşalul va fi executat la 1 iunie 1946. Comuniştii asociază pe mareşal partidelor istorice pentru a le discredita pe acestea.

La 19 noiembrie 1946 au loc primele alegeri parlamentare postbelice. Cu toate că rezultatele reale indicau victoria decisivă a Partidului Naţional Ţărănesc, rezultatele oficiale falsificate au prezentat victoria cu peste 70% a Blocului Partidelor Democratice (PCR, PSD, PNL-Gheorghe Tătărescu, PNŢ-Anton Alexandrescu, Frontul Plugarilor, Partidul Naţional Popular). La 30 iulie 1947, în urma înscenării de la Tămădău, liderii Partidului Naţional Ţărănesc sunt arestaţi şi trimişi în judecată (vor fi condamnaţi la 12 noiembrie 1947 la închisoare), iar partidul este dizolvat. La 6 noiembrie 1947, gruparea PNL-Gheorghe Tătărescu este eliminată din Parlament şi Guvern.

Devenită ultima piedică în calea instaurării depline a comunismului, monarhia este abolită prin abdicarea silită a Regelui Mihai I la 30 decembrie 1947, şi plecarea acestuia în exil forţat.

Marea Foamete Edit

În timpul Marii Foamete din 1946-1947, 54.000 de copii din regiunile sărace ale României au fost mutaţi în alte zone ale ţării, mai puţin afectate de calamitate.[17][18]

Românii războiului Edit

  • Ştefan Sohaciu - la 19 ani a învăţat să ţină o puşcă în mână şi a fost trimis în război. Deşi nu a apucat să lupte prea mult pe frontul celui de-Al Doilea Război Mondial, a fost luat prizonier de unguri, apoi a fost transferat în Austria şi, în final, în Germania nazistă.[19]
  • Gheorghe Constantin (95 ani), general-locotenent de aviaţie cu trei stele.[20]
  • Sora medicală Ioana Manolescu a tratat soldaţi în grajduri, a supravieţuit bombardamentului Capitalei şi şi-a făcut meseria cu pasiune. După război, a continuat să lupte cu râia şi păduchii din Ferentari.[21]

NoteEdit

  1. Istoria românilor din cele mai vechi timpuri până astăzi, 1975, Constantin C. Giurescu & Dinu C. Giurescu, p.740-741
  2. Istoria românilor din cele mai vechi timpuri până astăzi, 1975, Constantin C. Giurescu & Dinu C. Giurescu, p.742
  3. Un pas înainte şi trei înapoi pentru economia de piaţă din Basarabia, prof. univ. Sergiu Ion Chircă
  4. Unirea Basarabiei cu Patria Mamă, Pr prof dr Cezar Vasiliu
  5. Istoria românilor din cele mai vechi timpuri până astăzi, 1975, Constantin C. Giurescu & Dinu C. Giurescu, p.775
  6. Istoria românilor din cele mai vechi timpuri până astăzi, 1975, Constantin C. Giurescu & Dinu C. Giurescu, p.780
  7. Evreii din România (1939-1944), Dinu C. Giurescu
  8. Românizarea României”. Jurnalul Naţional. http://www.jurnalul.ro/articol_40839/romanizarea_romaniei.html. 
  9. Vlad Georgescu, Istoria românilor, Humanitas, pag.233
  10. Florin Constantiniu, O istorie sinceră a poporului român, Univers Enciclopedic, pag. 390
  11. Virgil Madgearu, căzut sub armele legionarilor”. Jurnalul Naţional. 8 martie 2004. http://www.jurnalul.ro/articole/71799/virgil-madgearu-cazut-sub-armele-legionarilor. 
  12. Pro Memoria, Rebeliunea legionară, Steliu Lambru
  13. Magazin istoric, iunie 1991, România în al doilea război mondial, Alesandru Duţu, Mihai Retegan, Marian Stefan, p.35-37
  14. Magazin istoric, iunie 1991, România în al doilea război mondial, Alesandru Duţu, Mihai Retegan, Marian Stefan, p.38
  15. Magazin istoric, iunie 1991, România în al doilea război mondial, Alesandru Duţu, Mihai Retegan, Marian Stefan, p.39
  16. SAMUEL ARONI,http://www2.aud.ucla.edu/aroni/kishinev/frame.html
  17. Cum au supravieţuit copiii în timpul Marii Foamete: România şi-a salvat viitorul trimiţând fiii în zone mai puţin afectate de calamitate, 12 august 2017, Sinziana Ionescu, Adevărul, accesat la 15 august 2017
  18. Psihoza în România din anii marii foamete. La cât ajungeau pedepsele cu închisoarea pentru spargerea magazinelor, 19 mai 2017, Sinziana Ionescu, Adevărul, accesat la 15 august 2017
  19. Cum a scăpat un soldat român din trei lagăre de prizonieri de război: „La pensionare, cineva mi-a urat să fiu ca la 20 de ani. Nu aş mai fi dorit“, 28 ianuarie 2017, Mariana Iancu, Adevărul, accesat la 2 februarie 2017
  20. Eroul de pe frontul de Est decorat de mareşalul Ion Antonescu. „De trei ori am pus pistolul la tâmplă şi am vrut să mă împuşc“, 12 noiembrie 2016, Mariana Iancu, Adevărul, accesat la 2 februarie 2017
  21. Amintirile din Marele Război ale sorei medicale omagiate la 95 de ani: „Am scăpat eu şi o femeie de serviciu“, 2 iulie 2016, Mariana Iancu, Adevărul, accesat la 2 februarie 2017


Legături externe Edit

Vezi şi Edit

Ad blocker interference detected!


Wikia is a free-to-use site that makes money from advertising. We have a modified experience for viewers using ad blockers

Wikia is not accessible if you’ve made further modifications. Remove the custom ad blocker rule(s) and the page will load as expected.

Also on FANDOM

Random Wiki