Moldovenii sunt etnici români care locuiesc sau sunt originari de pe teritoriul fostului stat feudal Moldova, cât şi din Transnistria (teritoriu care a avut strânse legături istorice cu Moldova şi unde s-au stabilit îndeosebi în cursul evului mediu târziu, la sfârşitul sec. XVIII şi la începutul sec. XIX români originari din acest stat[1], dar şi mocani din Transilvania[2] care au fost ulterior moldovenizaţi) şi care vorbesc graiul moldovenesc al limbii române. Numărul moldovenilor se ridică la aproximativ 9 milioane de persoane, din care majoritatea trăieşte în România (ca. 5,5 milioane, din care 4,5 milioane alcătuiesc populaţia românească din cele 8 judeţe moldoveneşti. Restul trăieşte în afara acesor judeţe, fiind fie refugiaţi basarabeni şi nord-bucovineni din anii '40, fie moldoveni din estul României stabiliţi în perioada comunistă în diverse centre industriale din România: Braşov, Bucureşti, Constanţa, Timişoara, Ploieşti, Cluj, Valea Jiului etc). De asemenea, numeroşi moldoveni trăiesc în Republica Moldova (3,6 milioane, adică întreaga populaţie românească a acestui stat), Ucraina (0,4 milioane), Rusia (0,2 milioane), precum şi în unele state occidentale sau din CSI.
Alte sensuri[]
Pe lângă înţelesul amintit, cuvântul "moldoveni", din motive mai ales politice, de-a lungul vremii a fost folosit cu diferite alte înţelesuri:
- Locuitori ai ţinutului dintre Carpaţii Orientali şi Nistru - teritoriu al fostului principat feudal Moldova.
- Locuitori ai ţinutului dintre Carpaţii Orientali şi Prut - partea din Moldova care a rămas României după Al Doilea Război Mondial. Acesta este înţelesul cel mai des folosit în România (moldovenii de la est de Prut sunt numiţi, de regulă, basarabeni). În perioada comunistă nu era permis să se facă referire la teritoriile moldoveneşti care fuseseră anexate de Uniunea Sovietică.
- Locuitori ai RSS Moldoveneşti. Acest înţeles a fost folosit în Uniunea Sovietică după cel de-al doilea război mondial.
- Etnicii români din Uniunea Sovietică, cărora nu li se recunoştea apartenenţa la poporul român, pretinzîndu-se (din raţiuni politice) existenţa unui popor moldovenesc separat. Şi acest înţeles a fost folosit în URSS după al dolea război mondial.
- Locuitorii fostei RSSA Moldoveneşti înfiinţată în Transnistria de puterea sovietică. Înţeles folosit uneori în publicaţii sovietice de dinaintea celui de-al doilea război mondial.
- Etnicii români din Uniunea Sovietică şi din Basarabia. Înţeles folosit în Uniunea Sovietică înainte de al doilea război mondial.
- Etnia majoritară din Republica Moldova, considerată diferită de români de unele cercuri politice.
- Cetăţenii de azi ai Republicii Moldova, indiferent de originea etnică.
Note[]
- ↑ Vioreld Dolha - Totul despre Transnistria Partea îiâi şi Partea a doua
- ↑ http://ro.wikipedia.org/wiki/Imagine:Metes.png
Legături externe[]
Vezi și[]
Această pagină utilizează conţinut de la Wikipedia în limba română. Versiunea originală a sa se află la: Wikipedia: Moldoveni. Lista autorilor poate fi văzută în istoricul paginii. Textul de la Wikipedia este disponibil sub licenţa GNU FDL pentru documentaţie liberă. |