Wikia

România

Regatul României

Talk0
239pages on
this wiki
Regatul României
1881 – 1947
Flag Stemă
Steag Stema regatului României
Imn naţional
Trăiască regele
România între 1918 şi 1940
Capitală Bucureşti
Limbă/limbi

Format:!! limba română

Formă de guvernare monarhie constituţională
Rege
 - 1881 - 1914

Format:!! Carol I

 - 1914 - 1927

Format:!! Ferdinand I

 - 1927 - 1930

Format:!! Mihai I (prima domnie)

 - 1930 - 1940

Format:!! Carol al II-lea

 - 1940 - 1947

Format:!! Mihai I (a doua domnie)

Istorie
 - Fondare 1881
 - abolirea monarhiei 30 decembrie 1947
Monedă

Format:!! leu românesc

Fișier:Actul proclamarii Regatului Romania.jpg

Din 1859 până în 1877, România a evoluat de la o "uniune personală" a două principate (Moldova şi Ţara Românească) la un regat condus de un singur prinţ, Carol I de Hohenzollern, care este ales domn al României. În 1877/1878, România îşi obţine independenţa. Prin tratatele de pace din 1878 de la San-Stefano şi Berlin, România obţine a patra sa provincie (Dobrogea de Nord cu judeţele Tulcea şi Constanţa. Carol I este încoronat mai apoi ca Rege al României în 1881. În 1913, Corol I împinge România în al II-lea război balcanic care se va termina prin înfrângerea Bulgariei. Tratatul de la Bucureşti din 1913, consfiinţeşte statutul regatului României ca putere regional-balcanică şi totodată aduce României o nouă provincie, Dobrogea de Sud, cunoscută sub numele de Cadrilater, cu judeţele Durostor şi Caliacra. În 1914, regele Carol I moare, rege al României devine Ferdinand I (1914-1927).

După dezintegrarea marilor imperii din Europa Centrală şi de Est, la sfârşitul Primului Război Mondial, Transilvania, Basarabia şi Bucovina s-au unit cu Regatul României în 1918, formând pentru a doua oară în istoria românilor, după Unirea realizată de Mihai Viteazul în anii 1599 - 1601, România Mare. După o perioadă de prosperitate şi progres, nemaiîntâlnită până atunci pe teritoriile româneşti, Al Doilea Război Mondial va duce însă la ocuparea Moldovei de peste Prut (Basarabia şi Nordul Bucovinei) de către URSS.

Mica Unire şi monarhia Edit

România 1878-1913

Ascendenţa din 1859 a lui Alexandru Ioan Cuza în funcţia de Domn al Moldovei şi al Ţării Româneşti sub suzeranitatea nominală a Imperiului Otoman a unit naţiunea românească in jurul unui singur conducător. În 1862 cele două principate s-au unit formal sub numele de România, cu capitala la Bucureşti.

Pe 23 februarie 1866 o aşa-numită Monstruoasă coaliţie, compusă din conservatori şi radicalii liberali, l-a forţat pe Cuza să abdice. Prinţul german Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a fost desemnat Prinţ al României, în speranţa asigurării sprijinului german pentru o viitoare unire şi independenţă. Descendenţii săi au devenit regii României, până la venirea comuniştilor în 1947.

În 1877, după un război ruso-româno-turc, România a devenit independentă, dar sudul Basarabiei este reanexat la Rusia. Carol a fost încoronat ca prim rege al României în 1881.

Noul stat, situat geografic intre imperiile Otoman, Austro-Ungaria şi Rusia şi Regatul Serbiei, privea înspre vest, în special spre Franţa, pentru modelele sale culturale, educaţionale şi administrative.

În 1916 România a intrat în Primul Război Mondial de partea Antantei. Deşi forţele române nu s-au descurcat bine din punct de vedere militar, până la sfârşitul războiului, imperiile austriac şi rus s-au dezintegrat; Adunarea Nationala în Transilvania, si Sfatul Tarii in Basarabia şi Bucovina si-au proclamat Unirea cu România, iar regele Ferdinand s-a incoronat Rege al Romaniei la Alba Iulia in 1922.

Cronologie Edit

Fișier:DrapelRR.jpg
1859 Alexandru Ioan Cuza uneşte Moldova şi Ţara Românească sub conducerea sa.
1862 Unirea formală a Moldovei cu Ţara Românească, formându-se principatul României.
1866 Cuza este forţat să abdice în favoarea lui Carol I.
1877 (10 mai) Este declarată independenţa României.
1878 Sub Tratatul de la Berlin, Imperiul Otoman recunoşte independenţa română, dar sudul Basarabiei e reanexat la Rusia.
1881 Carol I este încoronat Rege al României.
1907 Proteste ale ţărănimii izbucnesc în întreaga România, peste 10.000 de ţărani sunt omorâţi.
1914 Moartea regelui Carol I, urmat la tron de nepotul său Ferdinand.
1916 (August) România intră în Primul Război Mondial, de partea Antantei.
1918 "România Mare"

1939 Pactul Molotov-Ribbentrop.

1941 România intră în război de partea Germaniei şi elibereaza teritoriile anexate de către URSS in urma ultimatumului din seara zilei de 26 iunie 1940.

1944-1945 România luptă contra Germaniei.

1947 Monarhia este abolită.

Marea Unire Edit

Vezi şi Marea Unire.

Realizarea Marii Uniri, prin unirea Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei cu Vechiul Regat, a fost rezultatul acţiunii românilor în conjunctura favorabilă de la sfârşitul primului război mondial. Unirea acestor teritorii a fost posibilă în contextul afirmării internaţionale a principiului autodeterminării naţionalităţilor, exprimat în cele 14 puncte ale lui Woodrow Wilson.

Regatul României, 1920 - 1940. Harta prezintă judeţele de dinaintea reformei administrative din 1926

Fișier:Romania1939physical.jpg

Basarabia Edit

În frunte cu Partidul Naţional Moldovenesc, creat în martie 1917, Basarabia a rezistat tendinţelor Ucrainei de a o anexa, în contextul haosului total din Rusia revoluţionară. În octombrie 1917, la Chişinău are lor Congresul Ostaşilor Moldoveni care proclamă "autonomia teritorială şi politică a Basarabiei" şi decide crearea Sfatului Ţării ca organ reprezentativ. Conducerea sa executivă este încredinţată Consiliului Directorilor Generali, a cărui conducere o avea Ion Inculeţ. La 2 decembrie 1917 se proclamă Republica Democratică Moldovenească, membră a Republicii Federative Ruse.

Pentru a opri anarhia militară din Basarabia, Consiliul Directorilor Generali apelează la guvernul român, care trimite trupe, restabilind ordinea. Ca răspuns, la 13 ianuarie 1918, guvernul Rusiei Sovietice întrerupe relaţiile diplomatice cu România, sechestrându-i tezaurul. La 24 ianuarie 1918, Sfatul Ţării proclamă independenţa Republicii Democratice Moldoveneşti, care se alipeşte României la 27 martie 1918.

Bucovina Edit

După semnarea păcii de la Brest-Litovk (18 februarie 1918), Ucraina ridică pretenţii asupra Bucovinei. Ca răspuns la manifestul "Către popoarele mele credincioase" al Împăratului austro-ungar Carol I, deputaţii români din parlamentul de la Viena constituie Consiliul Naţional Român (CNR). La iniţiativa lui Sextil Puşcariu, la 14 octombrie 1918, se convoacă la Cernăuţi o adunare naţională, proclamată Adunare Constituantă care proclamă "unirea Bucovinei integrale" la celelalte provincii româneşti. Ca organ central s-a creat Consiliul Naţional şi un birou Executiv condus de Iancu Flondor. Consiliul Naţional cere guvernului român intervenţia militară, care este aprobată la 23 octombrie 1918, pentru a contracara presiunile Ucrainei. La 12 noiembrie 1918, CNR a votat "Legea fundamentală provizorie asupra puterilor Ţării Bucovinei". La 15 noiembrie se convoacă Congresul General al Bucovinei, care a votat în unanimitate, cu sprijinul locuitorilor germani şi polonezi, unirea cu România.

Transilvania Edit

În Transilvania, principalele forţe politice româneşti erau concentrate în jurul Partidului Naţional Român (PNR) şi al Secţiunii Române a Partidului Social Democrat din Ungaria (PSD-R). La 29 septembrie 1918, prin Declaraţia de la Oradea, ele anunţă hotărârea de autodeterminare şi separarea politică de Ungaria. La 18 octombrie 1918 se constituie Consiliul Naţional Român Central (CNRC) ca organ politic unic al românilor din Transilvania, alcătuit din 6 membri ai PNR şi 6 ai PSD-R. În noiembrie, în întregul teritoriu se formează consilii şi gărzi naţionale, după modelul CNRC. Acestea preiau de îndată controlul politic şi administrativ, asigurând ordinea într-o perioadă tulbure. După nota ultimativă a CNRC adresată guvernului ungar, se desfşoară tratative româno-ungare la Arad în 13-14 noiembrie 1918, care însă nu dau rezultate.

În acest context, la 5 noiembrie 1918, prin manifestul "Către popoarele lumii", se face cunoscută dorinţa naţiunii române din Transilvania de a se uni cu Vechiul Regat. CNRC mai decide convocarea unei mari adunări plebiscitare care să adopte această hotărâre. La 7 noiembrie se publică textul convocării, Marea Adunarea Naţională a Românilor întrunindu-se la 18 noiembrie 1918 la Alba Iulia. La 1 Decembrie 1918 ea decide în unanimitate unirea cu România.

Perioada interbelică Edit

Fișier:Romania 1930 judete2.svg

Regatul Romaniei a progresat în perioada interbelică, o nouă Constituţie fiind adoptată în 1923. Majoritatea guvernelor româneşti din această perioadă au păstrat forma dar nu şi substanţa unei monarhii constituţionale liberale. La 15 octombrie 1922 are loc la Alba-Iulia încoronarea Regelui Ferdinand şi a Reginei Maria ca suverani ai României Mari. Partidul Naţional Liberal, în frunte cu Ion I. C. Brătianu, sfătuitorul Regelui Ferdinand, a fost forţa politică dominantă după Primul Război Mondial şi până la moartea aproape concomitentă a Regelui Ferdinand şi a lui I.I.C. Brătianu.

Criza dinastică din 1925 a fost provocată de prinţul Carol, moştenitorul tronului, care, trimis în 1925 să reprezinte familia regală română la funeraliile Reginei Alexandra a Marii Britanii, nu s-a mai întors în ţară, întâlnindu-se cu iubita sa, Elena Lupescu. La 12 decembrie, printr-o scrisoare, renunţă la drepturile sale la tron, în favoarea fiului său Mihai. La 4 ianuarie 1926, Parlamentul îl proclamă moştenitor pe prinţul Mihai. După moartea regelui Ferdinand la 24 noiembrie 1927, Mihai I este proclamat Rege, domnind sub o regenţă formată din Principele Nicolae, Patriarhul Miron Cristea şi primul preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Gheorghe Buzdugan. Neînţelegerile dintre cei trei subminează monarhia constituţională, încurajând agitaţiile care susţineau revenirea lui Carol II la tron, ca "salvator" al ţării. Datorită morţii, la 24 noiembrie 1927, a lui I.I.C. Brătianu, P.N.Ţ. obţine la alegerile din 1927 o majoritate zdrobitoare. La 6 iunie 1930, Carol II vine în ţară, fiind proclamat Rege la 8 iunie 1930.

Fișier:Nationalitati Romania interbelica.png

Domnia lui Carol al II-lea a reprezentat sfârşitul monarhiei constituţionale şi instaurarea unui regim de autoritate monarhică. Carol al II-lea a sprijinit cultura şi modernizarea societăţii româneşti, însă nu a avut nici un respect pentru sistemul democratic al ţării. În anii 1930 s-a înregistrat o creştere a numărului partidelor ultra-naţionaliste, mai ales a mişcării fasciste Garda de Fier, ce exploata naţionalismul, frica de comunism, şi resentimentul faţă de dominaţia străină şi în special evreiască asupra economiei. Alegerile din 1937 au reprezentat un moment dificil pentru democraţie. Datorită confuziei alegătorilor, nici unul dintre partide nu a obţinut 40% din voturi, necesare pentru prima electorală, pe locul III, cu 15,58% plasându-se legionarii. La 28 decembrie 1938, regele îl numeşte pe Octavian Goga prim ministru, deşi acesta conducea un partid minor, Partidul Naţional-Creştin.

La 10 februarie 1938, pentru a preveni formarea unui guvern ce avea să includă miniştrii din Garda de Fier, şi în directă opoziţie cu sprijinul lui Adolf Hitler pentru Gărzii de Fier, regele Carol II a dizolvat guvernul şi a instituit o dictatură regală. Instituind starea de asediu şi cenzura, el numeşte un guvern consultativ, în frunte cu Patriarhul Miron Cristea, având în componenţa sa pe generalul Ion Antonescu, ministru al apărării. În februarie 1938, Carol II publică noua Constituţie, care asigura baza juridică a regimului autoritar. Pentru a-şi consolida puterea, el desemnează Consiliul de Coroană ca organ permanent şi dizolvă partidele politice. Apreciindu-l pe Mussolini, Carol al II-lea creează breslele de lucrători, în scopul organzării corporatiste a statului român. De asemenea, el creează ţinuturile, conduse de rezidenţi regali, pentru a avea un control mai puternic asupra administraţiei locale. În decembrie 1938, el creează "Straja Ţării", după modelul tineretului hitlerist. Pentru a înlocui partidele politice, în decembrie 1938 de constituie Frontul Renaşterii Naţionale, primul organism politic de masă din istoria României.

Carol al II-lea ia măsuri dure împotriva Gărzii de Fier, ordonând asasinarea lui Corneliu Zelea Codreanu în noiembrie 1938. La 21 septembrie 1939, ca o reacţie la asasinat, un grup de legionari condus de Miţi Dumitrescu îl asasinează pe Armand Călinescu. În contextul situaţiei politice internaţionale grave din 1939, Carol al II-lea este silit să abdice la 6 septembrie 1940, lăsând puterea efectivă mareşalului Ion Antonescu care va forma ulterior, la 15 septembrie, un guvern alături de legionari, proclamând Statul Naţional-Legionar.

Cronologie Edit

Acest articol face parte
din seria Istoria românilor
Dacia
Perioada medievală
Renaşterea naţională
Regulamentul Organic
Războiul de independenţă
Regatul României
România Mare
Al doilea război mondial
Comunismul
Republica Moldova
România contemporană
1918 "România Mare"
1919 Conflict între România şi Ungaria aflată sub regimul comunist al lui Bella Kun. Armata română ocupă Budapesta la 4 aug. 1919 care se va afla sub administraţie militară până pe 16 nov. 1919.
1920 Tratatul de la Trianon consfinţeşte unirea Românei.
1921 Reforma agrară
1923 Constituţie adoptată pe baza proiectului Partidului Naţional Liberal care garanta cetăţenia evreilor şi altor minorităţi lipsite de drepturi.

Liga Apărării Naţional Creştine (LANC) este fondată.

1924 Membrul LANC (mai târziu fondator al Gărzii de Fier) C.Z. Codreanu îl asasinează pe şeful poliţiei Iaşi, dar este achitat.
1926 Este adoptată Legea Electorală Liberală.

"Mica Antantă" cu Cehoslovacia şi Iugoslavia
Tratatul Franco-Român.

1927 Partidul Naţional Ţărănesc

Corneliu Zelea Codreanu se desprinde de LANC, formând Legiunea Arhanghelul Mihail, mai târziu numită şi Garda de Fier.
Regele Mihai urcă pe tron, la numai 5 ani.

1929 Începutul Marii Crize
1930 Carol al II-lea este încoronat rege.
1931 Prima înterzicere a Gărzii de Fier
1933 (16 februarie) Atelierele de maşini de la Griviţa protestează violent, dar sunt suprimaţi de poliţie.

(10 decembrie) Prim-ministrul Ion Duca "dizolvă" Garda de Fier, arestând mii de membri ai acesteia; 19 zile mai târziu este asasinat de o echipă legionară (Nicadorii).

1935 LANC şi Partidul Naţional Agrar se contopesc, formând Partidul Naţional Creştin (PNC), cu o doctrină fascistă. Partidul se declară încă de la început o formaţiune naţionalistă, antisemită şi anticomunistă, iar sloganul este "România a românilor!"
1937 "Pactul de non-agresiune electorală" între Partidul Naţional Ţărănesc şi Garda de Fier, mai târziu incluzând Partidul Naţional Liberal georgist, Uniunea Agrară şi Partidul Evreiesc. Partidul Comunist Român denunţă pactul, dar în practică, îi susţine pe ţărănişti.

PNC formează un guvern, dar intră repede în conflict cu Carol al II-lea asupra minorităţii evreieşti.

1938 (10 februarie) Dictatura regală este declarată. Noua constituţie este adoptată la 27 februarie.

(29-30 noiembrie) Liderul Gărzii de Fier, Codreanu şi alţi legionari sunt asasinaţi din ordinele regelui.

1939 (7 martie) Armand Călinescu formează un guvern.

Pactul Molotov-Ribbentrop stipulează "interesele sovietice" în Basarabia.
(1 septembrie) Germania invadează Polonia. Începutul celui de Al Doilea Război Mondial.
(21 septembrie) Călinescu este asasinat de către un grup de legionari condus de Miţi Dumitrescu.

Cei patru regi ai RomânieiEdit

BibliografieEdit

  • Florin Constantiniu, O Istorie sinceră a poporului român, editura Univers Enciclopedic, Bucureşti 2002
  • Nicolae C. Nicolescu, Şefii de stat şi de guvern ai României (1859-2003), editura Meronia, Bucureşti 2003

Vezi şiEdit

Wikipedia-logo.png Această pagină utilizează conţinut de la Wikipedia în limba română. Versiunea originală a sa se află la: Regatul României. Lista autorilor poate fi văzută în istoricul paginii. Textul de la Wikipedia este disponibil sub licenţa GNU FDL pentru documentaţie liberă.

Around Wikia's network

Random Wiki