Fandom

România

Remetea, Harghita

1.811pages on
this wiki
Add New Page
Talk0 Share
Acest articol se referă la comuna Remetea, judeţul Harghita. Pentru alte sensuri vedeţi Remetea (dezambiguizare).

Format:Cutie Comune România

Remetea (în maghiară Gyergyóremete, în trad. „Remetea Giurgeului”) este o localitate în judeţul Harghita, Transilvania, România.

Poziţia geografică şi condiţiile naturaleEdit

Fișier:Remeteahr1.jpg

Remetea, este una din marile localităţi ale judeţului Harghita, situată la o altitudine de 750 de metri, în partea de nord-est a Depresiunii Gheorgheni (numită şi Depresiunea Giurgeului), la poalele munţilor vulcanici ai Gurghiului .

Scriitorul Balázs Orbán, autor al unei monografii monumentale din secolul al XIX-lea despre Ţinutul Secuiesc, întitulată „Descrierea Ţinutului Secuiesc” (Székelyföld leírása), descria poziţia geografică a comunei astfel: „Remetea, faţă în faţă cu Ditrău, pe partea stângă a Mureşului, se întinde romantic în valea pârâului Pietrii.”

Terenul prezintă morfologia caracteristică bazinelor intramontane. Zona de şes formată preponderent din aluviunile Mureşului continuă la nord prin coline tăiate de văile pâraielor şi prin munţii vulcanici ai Gurghiului. Aceştia din urmă s-au format în perioada neogenă. Roca cel mai des întâlnită este andezitul. La intrarea în comună, peisajul culmilor Gurghiului de Nord, vizibile din Remetea: Vârful Crucii (1517 m), Kecskekő („Piatra caprei”; 1483 m), Bătrîna (1634 m) este frumos. Acestea sunt cele mai înalte culmi ale buzei unui crater vulcanic stins: Fâncelu.

ClimaEdit

Clima este caracteristică depresiunilor montane: cu ierni lungi şi friguroase, veri relativ scurte, dar călduroase. Temperatura medie anuală se situează între 5,1 - 5,5 °C. Media anuală a orelor însorite este cuprinsă între 1600 - 1700 de ore. Umiditatea relativă a aerului este mare, din luna octombrie până la începutul verii, depăşind 80 %, dar şi în luna iunie este de cel puţin 70 %. De aceea formarea ceţii este foarte probabilă şi durează mult.

Media anuală a zilelor însorite este de numai 80 de zile, iar a zilelor geroase poate ajunge la 160. Sunt frecvente gerurile de primăvară târzii, deseori şi în luna iunie. Gerurile timpurii de toamnă pot apărea la începutul lunii septembrie. Toate acestea sunt însă contrabalansate de o toamnă lungă şi însorită. Cantitatea medie a precipitaţiilor variază între 600 - 1000 l/mp pe an. Perioada de acalmie este de 55 - 60 %, în decembrie de 70 % în ianuarie.

Remetea este traversată de cel mai lung râu al Ardealului, Mureşul. Lungimea totală a Mureşului este de 803 km, din care 761 km pe teritoriul României, din care 80 km în judeţului Harghita. [1] Hidronimul Mureş (menţionat în izvoare antice - de ex. Ptolemeu, Geographia - ca Maris) s-ar putea să fie de origine celtă: muor „smârc” şi acha „râu” > moraha = „râu de smârc, râu băltos” (în care caz compară şi cu cuvintele germanice Moor şi Morast (în germană) şi morass (în engleză).[2] [3] Mureşul intră din sud, şerpuind prin comună, o părăseşte în direcţia nord. Pâraiele care traversează comuna, care apoi să se varsă în râul Mureş sunt: din nord Pârâul Pietrii, care străbate centrul comunei, pâraiele Veszes şi Kecskekő, care colectează debitele pâraielor Sineu şi Martonca, râu care asigura aprovizionarea cu apă a satului Martonca, depopulat după 1970. Din est curg, pâraiele Ghiduţ şi Ditrău care se varsă în Mureş.

Istoria aşezăriiEdit

În sursele istorice numele comunei Remetea apare ca: Remete, Remethe, Remeteh, Gyergyóremete şi Gyergyó Remete.

Potrivit tradiţiei, fondatorul comunei a fost Bonifác Kendeffy, un călugăr franciscan, care a fost aprodul cardinalului György Fráter Martinuzzi, guvernatorul al Ardealului (1541-1551). În decembrie 1551 György Fráter a fost asasinat de generalii austrieci Castoldo şi Pallavicini în castelul său din Vinţu de Jos.

Nu se cunoaşte exact rolul lui Kendeffy în atentatul împotriva domnului său, dar după aceste evenimente a fugit la Timişoara. De aici, din cauza primejdiei turceşti, se refugiază la Cluj, unde aderă la ordinul monahal franciscan. După câţiva ani de peregrinări se îndreaptă în Ţinutul Secuiesc.

Potrivit unei legende, a sosit pe aceste meleaguri dinspre Gurghiu, mai precis dinspre Vârful Crucii, coborând de-a lungul Pârâului Pietrii, care traversează comuna şi în prezent, spre râul Mureş. Îi este atribuit şi numele pârâului. S-a stabilit pe dealul de pe malul stâng al Mureşului, unde a dus o viaţă de sihastru. De aici probabil numele comunei: Remete înseamnă „sihastru”. Evenimentele acestea au avut loc în jurul anului 1560.

Primul document scris care atestă Remetea datează din 1567, cu ocazia unui recensământ a populaţiei din Gheorgheni. În registrul populaţiei sunt consemnate şase porţi cu 30 de suflete din Remetea. Numele primilor capi ai familiilor de colonişti: György László, István László, Dávid Tamás şi Mihály Antal.

În Lustra Siculorum din 1614, Remetea a fost amintită ca cea mai mică aşezare din depresiunea Gheorgheni, cu 28 de porţi. Este de remarcat apariţia localităţii Remetea în Registrum Sedis Siculicalis Csík Superiorus, din 1702, care precizează numele de familie ale persoanelor conform criteriilor cerute de organizaţia militară tradiţională la secui. Populaţia aşezării în acel an era de 90 de familii, din care 72 erau familii de soldaţi.

Până în 1726, Remetea a aparţinut administrativ de comuna Ditrău. În acel an, satul a devenit independent şi, conform registrului de stare civilă, deschis atunci, în localitate trăiau 117 familii. Anul 1763 este important din două motive. Preotul Ferenc Csergő raportează existenţa unei şcoli elementare, pomenind totodată că în sat trăiau 834 de suflete. Tot în 1763 împărăteasa Maria Tereza dispune înfiinţarea în Ţinutul Secuiesc a unui regiment de grăniceri. Rezistenţa opusă de secuime, care dorea păstrarea statutului tradiţional de autoorganizare militară, a fost înfrântă de Austria prin acţiuni ce au culminat cu cunoscutul masacru de la Siculeni, din 7 ianuarie 1764 („Siculicidium”). Primarul şi învăţătorul de atunci din Remetea au încercat să convingă populaţia să refuze a se prezenta la înrolarea în regimentul nou înfiinţat. Din acest motiv au intrat în conflict cu autorităţile militare imperiale, care au trimis trupe pentru calmarea spiritelor din comună. Ulterior cei doi „instigatori” au fost arestaţi de autorităţi, dar despre soarta lor de mai târziu nu s-a mai aflat nimic.

Secolul al XIX-lea a adus schimbări importante în viaţa comunei. În 1820 s-au aşezat primele familii armene în sat: Mélik, Bogdán, Kápálb, Kápdebó, Zakariás şi Dobribán. Acestea au dobândit în scurt timp controlul asupra exploatărilor forestiere şi a comerţului desfăşurat prin plutărit. Prin cămătărie au reuşit să acapareze moşiile familiilor îndatorate. La sfârşitul secolului, potrivit datelor din cadastru, suprafaţa moşiilor astfel obţinute a ajuns la 665 de iugăre. Aceste procese au dus la destrămarea rapidă a obştii săteşti.

Spre sfârşitul secolului al XIX-lea, mulţumită armenilor, evoluţia civică totodată s-a accentuat. Lor li se datorează extinderea comerţul şi accelerarea circulaţiei masei monetare. Apariţia artei dramatice de amatori, a cenaclul literar, înfiinţarea bibliotecii comunale, introducerea tradiţiei sărbătoririi zilei de 15 martie şi ajutorarea materială a elevilor talentaţi, dar nevoiaşi, se leagă de prezenţa conlocuitorilor armeni în Remetea. Construcţiile lor monumentale din centrul comunei i-au dat acesteia profilul arhitectonic păstrat până în prezent.

Căi de accesEdit

Pe cale ferată, de la staţia CFR Ditrău (de pe magistrala CFR 400, Braşov - Satu Mare), sunt de parcurs 2 km până în centrul comunei. De pe şosea, dinspre Gheorgheni sau Topliţa pe şoseaua DN 12 (E578), după 4 km din centrul comunei Ditrău se ajunge în comuna Remetea.

PopulaţieEdit

Conform recesământului din 2002, populaţia din Remetea este de 6.316 persoane, din care 6269 maghiari, 46 români, 1 ceangău. Structura după religie era: 6176 romano-catolici, 49 reformaţi, 32 ortodocşi, 8 unitarieni, 3 creştini după Evangelie, 1 ortodox de rit vechi, 1 evanghelic-lutheran sinodo-presbiterian, 1 evanghelic de confesiune augustană, 7 ateişti, 35 alte confesiuni. [4]

Monumente, repere turisticeEdit

Biserica Sf. LeonardEdit

Din cauza distrugerii în 1944 a arhivei bisericeşti, documentele despre construirea bisericii sunt incomplete, chiar contradictorii.

Documentul distrus datând din 1567 menţiona existenţa bisericii. Într-un registru al consiliului bisericesc din 8 octombrie 1939 directorul şi învăţătorul József Szabó, în urma unor cercetări făcute asupra bisericii străvechi, scria: „În 1933 am constatat împreună cu Endre Orosz, secretarul de atunci a Societăţii Muzeului Ardelean, urmele bisericii noastre strămoşeşti, despre existenţa căreia s-a menţionat în arhiva bisericească din 1567 şi care a fost prada incendiului din 1771. După această descoperire m-a preocupat întrebarea cum s-ar putea scoate la lumină biserica dispărută în negura timpului. Desenele arhitectului şi viitorului inginer Lukács Zárug, reprezentând biserica şi expuse la expoziţia Muzeului Ardelean de la Gheorgheni din acest an, m-au îndemnat să cer colaborarea specială a sus numitului, care m-a şi ajutat cu mare serviabilitate şi am terminat lucrările. Şi am scos la iveală fundaţia bisericii în a treia zi a lunii, după patru zile de lucru. Rezultatul a fost surprinzător, deoarece contrar tradiţiei orale, nu era o biserică de lemn. Am scos la iveală ruinele unei biserici ce avea 22 m lungime, 8 m lăţime, cu pereţi groşi de 80 cm, dotat cu piloni masivi, construit din piatră şi acoperit cu ţigle”.

Fișier:Remetealenard.jpg

Dar datele construirii bisericii menţionate în procesul verbal s-au dovedit a fi greşite. Deoarece în 1567 satul număra 6 porţi şi nu mai mult de 30 de suflete în total, comunitatea nu avea nevoie şi nici puterea economică pentru a construi o biserică de aşa dimensiuni. Nici comuna învecinată, Ditrău, înregistrată în acelaşi document cu 26 de porţi nu a avut o biserică de asemenea proporţii. Săpăturile au scos de fapt la iveală o biserică construită în 1726, când Remetea avea o populaţie de 585 de suflete ş când nevoile enoriaşilor şi potenţialul economic al satului au permis construirea unei biserici din piatră de 22 de metri lungime. Săptămânalul „Apostol”, (continuatorul săptămânalului „Szív” (română Inima)) publica în 1937 un serial despre istoria aşezărilor din Gheorgheni. În numărul 6 din 1937 al săptămânalului a apărut o rubrică intitulată „Comuna Remetea, capelă în mijlocul codrului”, referindu-se la biserica construită în 1726. La începutul secolului al XVIII-lea, capela din lemn construită în timpul lui Bonifác Kendeffy mai putea exista, fiindcă papa Clement al XI-lea a permis un hram la Remetea de ziua Rusaliilor din 1714.

La fel de contradictorie este şi data construirii bisericii actuale. Datele corespund doar în ce priveşte distrugerea bisericii precedente într-un incendiu, care a fost reconstruită într-un an cu contribuţia enoriaşilor. Potrivit registrului Consiliului Bisericesc din 1938, incendiul a fost în 1771, însă potrivit comunicatului din săptămânalul „Apostol” incendiul este datat în anul 1778. Pe latura turnului bisericii se vede şi în prezent datarea evenimentului din anul 1771. Acesta este confirmat şi de faptul că unul dintre altarele secundare a fost construit în 1776, ceea ce lasă de înţeles, că biserica exista deja.

Biserica are un plan în formă de cruce latină, cu o lungime de 41 m şi o lăţime de 12 m. Forma finală a dobândit-o în secolul al XIX-lea, când prin contribuţia financiară a familiei Mélik biserica a fost extinsă cu 6 metri în 1899. Turnul cu o înălţime de 47 m are cinci caturi inegale despărţite prin cornişe divizoare, cu patru ferestre romanice, în partea superioară.

Interiorul bisericii este amenajat în stil baroc. Parohul Dániel Hanzer, care a comandat construirea bisericii, a orbit în 1775 şi l-a primit în parohia sa pe József Szabó ca preot, cel care a terminat amenajarea bisericii în 1777, mare parte pe cheltuială proprie.

Nava principală este divizată prin cinci pilaştri, având tavanul boltit. Pilaştrii sunt cu secţiune pătrată, capitelurile terminându-se prin cornişe duble. Capitelurile celor patru pilaştri, care se află la întretăierea navei centrale cu cea transversală, sunt ornate cu scoici şi volute.Sanctuarul bisericii costruit la acelaşi nivel cu nava principală se închide prin boltă Altarul principal este pătrat şi uşor concav, conform inscripţiei votive de pe el, datează din 1787. Retabulumul este arcuit, cu glaf. Pictura de pe altar îl înfăţişează pe Sfântul Leonard, înconjurat de sclavi încătuşaţi, care, rugându-se pentru libertate, îşi întind mâinile spre episcop. Deasupra se poate zări un medalion cu inscripţia „In honorem Sancti Leonardi Abbatis 1784, plasat într-un câmp argintiu.

Pe cele două laturi ale picturii sunt plasate două coloane, între care se pot vedea două statui. Cea din partea stângă îl reprezintă pe Sfântul Ioan Botezătorul, arătând cu mâna dreaptă spre mielul din dreptul piciorului său, iar în mâna stângă ţine un drapel cu inscripţia „Ecce Agnus Dei” (română Iată Mielul Lui Dumnezeu). Statuia din partea dreaptă îl reprezintă pe Sfântul Mucenic Sebastian, cu mâinile legate de copac, cu corpul străpuns de săgeţi, având faţa schimonosită de durere. Deasupra, între patru amoraşi, sunt două statui ţinând câte o tavă în mână, simbolizând donatorii. În mijloc se află un tablou medalion: Fecioara Maria îi dă rozariul Sfântului Dominic. În partea superioară, altarul este ornamentat cu ghirlande în stil rococo.

Lângă altarul principal se află două statui policrome, în dreapta Fecioara Maria, şi în stânga Isus. Stilul acestor statui aminteşte de cel bavarez, ambele fiind donaţia directorului de şcoală Károly Molnár de la începutul secolului al XX-lea. Printre ornamentele lăcaşului de cult sunt şi trei mici vitralii. Pe acestea sunt vizibile imagini pictate cu Fecioarei Maria şi Isus, Antal Puskás şi soţia acestuia, iar pe a treia Sfântul Iosif cu pruncul Isus. Aceste ferestre sunt donaţiile administratorul József Puskás, din anul 1908.

Altarul secundar a fost construit în 1776 şi este lucrarea lui Tamás Galaci. Retabulumul are închidere cu cornişa semiarcuită. Între cele patru coloane în stil ionic este plasată o pictură reprezentănd Sfânta Treime. Textul de deasupra picturii este: „Uni et trino sumit. Tomae Galaci de Remete 1776. Szekula Jakab adományából három oltár javítatott 1899. (română Din donaţiile lui Jakab Szekula s-au renovat trei altare, 1899). Armeanul Jakab Szekula a donat în 1899 1300 de florini (forinţi) pentru renovarea altarelor şi întreţinerea crucii. Cele două statui aflate între stâlpi îi reprezintă în partea stângă pe Sfântul Petru cu cheile în mână, iar în partea dreaptă pe Sfântul Pavel cu sabia în mână. În partea superioară a altarului, între doi pilaştri, se află o pictură în medalion care îl reprezintă pe Sfântul Iosif cu pruncul Iisus în braţe. Pe cele două părţi se văd putto aşezaţi pe volute.

Altarul alăturat, din partea dreaptă este opera lui Ferenc Szász, 1781. În 1870, György Szász, notar la Remetea între 1866 şi 1872, a finanţat renovarea altarului. Ornamentul central este o pictură a Fecioarei Maria cu pruncul Isus în braţe. După inscripţia din partea stângă, jos - Cur. Fie; Moises Lázár 1780 – este o donaţie a familiei Lázár din Lăzarea. Sub această inscripţie se vede un scris cu litere armeneşti indescifrabilă, care probabil este numele artistului. Pe cele două părţi ale picturii de altar, între doi stâlpi de compozit se află două statui, dintre care cea din partea dreaptă o reprezintă pe Sfânta Ecaterina de Alexandria, cu sabie şi roată în mâini, reprezentând moartea ei ca mucenică, prin tragerea pe roată.

Statuia din stânga îl reprezintă pe Sfântul Alois. După stilul lor, cele două statui nu sunt operele aceluiaşi artist şi nici nu au fost creeate în aceeaşi perioadă. Partea superioară a altarului este ornamentată cu o pictură pe medalion, volută şi putto.

Un alt mobilier al navei centrale este amvonul, susţinut în partea stângă de un mănunchi de pilaştri şi rezemat pe console. Parapetul este ornamentat cu statuile celor patru evanghelişti, având ghirlande în stil baroc între ei. Bolta amvonului în formă de clopot este ornat cu volute, deasupra ei fiind statuia arhanghelului Sfântul Mihail învingând Satana.

Pe partea vestică a navei centrale se află corul, respectiv galeria orgii care este susţinută de doi stâlpi solizi, fără caneluri, cu capiteluri dorice. Orga bisericii a fost construită în 1879, opera constructorului de orgi târgumureşean István Vas.

Nava trasversală are orientarea nord-sud. Capela sudică este şi intrarea principală a bisericii. Ancadramentul intrării se închide printr-un timpan. În nişa centrală a statuilor, se află statuia lui Sfântul Ioan de Nepomuk, care, potrivit tradiţiei populare, este protectorul credincioşilor împotriva secării apelor şi a pagubelor provocate de revărsarea apelor. El a fost locţiitorul arhiepiscopului de Praga şi a fost înecat în apele râului Vltava, în 1393. Statuia originală a fost făcută din lemn şi se află în clădirea parohiei. Copia expusă în nişa statuilor este lucrarea sculptorului din Gheorgheni, Emil Burján Gál. Intrând în capelă, imediat pe partea dreaptă este statuia Sfântului Anton. Tavanul capelei are patru lobi, cu o închidere uşor boltită.

Statuia din faţa capelei nordice îl reprezintă pe Sfântul Iosif cu pruncul Iisus în braţe şi cu un fir de crin în mâna dreaptă. Ornamentul central al capelei patrulatere, cu lob triplu şi terminaţii în absidă este Isus răstignit pe cruce. Lângă acestea se află statuia Fecioarei Maria şi a Sfântului Ioan Botezătorul, ambele datând din 1800. Tabernaculul, singurul mobilier rămas din biserica veche, se află în capela Sfânta Cruce. Pe tabernacul este reprezentat simbolul abnegaţiei: pelicanul care îşi sfâşie pieptul, pentru a-şi hrăni puii cu propriul sânge. Simbolul pelicanului este foarte rar întâlnit în bisericile romano-catolice, mai curând apare ca ornament în biserica reformată, pe boltele amvonurilor şi a tavanelor din lemn pictat.

Fișier:Remeteacorpus.jpg

Printre valorile bisericii se mai găsesc două crucifixe reprezentându-l pe Isus răstignit (corpus), ambele efectuate din lemn pe la mijlocul secolului al XVIII-lea, în stil popular.

Clopotul cel mare al bisericii a fost turnat în 1905 în atelierul lui Novotny din Timişoara şi cântăreşte 621 kg. Are inscripţia: „Spre gloria lui Dumnezeu, stimă a primului Mucenic Sfântul Ştefan, şi în pioasa amintire a lui István Mélik, au făcut acest clopot, cu pietate, ginerele Matildei Lázár, István, şi fiii Andor, Jenő, în timpul preoţiei lui Dénes Kiss”. Clopotul mijlociu cântăreşte 287,5 kg şi a fost turnat în anul 1924, în atelierul lui Frigyes (Friedrich) Hönig din Arad, cu inscripţia „Din stimă pentru Neprihănita Zămislire a B.Sz.M. şi sacrificiul credincioşilor remeteni din timpul preoţiei Dr. János Hollanda. Îi chem pe cei vii. Îi plâng pe cei morţi, şi risipesc norii”. Clopotul cel mic, al morţilor, cântăreşte 91 kg şi a fost confecţionat în 1922 la Arad, tot în atelierul lui Hönig. Inscripţia este: „În amintirea jubileului de 25 de ani al episcopului Gusztáv Károly de Majláth, prin sacrificiul credincioşilor, 1897-1922.

În 2003 au mai fost făcute două clopote, ambele de societatea „Select Metlenplast” din Odorheiu Secuiesc. Unul este donaţia prelatului papal şi preot remetean László Orbán. Inscripţia acestui clopot este: „Pentru cei care încă nici nu s-au născut şi totuşi au murit. Spre ocrotirea lor de către regele Ladislau I cel Sfânt, din partea prelatul papal László Orbán. Remetea, 2003. Inscripţia celuilalt clopot este „Cu stimă Sfintei Familii. Din partea lui Melinda, Zsuzsa şi Orsolya Szotyori. Remetea, 2003.”

Capela Sf. MargaretaEdit

Pe acest loc, iniţial fusese o casă de locuit, transformată mai apoi în capelă, care în 1940 a fost demolată, apoi s-a demolat şi casa dascălului şi s-a reconstruit fără pereţii interiori. În 1942 această capelă a fost sfinţită cu hramul Sfintei Margareta a Ungariei. Capela a fost demolată în 1968, în timpul păstoririi parohului László Orbán, prelat papal, în locul ei construindu-se una mai mare – cea din prezent – dedicată tot Sfintei Margareta.

Monumentul războaielor mondialeEdit

Monumentul a fost aşezat în centrul comunei, pe un teren donat de Antal Nagy. Inaugurarea din primăvara anului 1942 a prilejuit la Remetea o adevărată sărbătoare populară. Monumentul are 3,30 m înălţime şi 1,80 x 1,80 m în partea superioară. Este ornamentat cu flori-curpen, iar colţul este înpodobit cu motivele soarelui şi a lunii, tipice simbolisticii secuieşti. Placa de marmură cu numele eroilor pomeniţi este plasată între rezalite. La construirea noii şcoli cu două etaje din 1961 - 1962, motivându-se lipsa de teren s-a hotărât mutarea monumentului. Această hotărâre a fost doar un pretext pentru a îndepărta monumentul, spaţiu fiind destul pentru ambele, ba chiar se puneau reciproc în evidenţă. Asociaţia pompierilor a fost somată să dărâme monumentul, însă István László, conducătorul de atunci al asociaţiei a refuzat să execute ordinul. Acest lucru era un act de curaj în acea perioadă. A afirmat că, dacă monumentul va fi totuşi dărâmat, pompierii se angajează să-l reconstruiască în noul amplasament desemnat. În cele din urmă, monumentul a fost mutat pe Dealul Bisericii, în vecinătatea bisericii şi a şcolii cu clasele I-IV, unde, sub supravegherea meşterului zidar Ferenc Szász, a fost reamenajat. Deoarece terenul noii locaţii era proprietatea bisericii din Remetea, monumentul a fost luat în inventar de Biserica Romano-Catolică, care îl îngrijeşte şi în prezent. În 1979 au fost adăugate trei plăci de marmură mai mici, eternizând eroii căzuţi în al II-lea Război Mondial, însă lista cu numele eroilor nu este completă; cuprinde doar cincizeci şi patru de nume.

Din 1990, în fiecare an de 15 martie se comemorează revoluţia maghiară din 1848 şi revoluţia din 1989. În cadrul ceremoniei, UDMR-ul depune coroana de pietate şi onor pe monument. Participanţii ascultă cu capetele aplecate numele celor 231 de eroi dispăruţi.

Monumentul Tibor CseresEdit

A fost inaugurat în 1995 de autorităţile din Remetea şi organizaţia din Remetea a UDMR. Este opera sculptorului Emil Burján Gál din Gheorgheni. Pe partea superioară se află portretul în basorelief din cupru al lui Tibor Cseres, iar pe partea inferioară se află o placă comemorativă, dăltuită de către cioplitorul în piatră, Béla Barabás, din Lăzarea. Pe pe inscripţie se poate citi: „CSERES TIBOR, scriitor 1915 - 1993 marele fiu al Remetei”.

Monumentul MileniarEdit

A fost comandat la cererea bisericii romano-catolice de prelatul papal László Orbán şi finanţat din donaţiile credincioşilor. Monumentul a fost amplasat în faţa bisericii, pe strada Szent Lénárd (Sfântul Leonard) şi este opera sculptorului Ferenc Molnár Ivácson. Monumentul are o inscripţie cu textul: „A fost ridicat de oamenii din Remetea, în amintirea celor 2000 de ani de la naşterea PAX Iisus, şi a 1000 de ani de la creştinarea noastră”.

Plăcile comemorative "Jenő Balás"Edit

În 1996 şcoala din Ciutac Sat a primit numele de Jenő Balás. Cu această ocazie, pe faţada şcolii a fost pusă o placă comemorativă din marmură albă cu următoarea inscripţie: „JENŐ BALÁS născut în Remetea 1882 - 1938. Inginer, cercetător, pionier al mineritului de bauxită din Ungaria. În amintirea importantelor sale proiecte hidrotehnice. 1996.

În 1999 şcoala a fost vizitată de un grup de geologi şi ingineri minieri din Ungaria, sub conducerea inginerului János. Cu această ocazie a fost inaugurată o placă de marmură neagră, cu inscripţia: „În semn de respect pentru marele fiu al Remetei, JENŐ BALÁS 1882 - 1938, au aşezat această placă: Asociaţia Ungară de Stat pentru Minerit şi Metalurgie, organizaţia din Tapolca şi Mina de Bauxită din Bakony SRL, în 1999.

Placa comemorativă "Gábor Balás"Edit

În cadrul unei frumoase festivităţi, a fost aşezată pe faţada Casei de Cultură din comună de către Asociaţia Locală Tibor Cseres şi Cercul Secuilor din Budapesta, în 1996. Placa a fost sculptată de pietrarul lăzărean Béla Barabás, cu inscripţia: „DR. REMETEI GÁBOR BALÁS, 1909 - 1995 istoric în ştiinţe juridice, scriitor, profesor universitar. Cercetător al culturii secuieşti maghiare preistorice. Preşedinte de onoare etern al Cercului Secuiesc din Budapesta. Aşezat de Cercului Secuiesc din Budapesta şi Asociaţia de Cultură Generală Tibor Cseres, în 1996”.

Placa comemorativă Avully-RemeteaEdit

În 2000, la împlinirea a zece ani de colaborare între comuna Avully din Elveţia şi şcolile din Remetea, Fundaţia Avully-Remetea a aşezat o placă comemorativă din marmură albă înscrisă în trei limbi (maghiară-franceză-română), pe faţada Şcolii Generale Fráter György. Placa a fost făcută de pietrarul lăzărean Béla Barabás. La inaugurare a luat parte şi o delegaţie a comunei Avully. Inscripţia plăcii este: „1990 - 2000 AVULLY-REMETE-REMETEA Symbol de 10 ans Rencontre - Találkozás, Amitié-Barátság, Aide-Segítség 10 éves jelképe. Simbolul prieteniei de 10 ani. Foundation Avully-Remete Alapítvány”.

Clădirea "Sáska"Edit

Fișier:Remeteasaska.jpg

mai este cunoscută şi sub denumirea de Casa Dobribán. Este o clădire, aparent greoaie, dar care domină arhitectonica centrului comunei. A fost construită între anii 1875 şi 1893. În 1892 a devenit prada unui incendiu devastator. Pereţii exteriori sunt ornaţi cu o cornişă divizoare aflată la înălţimea de trei sferturi din ale pereţilor. Monumentalitatea clădirii este intensificată de existenţa pe latura vestică a clădirii a doua rizolite de colţ dispuse simetric faţă de axa faţadei. Părţile de la colţuri, uşor ieşite din planul faţadei, se supraînalţă mult peste cornişa de divizare şi şarpantă printr-un atic ce se închide cu un timpan. Pe glaful coamei rizolitelor, între doua ornamente sub forma unor cupole orientale sunt aşezate statuetele a doi lei, culcaţi faţă în faţă. Prezenţa acestor elemente arhitectonice denotă influenţe orientale. În forma originală, planul faţadei era divizat pe toată lungimea sa de ferestre gemene, cu boltă romanică, având un singur canat, şi ornamentate pe ancadrament cu motive de volută şi palmetă. Datorită numeroaselor reconstrucţii, doar patru ferestre îşi mai păstrează forma originală. La rizolitele de colţ, deasupra cornişei divizoare sunt două geamuri care imită forma unei semiluni, acestea sunt împresurate de decoraţii semicirculare.

Odinioară, intrarea principală se afla pe latura estică a clădirii. În urma numeroaselor transformări, bolta porţii şi ferestrele de lângă poartă au fost zidite. Din fericire balustradele ornamentate au rămas intacte. În prezent, edificiul se află în proprietatea bisericii romano-catolice din Remetea.

Clădirea PuskásEdit

Familia Puskás este o veche familie remeteană. Strămoşii lor au luptat şi în revoluţia din 1848 în armata lui Józef Bem. Mulţumită veniturilor provenite din comerţ, familia Puskás s-a ridicat într-un ritm spectaculos în rândul marilor moşieri de la sfârşitul secolului al XIX-lea.

La începutul secolului XX, casa familiei, din centrul comunei, de pe malul Pârâului Pietrii, a fost construită în mai multe trepte. Faţada clădirii divizat prin lezene, nu este plană , ci urmăreşte malul pârâului. Intrarea cu boltă din partea stângă, a fost zidit în timpul renovărilor de la sfârşitul anilor '70, când au fost transformate şi ferestrele. Merită o atenţie deosebită aripa din partea dreaptă a clădirii. Intrarea cu boltă este ornată cu o balustradă cu arc foarte difractat, iar ferestrele sunt ornate cu motive care se încheie cu crini arcuiţi franţuzeşti. Principalul ornament arhitectural al clădirii este ornamentul faţadei, având în centrul său o balustradă cu închidere uşor arcuită.

Clădirea MélikEdit

Familia de origine armeană Mélik, se ocupa de comerţul cu lemne, erau printre cele mai înstărite familii nu doar în Gheorgheni, ci din tot judeţul. Într-un registru din 1918, printre cei 117 care plăteau cel mai mare impozit în comitatul Ciuc, pe locul 14 era un anume István Mélik. Faţada casei construită la începutul secolului XX, în formă de U, a păstrat cea mai multă originalitate dintre clădirile din centrul comunei. Clădirea este împărţită în mijloc simetric în două prin intrarea cu boltă. Picturile colorate de vrejuri şi flori mai erau vizibile acum câţiva ani, însă de atunci au fost văruite. Pilaştrii din partea dreaptă dintre uşa de intrare şi ferestre au închizătură cu arcuire în semicerc, iar ferestrele de stânga au închizătura dreaptă. Între ferestre şi sprâncenele clădirii sunt ornamente în formă de romb. Palierul din partea de vest se află o poartă în forma arcului de triumf, ornamentat cu motive lizenic-pilastrice. Pe poarta din fier forjat se vede monograma familiei, un „M” având o coroană cu cinci ramuri, care indică poziţia socială a familiei.

Casa rusticăEdit

Fișier:Remeteataj.jpg

În anul 2000, conducerea fundaţiei Avully-Remetea a hotărât cumpărarea unei case vechi, dar în stare bună, în centrul comunei, pe care se pot distinge elmentele de construcţie specifice locului, pentru a expune colecţia etnografică şi amenajarea camerei memoriale Tibor Cseres. Fundaţia Illyés a susţinut financiar Fundaţia Avully, însă suma alocată prin concurs şi suma care era la dispoziţia Fundaţiei nu au fost suficiente pentru cumpărarea acestei case. Atunci Fundaţia a cerut ajutorul Consiliului Local al comunei Remetea, de unde a primit ajutorul dorit. În prezent, Casa Rustică se află în proprietatea consiliului local în proporţie de treisferturi şi un sfert a Fundaţiei. După cumpărarea casei au urmat lucările de reparaţii şi renovare, păstrând formele originale de construcţie. În septembrie 2001 cu ocazia Zilelor Satului, în cadrul unei frumoase festivităţi de inaugurare s-a deschis Camera Memorială Tibor Cseres şi colecţia etnografică.

Colecţia etnografică există din 1972 în Remetea. Profesorii de istorie cu concursul elevilor au căutat valorile etnografice, încă existente în comună. Au avut loc două expoziţii etnografice de proporţii: în anul 1986 la şcoala Generală din centrul comunei, azi Şcoala Generală Fráter György, şi în anul 1997, în Casa de cultură din Gheorgheni realizat cu sprijinul Asociaţiei Culturale Márton Tarisznyás şi Tibor Cseres din Gheorgheni

În Casa Rustică sunt amenajate două încăperi cu obiecte ale culturii materiale populare. Prima încăpere, prezintă mobilierul specific camerei secuieşti, iar în cealaltă încăpere sunt expuse diferite obiecte de lucru (războaie de ţesut, şezătoare, etc.). Tot aici se află o mică expoziţie în care sunt expuse copii ale fotografiilor de epocă, ce ilustrează trecutul comunei. Printre proiectele de viitor se află şi înfiinţarea unei expoziţii etnografice în aer bliber, în curtea clădirii (skanzen).

Responsabil pentru îngrijirea camerei memoriale este Mihály Papp, iar a subsecţiei de etnografie, Endre Szentmiklósi Laczkó.

Poarta secuiască de la intrare, a fost cioplită şi ornamentată de sculptorul remetean Dezső Czikó.

CruciEdit

În comuna Remetea sunt circa 40 de cruci din lemn sau piatră amplasate la hotarele comunei şi pe marginea drumurilor. Povestea majorităţii crucilor este necunoscută. În cimitir, un monument funerar relatează: „Aici odihneşte bătrânul Dénes Péter, care în viaţa lui a făurit 8 cruci, în memoria rudelor sale. A tăit 67 de ani şi a murit în anul 1887. Odihnească-se în pace”. Nu se ştie însă care sunt aceste cruci comemorative.

La capătul străzii Biatorbágy, János Szőcs Portik a ridicat o cruce în 1887. Pe piedestal stă scris: „Cine nimiceşte această amintire blestemat să fie!” Tot Szőcs Portik a ridicat în 1902 crucea de piatră de la intersecţia străzilor Alszeg şi Béla Bartók, inscripţionată „Credincioşilor, spuneţi: Lăudat fie numele Lui Iisus Hristos!”

În 1931 a fost pusă o cruce lângă podul de peste Mureş, în locul numit „Túlamaros” („peste Mureş”). La această cruce se opreau pelerinii care se îndreptau spre Şumuleu, pentru a-şi face ruga de dimineaţă. Ferenc H. Balázs a renovat crucea în 1981 şi a aşezat o placă cu inscripţia: „Omule, ce treci pe aici, priveşte sfânta cruce! El fu Omul Dumnezeu, Ce pentru tine sângele-şi vărsă. Hristos pentru tine muri, cu ocară să nu-L jigneşti. Iubeşte-L şi cinsteşte-L, El te binecuvântează cu al pământului belşug”.

József Emris Laczkó a ridicat după primul război mondial o cruce votivă pe strada Borvíz, în semn de recunoştinţă întoarcerea din război a celor trei fii ai săi nevătămaţi.

La sfârşitul străzii Szárhegy, József Bartis şi vecinii săi au ridicat în 1967 o cruce, pentru ca Dumnezeu să ferească ţinutul de trăsnete.

Cu ocazia hirotonirii în 1958 a lui Sándor Bakos ca preot protopop, părinţii lui au ridicat o cruce în strada Bernád.

Moara de apă de la SineuEdit

Fișier:Remeteamalom.jpg
Fișier:Remeteamalom2.jpg

Din cele aproape o sută de mori de apă de la începutul secolului XX, situate în Depresiunea Giurgeu, au rămas doar zece, cinci aflându-se la Sineu, Remetea. Dintre aceste mori, una este listată în Patrimoniul Cultural Naţional. Proprietarii lor, fiind bătrâni, nu au posibilităţi de întreţinere şi exploatare, încât morile se deteriorează cu timpul. Consiliul local al comunei a demarat recent un program de cercetare a tehnicii arhitecturale şi istorice, respectiv arhivarea în imagini a tehnicii de morărit şi a meşteşugurilor tradiţionale conexe morăritului (ex. concasarea pietrii, păsarea), cu întocmirea de materiale informative/documentare. Aceste acţiuni au fost demersurile pregătitoare în vederea renovării şi punerii în valoare a morilor existente, ca să poată deveni piese ale patrimoniului cultural naţional.

EconomiaEdit

Din punct de vedere demografic, Remetea este comuna din bazinul Gheorgheni care se dezvoltă cel mai dinamic.

În secolul al XIX-lea populaţia comunei s-a dublat: dacă în 1838 numărul locuitorilor era de 2759 persoane, în 1895 deja locuiau 5215 de persoane.

Despre fertilitatea pământului, locuitorii comunei afirmau în 1820: ”Cam jumătate din toate hotarele satului este stearpă şi în afară de ovăz nu prea creşte altceva. Pământul este arat pentru boii de povară, creşte secara, orz, ovăz, in, cânepă, linte, cartof obişnuit. Este nevoie ca pământul să fie arat de trei ori pe an, şi este nevoie să fie dat şi cu îngrăşământ. Pământul bine cultivat, după un köböl produce şase clăi, iar o claie dă o baniţă şi jumătate, foarte rar dă mai mult.” Despre creşterea animalelor au constatat: ”Sunt destule păşuni pentru toate neamurile de dobitoace... Izlazurile sunt bune, produc fân bun pentru hrănirea vitelor, dar câteodată, după revărsarea apelor Mureşului, ogoarele se umplu cu nămol şi de aceea fânul obişnuieşte să se strice.”

Din cauza posibilităţilor agricole reduse, istoria satului în sec. XVIII-XIX a fost caracterizată de luptele pentru ogoare şi păşuni. În urma ocupărilor prin violenţă şi a marilor litigii pentru pământul satelor învecinate (1662, 1674, 1707, 1713, 1768-1774, 1823, 1826) au obţinut până la urmă părţile limitrofe Gergelyvesze şi Limbus, localităţile Gălăuţaş şi Filpea, iar la Borsec, teritoriile Árkoza şi Bikafő.

Documentul sus menţionat, constată despre meşteşug şi comerţ: ”Sunt în sat 2 fierari - 1 tâmplar – 2 croitori, toţi gospodari, se pricep să-şi facă căruţe, deoarece şi au destule lenme.” „Sunt în sat 3 prăvălii, în care se vând mărfuri de bagatele.” După aproape o sută de ani, în 1910, din 6206 de louitori, doar 144 se ocupau cu meştuşugurile şi comerţul.

PlutăritulEdit

Îngreunat de calităţile slabe al pământului arabil şi de condiţiile climatice, agricultura nu s-a putut dezvolta cât să asigure subzistenţa. Locuitorii au fost nevoiţi să se ocupe şi de exploatarea forestieră şi de plutărit, aceste activităţi devenind cu timpul mai profitabile decât agricultura.

Plutăritul pe Mureş are o tradiţie de secole. O înscripţie din perioada romană, descoperită la Alba Iulia, menţionează un „Collegium plutarium”. Timp de secole, Mureşul a legat ţinutul Gheorgheni de restul Ardealului. A observat acest lucru şi împăratul Iosif al II-lea cu ocazia vizitei sale la Gheorgheni. La Dieta Transilvaniei din 1626 s-a menţionat că cel mai căutat material lemnos erau scândura şi draniţa din Gheorgheni transportate pe Mureş cu pluta.

Nu se ştie când anume au început locuitorii din Remetea să se ocupe de plutărit, dar se ştie că în 1714, primipilus (lófő) István Laczkó, la vârsta de 50 de ani, declara: „sunt 35 de ani, de când am început să plutăresc”. András Fodor nota în 1838: „cel mai mare loc de adunare a plutelor cumpărate din Gheorgheni, de unde se obişnuieşte să se pornească în ţară, este Remetea.”

Toamna, după terminarea lucrărilor agricole, începea exploatarea pădurilor. Iarna, lemnele tăiate erau transportate cu săniile pe malul Mureşului, unde se legau în plute. Aici se întâlneau negustorii armeni, saşi şi secui, angajau argaţii şi pregăteau grupurile de plutaşi. Între aprilie şi iunie, când apele Mureşul creşteau datorită ploilor de primăvară şi topirii zăpezii, zilnic porneau câte 150-200 de plute spre Reghin, Târgu Mureş, Alba Iulia, sau chiar la Arad ori Seghedin.

Exploatarea forestieră şi plutăritul erau munci grele, aspect este ilustrat şi de declaraţiile preotului János Bocskor din Remetea (1838): „Pe când alţii îşi dorm liniştiţi somnul dulce, în braţele aţipite ale naturii, pe la miezul nopţii în cel mai aprig ger, plutarul îşi părăseşte patul călduros; când luna luminează, pe la trei, sute sau chiar mau mulţi plutari, îşi mână vitele peste munţii uriaşi, la distanţe de două-trei mile, în zăpada ce le ajunge până la brâu sau şi mai sus ajung la grinzile acoperite cu zăpadă. Câtă oboseală să scoată de sub mulţimea de zăpadă grinzile de brad, şi să pună părţile mai groase pe sania care pare minusculă sub grinzile uriaşe; câtă grijă şi necaz, pentru a coborâ pe cărările strâmte, apoi în vecinătatea coastelor înfricăşător de adânci, să ajungă în vârful munţilor, apoi să coboare de pe înălţimi mai multe ore, cu acele grinzi de şapte-opt braţe, în aşa fel ca să nu se strice în adâncurile groaznice, precum să nu cadă pagubă nici în boii istoviţi...”

Simbria plutaşilor era afectată şi de vămi. Până în 1714, între Remetea şi Alba Iulia erau doar trei puncte vamale, însă în scurt timp numărul lor a crescut la treisprezece, şi la fiecare punct plăteau câte o poltură.

Viaţa plutaşilor era îngreunată şi de moşierii locali, dar şi de acţiunile arbitrare ale negustorilor. Iată câteva din numeroasele plângeri: plutaşul Mihály Ivácsony spunea în 1749, că negustorii din Reghin nu au permis trecerea plutelor sale în repetate rânduri, pentru ca ei, să poată cumpăra acestea mai ieftin. János Farkas spune, că la vama de la Petelea, a avut loc un adevărat conflict armat între plutaşii din Remetea şi oamenii moşierului. Plutaşul Miklós Bege a fost bătut de trei ori de oamenii lui Ádám Rhédei şi i-au luat 24 de fire de scânduri de pe zece plute. Miklós Dávid se plângea că la Gorneşti a fost reţinut personal de contele Sándor Teleki timp de şapte zile. I-au fost confiscat două scânduri de pe fiecare plută.

Aveau loc şi accidente, adesea fatale. Totuşi, plutăritul a devenit principala sursă de venit a populaţiei, depăşind, în 1820, venitul obţinut din agricultură. Majoritatea plutaşilor şi a celor care le făceau, trebuia să facă armata. Până în 1848 şi-au îndeplinit şi îndatoririle de grăniceri. Astfel a caracterizat ziarul „Nemzeti Társalgó” din 1839 secuii care îşi îndeplineau îndatoririle de grăniceri: „Puţini dintre aceştia, au un meşteşug, nu sunt negustori, nu au servici, nu primesc soldă, totuşi au o gospodărie cumsecade, asigură hrana şi îmbrăcămintea necesară familiei destul de măricică, fac armata pe cheltuiala proporie, poartă povara vieţii civile şi milităreşti.”

Apa mineralăEdit

Cea mai importantă bogăţie naturală a comunei este apa minerală. Bazinul Gheorgheni este o formaţie post tectonică, care s-a umplut cu sedimente din era pliocenă târzie şi din cuaternar, şi anume alternarea de piroclastiţi (sediment vulcanic) şi avluviuni fine de fluviu. În urma cercetărilor hidrologice s-a stabilit faptul, că în bazin, de-a lungul cursului râului Mureş, se găsesc pe unele porţiuni erupţii de bioxid de carbon, care se amestecă permanent cu apa din pământ. Acest lucru se întâmplă mai ales pe porţiunea VoşlobeniSuseniCiumani – Remetea, unde pe anumite arii sunt şi mofete pe zona bălţii Mureşului.

În Remetea, apa minerală este prezentă pe un segment de 2 km lungime şi de 300-400 m lăţime pe lângă Mureş. Pe baza analizei a compoziţiei chimice, cea mai bună apă minerală a bazinului este în Remetea. Conform expertului în domeniu, Artenie Pricăjan, în Remetea se recomandă forarea în adâncime de 30-150 metrii, pentru că există apă minerală bună de înbuteliat, care calitativ poate să concureze cu cea de la Borsec.

Silvicultura şi agriculturaEdit

Suiprafaţa agricolă a comunei Remetea se întinde de pe malul râului Mureş, şi de la acel platou şi supafaţă în formă de terasă, din nordul comunei, până la poalele munţilor Gurghiului. Această porţiune delimitată este de 106.342.279,31 m2, iar reţeaua de drumuri a comunei fiind de 300-400 km, inclusiv toate drumurile de pădure şi de exploatare.

IndustriaEdit

Condiţiile naturale din Gheorgheni asigură posibilităţi deosebite pentru creşterea animalelor alpine. Aceste posibilităţi au fost descoperite şi familia armeană Mélik, care au comandat vaci de rasă din Tirol şi Voralberg (Austria), şi au încercat aclimatizarea creşterii animalelor alpine, încă de la începutul secolului XX.

Fișier:Remeteatejpor.jpg

Aceste aptitudini au făcut posibilă construirea Fabricii de lapte praf la Remetea. La 24 octombrie 1954 fabrica a început producţia. Capacitatea de producţie planificată era de 800 tone de lapte praf şi 400 tone de unt pe an. În 25 de ani producţia s-a triplat, ajungând la 3000 tone de lapte praf şi 1200 tone de unt.

Din 1965 în fiecare an s-a deschis o nouă subsecţie, sau o nouă tehnologie. În 1967 au mărit pasteurizatorul de lapte şi secţia de răcire. Astfel s-a mărit posibilităţile de înmagazinare de la 30 000 litrii la 60000 litrii de lapte. În 1971 s-a construit congelatorul şi magazia necesare pentru depozitarea untului. Astfel devenit posibilă congelarea zilnică a 4 tone de unt şi depozitarea a 120 de tone în condiţii optime de păstrare la rece. În 1975 a pornit secţia de fabricare a îngheţatei. În anii urmărori a începot fabricarea cazeinei şi s-a terminat construirea unui depozit de brânză cu o capacitate de 80 de tone.

Fabriarea de lapte praf a crescut de la 1400 tone în anul 1955 la 3110 de tone în 1978. Aceasta a însemnat o mărire de 12% în media anual. Totodată a crescut şi fabrcarea untului de la 104 de tone în 1955 la 1040 de tone în 1979. În anul 1958 a început fabricarea produsului „Lacto”, care a însemnat începutul fabricării de produse nutritive pentru copii, în ţară. În 1961 s-au exportat cantităţi mari de unt. În 1965 un nou produs a ajuns pe piaţă, praful de zară, iar din 1972, prousul numir „Inlavit”, ambele folosite în hrănirea aminalelor. În 1974 a început producţia unui nou produs nutritiv pentru copii, „Lactosan”, care a devenit în scurt timp un produs foarte căutat pe piaţa internă. Au urmat fabricarea a noi produse pentru copii, ca „Gluvilact 1” şi „Gluvilact 2”, care erau produse pentru sugari, cu valori nutritive mari, komplexe. Mai târziu au mai apărut două astfel de produse „Gluvilact 0” şi „Lacto 2”. Pe atunci, întreprinderea s-a specializat în fabricarea produselor nutritive şi a asugurat nevoile pieţei interne.

În 1956 s-au construit două blocuri în vecinătatea fabricii, cu câte 17-17 apartamente cu confort complet, iar în 1963 s-a mai construit unul cu 12 apartamente. Apoi aceste blocuri au fost complectate cu o casă de cultură, relativ modernă, cu o bibliotecă, o sală de cinematograf, o sală de joacă şi o cantină, precum şi o popicărie independentă. Tot în acest an s-a înfiinţat o şcoală pentru clasele I-IV, iar în anul 1969 s-a deschis un cămin de zi, care găzduia 30 de copii. Toate acestea au asigurat existenţa şi siguranţa socială pentru cei care lucrau aici, împiedicând fluctuaţia forţei de muncă.

În 1977 s-a ridicat problema măririi capacităţii de producţie anuală de la 2000 de tone la 3000 de tone. În 1985 s-a aprobat construirea unei subsecţii noi, pentru fabricarea produselor nutritive pentru sugari. Ideea s-a şi realuzat: clădirea, reţeaua electrică, de apă şi de gaz, însă conducerea comunistă de atunci a oprit introducerea utilajelor străine în ţară, spunând, că acestea se pot fabrica şi în ţară. Astfel, utilarea tehnică a fabricii s-a făcut în 1988-89. La punerea în funcţiune, în anul 1990 s-a ivit o problemă, utilajele nu erau corespunzătoare exigenţelor fundamentale fabricării de lapte praf, astfel fabrica nu a fost pusă în funcţiune. Acesta a fost motivul pentru care în 1991, conducerea fabrici a propus guvernului, personal primului ministru Petre Roman, să lichideze investiţia, ce s-a şi întâmplat.

Din datele Ministerului Sănătaţii Publice, reiese că din 1991, este nevoie de 12500 tone de produse nutritive pentru sugari anual. Pentru a putea asigura aceste nevoi, din producţie internă, guvernul a aprobat construirea unei astfel de fabrici. În urma unor studii aprofundate, această posibilitate a fost obinută de Fabrica de lapte praf din Remetea, deoarece dispunea deja de clădiri corespunzătoare, raportul geo-climatic al regiunii este bun, se găsesc izvoare de apă potabilă foarte bune, iar laptele de vacă din Gheorgheni este de cea mai bun calitate.

Fișier:Remeteatejpor2.jpg

Pentru înfiinţatea fabricii producătoare de produsele nutritive instante pentru copii (care se dizolvă imediat în apă) au sosit trei oferte de la următoarele societăţi: APV Pasilac Anhydro – Danemarca, ALFA LAVAL – Suedia, NIRO – Danemarca. Oferta cea mai favorabilă a venit de la societatea daneză APV Pasilac Anhydro, cu care s-a semnat un contract 1992 în valoare de 66 de milioane coroane daneze. Societatea s-a angajat la împrumut pe 6 ani, iar realizarea investiţiei în 18 luni. Această uzină avea o capacitate de producţie anuală de 3000 de tone, iar producţia se face cu comandă cumputerizată, sub o strictă supraveghere şi control se de siguranţă. Procesul tehnologic trebuie să realizeze două lucruri importante, de bază:

  • să producă din laptele de vacă, un produs similar cu laptele de mamă, sau cât mai apropiat de acesta,
  • ca produsul să poată fi păstrat în condiţii perfect sterile până la folosre.

Toate acestea se pot realiza doar cu tehnologie de ultimă oră, utilaje performante, iar calitatea produselor se poate verifica în laboratoare bine echipate.

Avansul de 1.768.529 $, s-a plătit până la 15 noiembrie 1994. 85% din valoarea contractului a fost asigurat de banca Lyonnais din Copenhaga, cu garanţia guvernului român. Împrumutul trebuia restituit în 7 ani. În iulie 1997 a apărut prudusul numit LACTOVIT, primul produs nutritiv instant din România, pentru sugari, care a fost categorizat după calitate şi valoare nutritivă, între produsele asemănătoare din străinătate. În primii ani cantitatea produsă a fost mică în raport cu capacitatea de producţie. În anul 2000 s-a produs doar 81,4 tone. Acest lucru poate fi explicat prin pretenţia scăzută a pieţei interne.

O parte din locuitorii comunei au avut rezerve în legătură cu această investriţie. Motivul a fost riscul cauzat de economia confuză şi restructurările care erau după 1989. Însă directorul Vilmos Sándor era consecvent şi a ţinut la realizarea acestui proiect cu o stăruinţă îndârjită. A reuşit să genereze o reţea de sprijin şi legături într/un cerc larg. El a avut dreptate. Azi fabrica lucreayă cu o capacitate de producţie de 80%, şi este în creştere, ba chiar pe termen lung, sunt posibile noi investiţii. În prezent, fabrica produce 1500-1700 tone de Lactovit, 800-1000 tone alt lapte praf, şi 26% produsul Remilk, un lapte praf smântânit, instant şi ambalat.

Materia primă este colectată din 25 de localităţi, le da 5000-5200 de producători din judeţul Harghita. Lunar se plăteşte între 5-9 miliarde de lei pentru aceşti producători. Întreprinderea are 326 de angajaţi. Ceea ce priveşte potenţialul economic, în industria alimentară a însemnat 24,5% din bugetul judeţului Harghita în 2002, şi 31,5% industria de prelucrare a laptelui.

TurismEdit

Baia baleoclimatericăEdit

Baia balneoclimaterică cu apă minerală este o atracţie importantă în turism şi turismul rural. Efectele benefice ale apei conţinând calciu, magneziu, fier, dioxid de carbon, hidrogen sulfurat au fost descoperite la începutul secolului trecut. La început (1928), a fost amenajată o baie în aer liber, care după o scurtă funcţionare a fost luată de apele Mureşului într-o inundaţie. Baia actuală cu 14 bazine a fost înfiinţată în anul 1968 de către Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din Gheorgheni. La aceasta s-a adăugat un cabinet medical. Apa poate fi folosită în curele interne în vindecarea enterocolitei acute şi cronice, antiseptic în inflamaţiile cronice ale căilor urinare, piatră biliară şi urinară, diabet, gută, tulburări ale digestiei calciului, hipoaciditate, astenie. Curele prin băi se pot folosi în cazurile de boli miocardice, hipertensiune, boala Basedow, tulburări hormonale, tulburări ale sistemului nervos central şi neuroastenie.

În prezent baia se află la începuturile lucrărilor de reînnoire. Ca urmare a popularităţii tot mai mari obţinută datorită efectelor terapeutice este dezvoltată tot mai mult.

În partea de sud a băii, teritoriul de şes numit „Mlaştina cea Mare[5] este rezervaţie naturală. Aici se regăseşte planta ocrotită laleaua pestriţă (Fritillaria meleagris), care este o rămăşiţă a erei glaciare. Remetenii au numit această plantă clopoţel, după forma florii.

PescuitulEdit

În aria râului Mureş din zona Remetea se practică pescuitul sportiv, aici găsindu-se diferite specii: ştiucă, balin, marnă, scobar, mihalţ, efectivul de peşti fiind în creştere.

Trasee turisticeEdit

Regiunea Munţiilor Gurghiului este o renumită zonă de vânătoare. A fost vizitată de regi, principi, şi alte persoane care în aceşti munţi au vânat urşi sau cerbi. În anul 1366 regele Ludovic I cel Mare plănuia campania italiană, scriind de aici scrisori prinţului veneţian Marco Cornuzzo. Pe aici au trecut oameni din familiile Rákóczi, Bethlen, Báthory. Principele Gheorghe Rákóczi I a marcat ca hotar între Remetea şi moşia din Gurghiu cumpăna apelor din Muntele Vârful Crucii. Aceste locuri au fost vizitate - pentru vânătoare - de mai multe ori de prinţul Rudolf moştenitorul tronului, fiul împăratului Franz Iosif; de Edward, prinţul de Wales (Prinţ de Saxa-Coburg-Gotha şi Duce de Saxonia), care mai târziu a devenit regele Regatului Unit sub numele de Eduard al VII-lea; de politicieni renumiţi, cum ar fi contele István Károlyi şi prinţul Alajos Esterházy. În Gurghiu au avut castele şi familia regală română şi regentul Miklós Horthy.

Din Remetea se poate accesa Giughiul de Nord. Munţii cu marginile abrupte şi prăpăstioase, sunt rămăşiţele erupţiilor vulcanice. Crestele acestor munţi stăpânesc întreaga regiune. Regiunea muntoasă este acoperită în special cu păduri de molid în proporţie de 35 - 40 %. Regiunea are o bogată floră şi faună. Din fauna regiunii, numeroase specii de animale sunt ocrotite de lege: ursul brun, cerbul, pisica sălbatică, râsul şi cocoşul de munte; iar dintre plante: papucul doamnei, genţiana galbenă, tisa şi zâmbrul.

Pentru turişti se organizează excursii de una sau mai multe zile, făcute pe jos, care pornesc din Remetea. În cadrul excursiilor se pot vedea peisaje deosebite.

Câteva posibilităţi pentru excursii de o zi:

Fișier:HillsaroundRemetea.jpg
Acesta este un drum de greutate medie, timpul de mers este de 10 - 11 ore. Diferenţa de nivel este de 850 metri. Datorită faptului că drumul este destul de lung, este recomandată pornirea dis-de-dimineaţă. Ca punct de pornire poate fi aşezarea Făgeţel, unde se ajunge pe drumul de câmpie, spre vest de fabrica de lapte praf, sau spre dreapta de la cimitirul din Ciutac Sat, la 2 km întâlnim între pâraiele Sineu şi Martonca pe spinarea dâmburilor. Până aici se ajunge în 2 ore. Dacă vremea permite, o parte a acestui drum poate fi parcursă şi cu autoturismul. Pornind mai departe, spre vest de biserica din Făgeţel, pe drumul care urcă pe creastă, se ajunge la nişte uluci adăpătoare. De aici se deschide o privelişte minunată spre nordul şi estul bazinului Gheorgheni. Vizavi se vede lanţul munţilor Gheorgheni, iar în fundal se văd crestele pustii ale muntelui Vitoş (1609 m) ridicându-se asupra aşezărilor Tulgheş şi Hagota. Când cerul este senin, în spatele lor se vede conturul şters al Masivului Ceahlău (1795 m). De la adăpătoare, drumul duce spre dreapta. După o oră de mers se ajunge la poiana Zespezel, de unde drumul de ramifică. Urmând traseul spre dreapta, după un sfert de oră de mers se trece pe drumul turistic marcat cu dungă albastră (Pasul Liban (Şicas) – Pasul Bucin – Poiana Sineu – Răstoliţa). Urmând marcajul se ajunge, atingând Izvorul Bătrânei, într-o oră şi jumătate pe vârful Bătrâna. Pe vârful Bătrâna se află cel mai mare bloc muntos al lanţului Gurghiului, Fâncelu, care constituie pragul de est al craterului vulcanic. Vârful este acoperit cu păduri, nu există privelişte. De aici drumul se bifurcă în trei. Un traseu duce spre Chimari şi mai departe pe creasta principală, spre Vârful Fâncelu. Celălalt traseu duce spre Izvorul Mureşului, urmând traseul marcat cu dungă albastră. După doar 200 de metri, ajungem la Foişorul Bătrânei, acoperit cu brădet tânăr şi rărit, de unde se poate admira priveliştea. La stânga se vede Buneasa (1653 m) şi Vârful Fâncelu cu releul TV pe vârf. Se vede Topliţa, până la linia Răstoliţei, valea Mureşului, iar în mijloc vârful Măgura Mare (1481 m). La est sunt Munţii Călimani. Continuând urmărirea marcajului printr-un brădet tânăr, în aproximativ o oră se coboară până la drumul din poalele muntelui Bătrâna. Trecând drumul şi pârâul, pe un drum de pădure uşor abrupt se ajunge la o altă poiană. La stânga de această poiană cam la 200 m în pădure, ne întâmpină un peisaj minunat: vârful Babele Gurghiului. De-a lungul milioanelor de ani, puterile naturii au format prin erodarea eoliană difrenţiată a straturilor geologice a formaţiunilor stâncoase minunate forme de ciuperci şi stâlpi, cu prăpăstii adânci între ei. Continuând drumul, la 1,5 km se ajunge la o altă cotitură. Spre dreapta, drumul marcat cu cruce albastră, duce la Gălăuţaş. Urmând în continuare marcajul cu dunga albastră drumul duce printr-o frumoasă poiană şi o mică pădure. Vizavi se văd vârfurile stâncoase al Munţilor Călimani. Drumul duce mai departe spre coborâşul platoului Bradul, aflat între pârâul Găinuşa şi pârâul Zapoda. Cam peste două ore, trecând lângă ştrandul balneoclimaretic Bradul (Bánffy) din Topliţa, se ajunge la gara Topliţa. Iarna acest traseu poate fi parcurs şi cu schiuri, dar este recomandat doar turiştilor cu experienţă.
  • Traseul Remetea - Hegyes – Vârful Crucii – Poiana Sineului.
Este un traseu de greutate medie, cu un timp de parcurs de 9 - 10 ore. Diferenţa de nivel este de 750 m. Se porneşte spre dreapta de la cimitirul din Ciutac Sat, pe drumul judeţean Remetea - LăpuşnaIbăneşti-Pădure, paralel cu valea Sineului. După o oră şi jumătate de mers se ajunge la o stână. De aici se urmează marcajul turistic cu triunghi galben. După rampa carierei de piatră se traversează pârâul Sineu şi se continuă drumul în valea pârâului Kecskekő. Drumul duce pe un urcuş între tufişuri de zmeură şi alun, iar peste o oră se ajunge la poalele stâncilor vârfului Caprei. Ocolind pe jumătate blocul stâncos spre dreapta, se poate ajunge în vârf (1483 m), unde se poate admira vederea spre Remetea şi o parte a Bazinului Gheorgheni. Dedesubt se vede o poiană cu pârâul Sineu şi mai multe stâne. Cea mai frumoasă privelişte o oferă Vârful Crucii, următoarea staţie. Coborând de pe vârf, în partea vestică, pe drumul şerpuitor de pădure, în treizeci de minute se ajunge într-un luminiş. Trecând peste pârâu, pe un drum uşor arcuit, care apoi devine potecă, se ajunge pe poiana de sub Vârful Crucii (1517 m). Vârful este acoperit cu păduri, iar din poiană se poate admira priveliştea spre valea Cranga Albă – Gurghiu. În depărtare se vede cel mai înalt munte la lanţului muntos Gurghiului, Saca Mare (1777 m). În jos se întind pădurile Câmpului Veres, Câmpul lui Barta, Lăpuşna şi Tolvajkút. În trecut, pe aici se întorceau acasă plutaşii veniţi dinspre Reghin. Aceştia deseori erau jefuiţi, de aici vine şi denumirea de Tolvajkút (română Fântâna Hoţos - termen mai rar folosit). De asemenea aici creşte Zâmbrul (Pinus cembra), specie ocrotită pe Vâtful Barta.
În sudul părţii superioare a poienii, o mică potecă, care mai târziu devine drum, duce în pădure. De aici, cam într-o oră se ajunge la poiana Sineului (numită de remeteni Sároshíd (română Podul noroios)). Acest drum marchează şi limita dintre judeţele Harghita şi Mureş. În poiană se află o casă cu etaj, care găzduieşte serviciul permanent de ocrotire a pădurii. Pe drumul de pădure Lăpuşna - Remetea care trece pe lângă acea casă, întoarcerea la Remetea se poate face pe un drum de 14 km.

Pe lângă cele două trasee turistice se pot face excursii de mai multe zile cu cortul pe traseul Remetea - Lăpuşna - Gurghiu, Bâtca, Dandár, Pasul Bucin.[6][7][8]

Viaţa culturală şi sportivăEdit

FanfaraEdit

Fanfara a apărut în anul 1934, iniţiator fiind Ferenc Zs. Portik, lansând următorul anunţ: „... nu vă zgârciţi să daţi câţiva lei şi sprijiniţi-ne în atingerea scopului nostru de a forma o fanfară din 16 membri în comună, care să-i fie de onoarea acestei comuni.”

Conducerea comunei a rămas nepăsătoare, dar din partea locuitorilor a pornit o acţiune de donaţie pentru achiziţionarea instrumentelor. Donatorii cu 100 de lei au fost consideraţi membri fondatori, cei peste această sumă membri de onoare, iar sub 100 de lei membri aderaţi. Conform unui proces verbal din 14 aprilie 1934 s-a adunat o sumă de 14 662 lei. Astfel s-a înfiinţat fanfara cu următorii 16 membri: Alajos Ilyés, Antal Portik, Imre Molnár, Antal Bakos, Dénes Bakos, Péter Bakos, Balázs Bakos, Gyula Laczkó Angi, Ferenc Laczkó, Ferenc Zs. Portik, Lajos Nagy, János H. Portik, István Hompoth János, Szabó, Ádám Szász, Albert Puskás. Fanfara a fost condusă de dirijorul János Molnár, primind pentru acest lucru un salariu de 3000 lei pe lună.

Premiera a avut loc în anul 1935 la Remetea. Tot în acest an au participat la un concurs din oraşul Gheorgheni, concurs urmat de o excursie la Lacu-Roşu. În 1936 au obţinut premiul II la un alt concurs, organizat tot în oraşul Gheorgheni. La 1 ianuarie 1939 fanfara a devenit membru al Asociaţiei Maghiare de Muzică. Dirijorul János Molnár a condus fanfara până-n anul 1942, excepţie fiind anii 1935 şi 1936, când a fost dirijor un anume Abessini din Braşov. În toamna anului 1944 soldaţii armatei ruse au confiscat instrumentele, doar 7-8 din ele au putut fi ascunse.

Reachiziţionarea lor a fost finanţată din vânzarea de lemne şi din fonduri alocate de Fabrica de Lapte Praf. Fanfara a fost condusă de Imre Molnár până-n anul 1964. De Gyula Laczkó Angi şi István Gál între anii 1964-1971 şi de Károly Molnár între 1971-1988. În această perioadă au participat la concursuri din Praid, Miercurea Ciuc, Gheorgheni, etc. În 1982 profesorul Károly Bakos a înfiinţat o fanfară de tineret cu 21 de copii, care fără cunoştinţe muzicale prealabile, peste un an, în 1983, au cântat pe scenă cu mare succes. Trebuie menţionat numele lui József Ferenc, având un rol important în activitatea fanfarei. În anul 1988 cele două fanfare se întrunesc. De atunci şi până astăzi dirijorul fanfarei este profesorul Károly Bakos. În 1994 fanfara şi-a sărbătorit a 60-a aniversare, cu participarea fanfarelor din localităţile vecine.

Fanfara a avut un rol important în cultura comunei, în dezvoltarea cunoştinţelor muzicale ale locuitorilor. Până-n zilele noastre cei care ştiu să joace pe vre-un instrument, au avut legătură cu fanfara. Cu spectacolele culturate şi ingenioase au ajuns de onoarea satului, aşa cum a dorit fondatorul fanfarei Ferenc Zs. Portik.

Teatru, corEdit

Teatrul amator are o tradiţie bogată la Remetea. Cercul Civic de Cititori, înfiinţat în a doua parte a secolului XIX, a prezentat spectacole în casa Mélik, urmate de baluri caritative. Sumele încasate au intrat în fondurile cercului. Iniţiatorii cercului au fost familiile Zakariás şi Kabdebó, dar un rol important au jucat şi învăţătorii din acei ani. Piesele prezentate au fost doar piese populare, care au trezit interesul oamenilor fără carte pentru alte specii de cultură. La începutul secolului ziarele Gyergyó şi Gyergyói Hírlap relatează deseori despre spectacolele din Remetea, în a căror organizare au participat şi ingineri, medici, intreprinzători din comună. Trebuie menţionat şi teatrul şcolar, în organizarea învăţătoarei Molnár Károlyné. În perioada interbelică teatrul a fost susţinut de Cercul Industriaşilor. Pe lângă teatru au înfiinţat şi un cor, care la fiecare spectacol a prezentat câteva romanţe îndrăgite de public. Nivelul spectacolelor a fost apreciat şi de ziarul Gyergyói Újság. Iată un citat din anul 1932: „... la data de 28 martie Cercul Industriaşilor din Remetea a prezentat primul spectacol al anului, opera lui Ferenc Molnár, întitulată Józsi. A fost un succes deosebit, până şi cei mai severi critici au recunoscut că la Remetea nici actori profesionişti nu au prezentat interpretări la un nivel atât de ridicat. Prin tehnica de regie şi interpretarea excepţională a personajelor, piesa părea un film proiectat în faţa ochilor spectatorilor.”

După cel de-al doilea război mondial teatrul a funcţionat în cadrul Casei de Cultură. Pe lângă grupele de teatru organizate ocazional - de obicei din tinerii din sat - au existat grupe ca cea a Cooperativei de Credit, a Asociaţiei Pompierilor Voluntari, grupa „Pedagogul” a şcolii. Casa de Cultură construită în 1972 – cu 400 de locuri, scenă cu posibilităţi de mărire, vestiare, etc.- a asigurat condiţii favorabile dezvoltării teatrului şi a culturii în general. În 1960 a fost înfiinţată orchestra de coarde cu 16 membri, organizată şi condusă de dr. László Asztalos. În cele trei decenii de activitate, pe lângă delectarea remetenilor, au participat la festivale la Gheorgheni, Miercurea Ciuc, Sfântu Gheorghe, Târgu Mureş, etc. A fost premiat cu locul 3-lea la un festival naţional.

Corul cu 50 de membri al Şcolii Generale Fráter György este cunoscut în ţară şi în Ungaria. Din 1990 îl are ca dirijor pe dl. profesor Árpád Trucza. Participă în fiecare an la festivalul de coruri şcolare iniţiat de Domokos Pál Péter, interzis în perioada comunistă şi reluat din 1990. În 1993 Festivalul a fost organizat la Remetea. În ultimii cinci ani corul a participat la festivalul Bárdos Lajos din Odorheiu Secuiesc, între 1997-2000 la festivalul Bárdos Lajos - Nagy István din Târgu Mureş. În 2000 a participat cu mare succes şi la festivalul internaţional Bárdos Lajos, care a fost organizat la Academia de Muzică, „Liszt Ferenc” din Budapesta. A obţinut succese mari la Budapesta, Tab, Zamárdi, Siófok, Szentes, Biatorbágy din Ungaria şi Temerin din Serbia.

SportEdit

De-a lungul deceniilor, pe lângă sportul din cadrul şcolii, centrul vieţii sportive din comună a fost fotbalul. Echipa de fotbal a fabricii de lapte praf a participat cu succes la campionatele regionale, mai apoi la cele judeţene. Echipa comunală a purtat numele de „Viaţa nouă” mai târziu numele de „Vulturul Carpatin”. În calitate de campion judeţean, în anul 1994 echipa a jucat meci de baraj pentru promovarea în liga a treia a campionatului naţional. În anul 1995 antrenamentele şi meciurile au fost strămutate la Gheorgheni, iar la Remetea încetează activitatea echipei.

Clima din zonă este favorabilă pentru sporturile de iarnă, fapt ce a permis – printre altele - atingerea nivelului actual al hochey-ului şcolar. Primele încercări în acest sens au avut loc în anii 1969-1972, când învăţătorul Alajos Szász face primele demersuri pentru organizarea echipei de hochey. În anul 1972 campionatul judeţean este organizat la Remetea. Din 1975 îndrumarea hochey-ului este preluată de profesorul Béla Mincsor. Pe terenul de hochey inaugurat în 1977 echipa obţine titlul de campion judeţean. De atunci echipa participă la campionatele judeţene şi naţionale, obţinând în mai multe rânduri titlul de campion. Din starea de „confuzie momentană” de după schimbările din 1989 hochey-ul din Miercurea Ciuc şi Gheorgheni a fost reluat la iniţiativa celor din Remetea. Din anul 1994, la solicitarea Asociaţiei de Hockey din România echipa din Remetea participă la Campionatul Naţional. Echipa antrenată de Béla Mincsor a obţinut de două ori locul 2, o dată locul 3 şi de trei ori locul 4. Echipa claselor VII-VIII antrenat de profesorul János Jánosi din anul 1988 participă cu succes la campionatele judeţene. Cel mai mare merit a hochey-ului şcolar din Remetea este faptul, că în ultimii 25 de ani a promovat 16 jucători în liga A, 6 jucători în lotul naţional de juniori şi 1 jucător în lotul naţional de seniori.

Din anul 2002 hochey-ul şcolar se desfăşoară în cadrul Asociaţiei Sportive KERESZTHEGY. Antrenorul echipei este Divoiu Adrian. Este de menţionat faptul, că echipa de handbal şcolar a participat de două ori la Campionatul Naţional de Juniori, iar echipa de atletism şcolar antrenată de Bulcsú József Nagy a obţinut rezultate remarcabile.

În zilele noastre moderna sală de sport este folosită atât de copii, cât şi de adulţi pentru petrecerea plăcută a timpului lor liber.

Personalităţi marcanteEdit

Comunităţi înfrăţiteEdit

NoteEdit

Legături externeEdit

Format:Comune-Harghita Format:Articol bunen:Remetea, Harghita eo:Remetea (Harghita) hu:Gyergyóremete it:Remetea (Harghita) nl:Remetea vo:Remetea (Harghita)

Ad blocker interference detected!


Wikia is a free-to-use site that makes money from advertising. We have a modified experience for viewers using ad blockers

Wikia is not accessible if you’ve made further modifications. Remove the custom ad blocker rule(s) and the page will load as expected.

Also on Fandom

Random Wiki