FANDOM


Mihai al României
Regele românilor
descriere
Domnie 20 iulie 19278 iunie 1930
6 septembrie 194030 decembrie 1947
Încoronare Septembrie 1940
Născut 25 octombrie, 1921
Sinaia, Romania
Predecesor Ferdinand I
Carol II
Succesor Carol II
Abolirea monarhiei
Căsătorit cu Ana de Bourbon-Parma
Moştenitor Prinţul Friedrich Wilhelm de Hohenzollern sau Principesa Margareta a României
Urmaşi Margareta
Elena
Irina
Sofia
Maria
Casa Regală Casa Regală de Hohenzollern-Sigmaringen
Imn Regal Trăiască Regele
Tată Carol II
Mamă Regina Elena
Semnătura 150px

Regele Mihai I al României (n. 25 octombrie 1921, Sinaia), Prinţ de Hohenzollern[1][2][3], este oficial fiul Regelui Carol al II-lea. A fost suveran al României între 20 iulie 1927 - 8 iunie 1930, precum şi între 6 septembrie 1940 - 30 decembrie 1947. Stră-strănepot al Reginei Victoria a Marii Britanii şi văr de gradul trei al Reginei Elisabeta a II-a. Mihai este una dintre ultimele figuri publice în viaţă din perioada celui De-al Doilea Război Mondial .

Mihai a devenit pentru prima dată rege al României după moartea bunicului său Ferdinand, în urma renunţării la tron a lui Carol al II-lea din decembrie 1925. Detronat de tatăl său, după doar trei ani de domnie sub Regenţă, a reprimit coroana un deceniu mai târziu, după abdicarea forţată a lui Carol al II-lea, domnind peste regimul pro-german al mareşalului Ion Antonescu. Din 1941 Regele Mihai a fost mareşal al României[4]. La 10 mai 1941, de Ziua Naţională a României, prin decret semnat de Ion Antonescu, regele Mihai a fost înălţat la gradul de mareşal, bastonul fiindu-i înmânat de conducătorul statului. [5]

După colaborarea României cu Germania în al doilea război mondial şi după ce forţele sovietice au intrat în România, Regele Mihai a organizat arestarea lui Antonescu în 23 august 1944. S-a opus guvernelor pro-sovietice din anii 1945-1946. A fost obligat să abdice în 30 decembrie 1947 şi s-a exilat în Versoix (Elveţia), iar revenirea nu a fost permisă până în 1997.

Primii ani Edit

King Mihai I of Romania postcard.jpg

Regele Mihai, copil

Mihai s-a născut la Sinaia, fiu al lui Regelui Carol al II-lea şi al Prinţesei Elena şi nepot al Regelui Ferdinand I. Urmare a fugii lui Carol împreună cu amanta sa Elena "Magda" Lupescu şi a renunţării sale la drepturile asupra tronului din decembrie 1925, Mihai i-a succedat Regelui Ferdinand la moartea acestuia în iulie 1927.

Domnia Edit

Anii '30 - era AntonescuEdit

O Regenţă a funcţionat datorită vârstei de 6 ani a lui Mihai, dar în 1930 Carol al II-lea brusc s-a întors în ţară la invitaţia unor politicieni nesatisfăcuţi de Regenţă, fiind proclamat Rege de Parlament şi desemnându-l pe Mihai drept urmaş la tron cu titlul de „Mare Voievod de Alba-Iulia”. În septembrie 1940 guvernul lui Ion Antonescu a organizat o lovitură de stat, îndepărtându-l pe Carol şi proclamându-l pe Mihai, la 18 ani, Rege, fără vreun jurământ pe Constituţie şi fără votul de aprobare al vreunui Parlament, iniţial suspendat, redeschis abia mai târziu, în 1946. În schimb, Mihai a fost încoronat[6] cu Coroana de Oţel‎ şi uns Rege de către Patriarhul României Nicodim Munteanu, în catedrala patriarhală din Bucureşti, chiar în ziua celei de-a doua sale suiri pe tron, la 6 septembrie, 1940[7]. Astfel, Mihai a domnit a doua oară doar "prin Graţia Lui Dumnezeu"[6], ca rege absolut, de drept divin, nu şi constituţional. Legal, însă, Mihai nu putea exercita prea multă autoritate, în afara prerogativelor de a fi şeful suprem al Armatei şi de a desemna un prim-ministru cu puteri depline[8], numit „Conducător”.

Regele Mihai I, în calitate de mareşal şi comandant suprem al Armatei Române, a fost decorat prin Jurnalul Consiliului de Miniştri din 8 noiembrie 1941 cu toate cele trei clase ale Ordinului "Mihai Viteazul", fiind singurul deţinător în această situaţie alături de mareşalul Ion Antonescu.

Întoarcerea armelor contra Germaniei nazisteEdit

Mihai I de Romania.jpg

Regele Mihai în tinereţe

În august 1944, pe măsură ce forţele armate ale Uniunii Sovietice se apropiau de frontiera de est a României, Mihai s-a alăturat politicienilor favorabili Aliaţilor, care îi includea pe comunişti. La 23 august 1944 Mihai a organizat o lovitură de stat contra lui Antonescu, pe care l-a arestat. În aceeaşi noapte, noul Prim Ministru, generalul locotenent Constantin Sănătescu, l-a încredinţat pe Antonescu comuniştilor, care l-au predat sovieticilor la 1 septembrie 1944.[9][10] Într-o transmisie radiodifuzată către naţiune şi armată, Mihai a proclamat loialitatea României faţă de Aliaţi, a acceptat un pretins armistiţiu oferit de aceştia, a ordonat încetarea focului contra Aliaţilor şi a declarat război Germaniei.[11] Acestea, însă, nu au împiedicat o ocupaţie sovietică rapidă şi capturarea de către URSS a circa 130.000 de soldaţi români, transportaţi ulterior în Uniunea Sovietică, unde mulţi au pierit în lagăre de prizonieri[12]. Armistiţiul cu Aliaţii s-a semnat abia trei săptămâni mai târziu, la 12 septembrie 1944, "în termeni impuşi aproape în întregime de către Uniunea Sovietică"[12], ca o consecinţă şi a faptului, printre altele, că aceasta îşi desfăşurase forţele armate pe teritoriul României. În această situaţie, unii au considerat lovitura de stat drept o „capitulare”[13], o „predare”[12][14] „necondiţionată”[15] în faţa sovieticilor şi a restului aliaţilor. Regele Mihai a evitat soarta unui alt fost aliat german, Prinţul Kiril, Regentul Bulgariei, executat de către sovietici în 1945, şi a fost, de asemenea, ultimul monarh din spatele Cortinei de fier care să-şi piardă tronul. Lovitura de stat se estimează că ar fi scurtat Al Doilea Război Mondial cu şase luni de zile, salvând sute de mii de vieţi omeneşti. Totodată, aceasta a oferit Armatei Române posibilitatea de a elibera ţara de sub ocupaţia germană. La sfârşitul războiului, Regele Mihai a fost decorat cu Legiunea de Merit în cel mai înalt grad (Comandant Şef) de către preşedintele SUA Harry S. Truman. Mihai a mai fost decorat şi cu Ordinul sovietic Victoria cu diamante de către Iosif V. Stalin, „pentru actul curajos al cotiturei hotărâte a politicei României spre ruptura cu Germania hitleristă şi alierea cu Naţiunile Unite, în clipa când încă nu se precizase clar înfrângerea Germaniei”, potrivit descrierii oficiale a decoraţiei[16]. Liderul comunist albanez Enver Hodja[17] consideră că Mihai ar fi fost decorat cu Ordinul sovietic Victoria datorită capitulării sale în faţa sovieticilor, într-o situaţie în care nu putea face altceva.

Unii susţin[18][19] că lovitura de stat a făcut posibil avansul mai rapid al trupelor lui Stalin în România şi în Europa, în detrimentul trupelor Aliaţilor occidentali. Alţii văd[20] în absenţa de-a lungul anilor a unor invitaţii pentru Mihai la majoritatea festivităţilor din Occident dedicate Zilei Victoriei în cel De-al Doilea Război Mondial, o condamnare tacită a loviturii sale de stat. Mihai nu a fost invitat la cea de-a 60-a aniversare a Zilei Victoriei de vreun fost Aliat vestic; a fost invitat doar la serbările din Rusia şi la anumite comemorări din Cehia şi Slovacia[21].

Domnia sub comunismEdit

Fișier:Order of Victory.jpg

Pe 6 martie 1945, presiunile Uniunii Sovietice l-au forţat pe Mihai să numească un guvern pro-sovietic dominat de Partidul Comunist Român, prim ministru fiind numit Petru Groza. Sub regimul comunist, Mihai a funcţionat ca un simplu şef de stat fără autoritate. În iulie 1945, Stalin l-a decorat cu Ordinul Victoria pentru curajul personal dovedit în răsturnarea lui Antonescu, pentru stoparea războiului contra Aliaţilor, cât şi în semn de recunoştinţă pentru ordinul de încetare a focului emis de Rege[15] în lovitura de stat, ordin care a grăbit avansul Armatei Roşii.[12] Potrivit liderului comunist albanez Enver Hodja[17], Mihai ar fi fost decorat cu Ordinul sovietic Victoria datorită capitulării sale în faţa sovieticilor.

Între august 1945 şi ianuarie 1946, prin ceea ce s-a numit mai târziu „greva regală”, Mihai a încercat fără succes să se opună guvernului comunist al lui Petru Groza, refuzând să-i semneze decretele. La presiuni sovietice, britanice şi americane[22], Regele Mihai a renunţat în cele din urmă la opoziţia sa faţă de guvernul comunist, încetând să-i mai ceară demisia.

Nu i-a amnistiat pe Ion Antonescu sau pe liderii opoziţiei, victime ale proceselor politice comuniste, deoarece, afirmă unii, Constituţia îl împiedică de la a face acest lucru fără contrasemnătura ministrului comunist de justiţie. Alte surse, precum memoriile mătuşii Regelui, Principesa Ileana de Habsburg[23], citându-l pe fostul membru în biroul politic executiv al PCR, spion sovietic, ministru al apărării naţionale[24][25] şi presupus amant al Ilenei[26], Emil Bodnăraş, afirmă că, dacă Regele ar fi refuzat să semneze sentinţele la moarte ale deţinuţilor politici condamnaţi pentru "crime de război", guvernul comunist i-ar fi susţinut decizia: „Păi, dacă Regele decide să nu semneze sentinţa la moarte, vă promit că îi vom sprijini punctul de vedere.” Principesa Ileana se îndoia că Regele ar fi fost de acord să semneze un document neconstituţional precum o sentinţă la moarte, emisă de tribunale politice neconstituţionale: „Ştiţi prea bine (...) că Regele nu va semna niciodată de bună voie un astfel de document neconstituţional. Dacă o va face, vi-l va pune în braţe şi guvernul dumneavoastră va purta vina în faţa întregii naţiuni. Cu siguranţă că nu vă doriţi acest handicap adiţional în acest moment!” Ultimul coleg de celulă al celei mai proeminente victime comuniste, Iuliu Maniu, liderul opoziţiei anti-comuniste şi preşedinte al PNŢ, partidul câştigător în alegerile generale din 1946, fraudate de comunişti, a mărturisit procurorilor comunişti că Maniu l-ar fi înjurat pe Mihai din spatele gratiilor închisorii politice în care a decedat, pentru că nu făcuse nimic în apărarea ţărăniştilor, în ciuda multelor servicii aduse de aceştia monarhiei.[27]

AbdicareaEdit

Carol I
Regina soţie
   Regina Elisabeta
Copii
   Principesa Maria
Ferdinand
Regina soţie
   Regina Maria
Copii
   Prinţul Carol
   Prinţul Nicolae
   Principesa Elisabeta
   Principesa Maria
   Principesa Ileana
   Prinţul Mircea
Carol al II-lea
Regina soţie
   Regina Elena
Copii
   Prinţul Mihai
Mihai I
Regina soţie
   Regina Ana
Copii
   Principesa Margareta
   Principesa Elena
   Principesa Irina
   Principesa Sofia
   Principesa Maria

În noiembrie 1947, Mihai a călătorit la Londra la nunta viitoarei Regine Elisabeta a II-a, ocazie cu care a cunoscut-o pe Prinţesa Ana de Bourbon-Parma, care urma să-i devină soţie. Regele Mihai „nu a vrut să se întoarcă, dar personalităţi americane şi britanice [prezente la nunta regală] l-au încurajat să o facă”, potrivit anumitor „cercuri regaliste româneşti” citate de Washington Post[28]. Mihai a revenit acasă „la sfatul expres al lui Winston Churchill”, care „se spune că l-ar fi sfătuit pe Mihai că «mai presus de orice, un rege trebuie să fie curajos»”. Potrivit propriei sale relatări[29], Regele Mihai n-a avut astfel de intenţii de a nu reveni acasă.

După întoarcerea sa în România, Mihai a fost silit să abdice la 30 decembrie 1947. Comuniştii au anunţat abolirea monarhiei şi instaurarea unei republici populare şi au transmis la radio înregistrarea proclamaţiei Regelui despre propria sa abdicare[30]. În şedinţa extraordinară de guvern din 30 decembrie 1947, Petru Groza a declarat următoarele: „Doamnă şi Domnilor Miniştri, vreau să vă comunic că actul acesta s-a făcut prin buna învoială. Regele a constatat – aşa cum este scris aici – că instituţia monarhiei era o piedică serioasă în calea desvoltării poporului nostru. Istoria va înregistra o lichidare prietenească a monarhiei, fără zguduiri – cum poate inamicii noştri ar fi dorit. Ca să utilizez o expresie a Reginei-Mame, poporul a făcut azi un divorţ şi decent, şi elegant de monarhie. Prin urmare, şi actul acesta este la fel cu celelalte acte din istoria guvernării noastre. Vreau să se ştie pretutindeni – şi aceasta este foarte important – că lucrul acesta s-a făcut cu cuminţenie, la timpul său. Noi mergem înainte pe drumul nostru, cu minimum de zguduiri la maximum de foloase. Vom îngriji ca fostul Rege să plece liniştit, aşa cum se cuvine, pentru ca nimeni să nu poată avea un cuvânt de reproş pentru acela care, întelegând glasul vremurilor, s-a retras”[31]. La 3 ianuarie 1948, Mihai a fost silit să părăsească ţara, urmat peste o săptămână mai târziu[32], de Principesele Elisabeta de România şi Ileana de Habsburg, care, potrivit ziarului The New York Times, „au colaborat atât de strâns cu ruşii, încât au devenit cunoscute drept «mătuşile roşii» ale Regelui”.[33]

Există câteva relatări asupra motivelor abdicării lui Mihai. Potrivit acestuia, prim-ministrul comunist Petru Groza l-a ameninţat cu un pistol[34][35][36] şi cu şantajul că urma să execute 1.000 de deţinuţi studenţi dacă nu abdică.[37] Într-un interviu din 2007 pentru New York Times[38], Mihai rememorează evenimentele: „A fost şantaj. Mi-au spus "Dacă nu semnezi imediat, suntem obligaţi - de ce obligaţi, nu ştiu - să ucidem peste 1.000 de studenţi pe care-i aveau în puşcărie”. Potrivit revistei Time,[1] guvernul comunist ar fi ameninţat cu arestări ulterioare a mii de oameni mai degrabă decât unele anterioare şi că apoi va scufunda ţara în sânge, dacă Mihai nu abdică. Pe de altă parte, potrivit unor articole din Jurnalul Naţional[39][40], din care unul citează arhivele Securităţii române[39], abdicarea regelui Mihai a fost rodul negocierilor sale cu guvernul comunist, nu al vreunui şantaj, negocieri în urma cărora i s-a permis să plece din ţară însoţit de bunurile solicitate şi de o parte din suita regală[40]. Potrivit cărţii Special Tasks: The Memoirs of an Unwanted Witness -- A Soviet Spymaster, autobiografia fostului şef al serviciului de spionaj sovietic NKVD, generalul maior Pavel Sudoplatov, ministrul adjunct de externe sovietic Andrei Vâşinski ar fi purtat personal negocieri cu Regele Mihai în vederea abdicării, garantându-i o parte dintr-o pensie ce urma să-i fie plătită lui Mihai în Mexic[41]. Referitor la episodul controversat al ameninţării cu pistolul de către prim-ministrul de atunci, Petru Groza, Regina-Mamă Elena ar fi declarat, conform arhivei fiicei lui Petru Groza, cum că acesta s-ar fi comportat cu familia regală „mai bine ca un părinte”, iar că la 30 decembrie, 1947, ziua abdicării, „poporul a făcut un divorţ - şi decent şi elegant - de monarhie”.[42]

Potrivit liderului comunist albanez Enver Hodja[43], care rememorează conversaţiile avute cu liderii comunişti români privind abdicarea regelui, Mihai a fost ameninţat cu un pistol de către liderul PCR Gheorghe Gheorghiu-Dej, nu de Petru Groza, pentru a abdica. El a fost apoi lăsat să plece din ţară însoţit de câteva persoane din anturaj şi, după cum confirmă şi liderul sovietic Nikita Hruşciov, rememorând confesiunile făcute de Dej,[44] cu orice bunuri dorise, inclusiv cu rubine şi aur[43]. Hodja nu menţionează în cartea sa vreun şantaj comunist cu vreo execuţie, dar afirmă că liderii comunişti români l-au ameninţat pe Mihai cu trupele lor armate loiale, care încercuiseră palatul regal şi trupele acestuia loiale lui Mihai.

Potrivit unei relatări din revista Time[45], la începutul lui 1948 ar fi existat negocieri între Regele Mihai şi guvernul comunist privind recuperarea unora din averile sale lăsate în urmă în România, care ar fi întârziat denunţarea abdicării drept ilegală.

Există rapoarte[46][47][48][49][50][51] conform cărora autorităţile comuniste române, obediente faţă de Stalin, i-au permis Regelui Mihai să scoată din România 42 de tablouri valoroase din proprietatea Coroanei României în noiembrie 1947, „pentru a pleca mai repede din ţară”[52]. Unele dintre aceste tablouri au fost, se pare, vândute prin intermediul faimosului negustor de artă Daniel Wildenstein[48]. Unul dintre tablourile aparţinând Coroanei României, despre care se presupune că ar fi fost scoase din ţară de Regele Mihai în noiembrie 1947, a revenit în patrimoniul naţional în 2004 ca donaţie[53][46][54] făcută de John Kreuger, fostul soţ al fiicei Regelui Mihai, Principesa Irina. În 2005, prim-ministrul Călin Popescu Tăriceanu[55] a declarat că acuzaţiile aduse Regelui Mihai de a fi scos din ţară tablouri ale Coroanei sunt „mai mult decât îndoielnice” şi că guvernul român nu are nici o dovadă a unor astfel de acţiuni ale Regelui Mihai, pretinzând că, anterior anului 1949, guvernul nu are o evidenţă a lucrărilor de artă preluate din fostele reşedinţe regale. Potrivit unor istorici[56], există, totuşi, astfel de evidenţe oficiale, începând cu aprilie 1948, una din ele fiind chiar publicată în "Monitorul oficial" din iunie 1948.

Potrivit biografiei autorizate "Michael of Romania: The King and the Country" (2005), semnată de Ivor Porter[51], un prieten al Familiei Regale, care citează din jurnalul intim al Reginei-Mamă Elena, Familia Regală a scos din ţară tablouri aparţinând Coroanei, cu ocazia vizitei acesteia din noiembrie 1947 la Londra, prilejuită de căsătoria viitoarei Regine Elisabeta a II-a; două din aceste tablouri, semnate de El Greco, au fost vândute în 1976, conform aceluiaşi jurnal. Totuşi, mulţi alţi editorialişti neagă acest cadou comunist făcut Regelui şi consideră aceste acuzaţii drept propagandă anti-monarhistă comunistă.

Potrivit unor documente de arhivă recent declasificate ale ministerului britanic de externe Foreign Office, când a părăsit România, valorile financiare ale Regelui Mihai se ridicau la 500.000 franci elveţieni[57]. Acestea ar fi fost, se pare, primite de la guvernul comunist, conform transcrierilor sovietice recent declasificate[58] ale convorbirilor oficiale dintre Stalin şi prim-ministrul român Petru Groza. Regele Mihai a negat în repetate rânduri în trecut[59][60][61] că guvernul comunist i-ar fi permis să ia cu el în exil vreo valoare financiară sau bunuri de valoare în afară de patru automobile personale, încărcate în două vagoane de tren. În timpul vizitei ulterioare de la New York din martie 1948[62], Mihai şi-a permis să meargă la cumpărături pe Fifth Avenue, artera comercială cea mai scumpă din lume[63]. De asemenea, lui Mihai i-a plăcut atât de mult avionul în care a survolat Statuia Libertăţii, încât s-a gândit că l-ar putea cumpăra[62].

În ianuarie 1948[1], Mihai a început să se autointituleze "Prinţ de Hohenzollern"[2][64], folosind pentru prima dată în loc de "Rege" un titlu retras familiei regale române de către Hohenzollernii germani în timpul primului război mondial, recunoscând în mod aparent faptul că la acea dată nu mai era Regele României. Totuşi, în cele din urmă, în martie 1948, Mihai denunţă abdicarea sa ca fiind smulsă cu forţa şi ilegală. Revista americană "Time" susţine că lui Mihai i-au trebuit peste două luni de zile pentru a denunţa abdicarea, deoarece negociase cu comuniştii recuperarea unor proprietăţi din România[45], în ciuda unui articol anterior cum că Bucureştii i-ar fi permis să scoată din ţară numai 3.000 de dolari americani, patru automobile şi o decoraţie cu diamante şi rubine, acordată de către Stalin[65]. De atunci, Mihai se semnează în majoritatea timpului ca "Regele Mihai de România".

Unii monarhişti români[66], pentru care Mihai e rege doar de drept divin, nu şi constituţional, deoarece nici n-a jurat pe Constituţie, nici n-a fost investit în funcţie de Parlament în a doua sa domnie, consideră abdicarea sa din 1947 drept nulă, argumentând că aceasta a fost un act pur constituţional, nu religios, care nu îl poate decădea dintr-o poziţie în care a fost pus de către Dumnezeu. Aceeaşi monarhişti susţin că, în calitate de rege absolut, neconstituţional, de drept divin, Mihai reprezintă singur şi pe deplin Statul român şi că, în consecinţă, el poate dispune după cum doreşte de proprietăţile Statului, inclusiv de tablourile Coroanei, care-i aparţin şi de al căror "furt" a fost acuzat.

Viaţa după pierderea tronului Edit

În iunie 1948 s-a căsătorit cu Prinţesa Ana de Bourbon-Parma, cunoscută şi sub numele de Regina Ana a României, cu care are cinci fiice. Au trăit la început în Marea Britanie, ulterior s-au mutat în Elveţia. Autorităţile române comuniste i-au retras cetăţenia română în 1948. A devenit pilot comercial pentru o companie de echipament aerian. A patronat fără succese notabile Comitetul Naţional Român, un grup care avea scopul de a apăra interesele româneşti în occident, prezentat uneori ca un guvern român în exil, dar căruia nu i s-a recunoscut niciodată acest caracter de către democraţiile occidentale.

În 1992, trei ani după Revoluţia Română din 1989 prin care a fost îndepărtat guvernul comunist, noul guvern român i-a permis Regelui Mihai să revină în ţara sa pentru a celebra sărbătorile de Paşte, fiind întâmpinat de populaţie cu o simpatie deosebită. În Bucureşti peste un milion de persoane au ieşit în stradă pentru a îl vedea. Popularitatea Regelui a îngrijorat guvernul preşedintelui Ion Iliescu, Regelui interzicându-se accesul în România pentru următorii cinci ani. În 1997, după înfrângerea electorală a lui Iliescu de către preşedintele Emil Constantinescu, România a acordat înapoi Regelui Mihai cetăţenia română şi i-a permis din nou să îşi viziteze propria ţară. Actualmente trăieşte în majoritatea timpului în Elveţia la Aubonne şi parţial în România, fie la castelul său de la Săvârşin din judeţul Arad, fie la palatul Elisabeta din Bucureşti, pus la dispoziţia sa printr-un vot al Parlamentului României.

Mihai are următorii copii:

Atât Elena cât şi Irina au fii şi fiice. Sofia, a cărei căsătorie nu a fost aprobată de tatăl ei, are o fată.

Pentru mai multe detalii, consultaţi genealogia completă a monarhiei române (în lb. engleză).

Datorită legii salice de succesiune din ultima Constituţie democratică a regatului, cea din 1923, la moartea Regelui Mihai (presupunând că nu mai are băieţi, după cum e foarte probabil în prezent), în absenţa schimbării Constituţiei, care ar necesita mai întâi restaurarea monarhiei, succesiunea va reveni familiei de Hohenzollern-Sigmaringen, cu şeful acesteia, Prinţul Friedrich Wilhelm de Hohenzollern, pe prima poziţie în ordinea de succesiune. (vezi şi "Ordinea de succesiune la tronul României")

La 30 decembrie, 2007, într-o ceremonie privată[67], Mihai a promulgat noul Statut al Casei Regale, intitulat Normele Fundamentale ale Familiei Regale a României[6], un act nedemocratic[68], cu însemnatate eminamente simbolică, în absenţa aprobării Parlamentului[69][70], prin comparaţie cu Legea vechiului Statut din 1884, pe care încearcă să îl înlocuiască, act prin care a desemnat-o pe Principesa Margareta drept moştenitoare a tronului cu titlurile de "Principesa Moştenitoare a României" şi de "Custode al Coroanei României". Cu aceeaşi ocazie, Mihai a cerut Parlamentului ca, în cazul în care naţiunea româna şi Parlamentul României vor considera potrivită restaurarea monarhiei, să renunţe la aplicarea legii salice de succesiune.

Poziţii politice Edit

Fișier:Regele Mihai Vatican.jpg

Mihai nu a încurajat dezvoltarea mişcării monarhiste în România, iar partidele regaliste au avut un impact prea slab asupra ţării postcomuniste. El a considerat că o restaurare a monarhiei în România poate avea loc doar ca urmare a dorinţei poporului român. "Dacă oamenii vor să mă întorc înapoi, mă voi întoarce înapoi" a declarat în 1990. Dar, a spus în continuare, "românii au suferit destul să li se impună şi au dreptul de a fi consultaţi în ceea ce le priveşte viitorul." Monarhiştii români se spune că ar fi oferit[71][72] tronul României ASR Prinţului Charles de Wales, pe care acesta l-ar fi refuzat. Oferta ar putea fi interpretată drept rezultat al deziluziei monarhiştilor români atât faţă de moştenitoarea Regelui Mihai, Principesa Margareta, cât şi faţă de soţul ei, din moment ce Mihai nu a renunţat la speranţa, pentru el sau familia sa, de a reveni pe tron: "Se încearcă totuşi să facem ca oamenii să înţeleagă ce a fost monarhia la noi, ce ar putea eventual face"[73].

Mihai a întreprins vizite cvasi-diplomatice în numele României post-comuniste. În 1997 a vizitat în cadrul unui tur Europa de vest, făcând lobby pentru admiterea României în NATO şi Uniunea Europeană, fiind primit de şefi de stat şi oficiali guvernamentali.

În decembrie 2003, în numele unui tabloid de mică importanţă, Mihai a înmânat premiul "Omul anului 2003" primului-ministru de atunci Adrian Năstase, lider al partidului PSD. Unii monarhişti au privit[74] gestul lui Mihai drept o încălcare a tradiţiei neutralităţii politice a monarhiei, cât şi ca un compromis din motive financiare cu foştii săi duşmani ex-comunişti.

Personalitate şi interese personaleEdit

Mihai a avut dintotdeauna o reputaţie de taciturn. I-a spus odată bunicei sale "Am învăţat să nu spun ce simt şi să le zâmbesc celor pe care-i urăsc cel mai mult".

Înainte de a o cunoaşte pe viitoarea sa soţie, Ana de Bourbon-Parma, Mihai a avut o legătură amoroasă, printre altele[75], şi cu o grecoaică, Dodo Chrisolegos, protejată a liderei PCR Ana Pauker.[76] Unii susţin că a fost posibilă influenţarea politică a Regelui Mihai prin această legătură.[76][77]

Regele Mihai este pasionat de automobile[78], în special de jeepuri militare[79][80]. Mihai e pasionat şi de avioane[81], lucrând ca pilot de curse comerciale[82] în timpul exilului. El este interesat şi de genealogia regală şi aristocratică, oferindu-şi în 1998 patronajul onorific[83], împreună cu Regele Juan Carlos I al Spaniei, republicării celebrului Almanah de Gotha.

Pe 10 mai 2007, Regele Mihai a primit premiul Hanno R. Ellenbogen, o distincţie acordată anual de Prague Society unei persoane publice care a contribuit la înţelegerea şi cooperarea internaţională.[84] Laureaţii anteriori ai premiului sunt Vaclav Havel, fost preşedinte al Cehoslovaciei (1990-1992) şi Republicii Cehe (1992-2003), Lordul Robertson, fost secretar general al NATO (1999-2004), Madeleine Albright, fost secretar de stat al SUA (1997-2001), maestrul Vladimir Ashkenazy şi regizorul Milos Forman. Din 8 aprilie 2008, Regele Mihai e membru de onoare al Academiei Române[85][86].

Conflicte Edit

  • Mihnea Constantinescu, acuzat că ar fi general SIE, a fost dat afară din Consiliul Regal, după o sedinţă desfăşurată marţi seară la Aubonne, domiciliul din Elveţia al MS Regelui Mihai.[87][88]

Vezi şiEdit

NoteEdit

  1. a b c en "Comprimare", Time, 12 ianuarie, 1948
  2. a b en "Jaloane", Time, 21 iunie, 1948
  3. en "Genealogia Familiei Regale a României"
  4. Nicolae C. Nicolescu, Şefii de stat şi de guvern ai României, Ed. Meronia, Bucureşti, 2003, p. 46
  5. Activitatea politica a regelui Mihai
  6. a b c Normele Fundamentale ale Familiei Regale a României, situl oficial al Familiei Regale a României la data de 8 ianuarie 2008
  7. "Bucuriile suferinţei", Volumul 2, "De vorbă cu câţiva intelectuali", de pr. Dimitrie Bejan, site-ul "Sfaturi Ortodoxe" la data de 9 iunie, 2007
  8. "Decret regal privind investirea generalului Ion Antonescu cu depline puteri", 5 septembrie 1940
  9. en "Mareşalul Ion Antonescu", site-ul WorldWar2.ro, articolul "Romanian Armed Forces in the Second World War", accesat la data de 4 septembrie 2007
  10. “23 august - radiografia unei lovituri de Palat”, paragraful ” Predaţi comuniştilor”, Dosare Ultrasecrete, Ziua, 19 august, 2006
  11. “Dictatura a luat sfârşit şi cu ea încetează toate asupririle”- Din proclamaţia către ţară a Regelui Mihai I în noaptea de 23 august 1944, Curierul Naţional, 7 august 2004
  12. a b c d en Studiu de ţară: România Cap. 23, Biblioteca Congresului S.U.A.
  13. en "Hitler recurge la 'marionete' în România", Washington Post, 25 august, 1944
  14. en "Bulgaria - Rezistenţa bulgară la alianţa Axei", Enciclopedia Britannica
  15. a b en "Regele proclamă predarea naţiunii şi dorinţa de a ajuta Aliaţii", The New York Times, 24 august, 1944
  16. Armata Română în Al Doilea Război Mondial. Romanian Army in World War II. Bucureşti: Editura Meridiane, 1995. p. 196
  17. a b en Enver Hodja.Titoiştii. Editura <<Naim Frasheri>>, Tirana, 1982, pagina 518
  18. Pamfil Şeicaru despre 23 August: "Mai multă ruşine, mai puţine victime", Ziua, 16 august, 2004
  19. en Studiu de ţară: România Cap. 23, Biblioteca Congresului S.U.A.
  20. "O zi de august cu steagurile în bernă", Lumea Magazin, august 2004
  21. en "Al Doilea Război Mondial -- 60 de ani după: fostul monarh român rememorează decizia de a schimba alianţele", Radio Europa Liberă, 6 mai, 2005
  22. „Ceea ce s-a făcut cu România între 1945 şi 1947 se face şi din 1989 încoace”, Ziua, 24 august, 2000
  23. en "Trăiesc din nou" de Ileana, Principesa României, cap. 21
  24. "Cabinetul Negru" de la Externe, ultimul bastion al "imperialismului", site-ul Repere Româneşti, la data de 29 iulie, 2007
  25. en "Dezvoltarea forţelor armate române după Al Doilea Război Mondial", site-ul Bibliotecii Congresului SUA, la data de 9 decembrie, 2006
  26. "Istoria ca telenovelă - Bârfele unui Raport Secret (III)", Jurnalul Naţional, 18 iunie 2006
  27. "Procesul Maniu", Jurnalul Naţional, 28 noiembrie, 2006
  28. en "Churchill l-a sfătuit pe Mihai să revină", Washington Post, 31 decembrie, 1947
  29. en Speech al Majestăţii Sale Mihai I, Regele României, adresat Institutului Regal de Servicii Unite pentru Studii de Apărare, Londra, 26 martie, 1997
  30. en "My Enemy My Friend: Kadish for a Wehrmacht Officer", de Tammy L McClure, iUniverse Inc., 2005, pag. 76. O altă relatare din cartea dizidentului anti-comunist român Paul Goma "Jurnal pe sărite", pag. 57.
  31. Comunism - "Regele a plecat, traiasca republica!", Jurnalul Naţional, 12 decembrie 2006
  32. en "Două prinţese exilate de regimul românesc", New York Times, 12 ianuarie, 1948
  33. en "Mătuşile lui Mihai ar putea fi şi ele exilate", New York Times, 7 ianuarie, 1948
  34. "Republica s-a instaurat cu pistolul", Ziua, interviu nedatat
  35. Cronologie, sit semi-oficial dedicat MS Regelui Mihai I, disponibil la data de 22 ianuarie, 2008
  36. "Principesa Margareta, desemnată succesoare dinastică", Antena 3, 30 decembrie, 2007
  37. en "Un rege şi lovitura sa de stat", The Daily Telegraph, 12 iunie, 2005
  38. en "Regele fără tron al României supravieţuieşte inamicilor şi greutăţilor", New York Times, 27 ianuarie 2007
  39. a b "Întoarcerea de la Londra şi abdicarea", Jurnalul Naţional, 17 noiembrie, 2005
  40. a b "Comunism - Abdicarea Regelui Mihai I", Jurnalul Naţional, 11 decembrie, 2006
  41. en Pavel Sudoplatov, Anatoli Sudoplatov, Jerrold L. Schecter, Leona P. Schecter, Special Tasks: The Memoirs of an Unwanted Witness—A Soviet Spymaster. Editura Little, Brown and Company, Boston, 1994, pagina 232. ISBN 0316773522 : "Stalin instructed Molotov to obstruct the implementation of the Marshall Plan in Eastern Europe. This was carried out in various ways. Vyshinsky personally conducted negotiations with King Michael of Romania for his abdication, guaranteeing part of his pension in Mexico."
  42. Dr. Petru Groza a fost ultimul intelectual de şcoală veche, Agenda Zilei, 1 octombrie, 2005
  43. a b en Enver Hodja.Titoiştii. Editura <<Naim Frasheri>>, Tirana, 1982, paginile 519-522, 572
  44. en Nikita Sergeevich Khrushchev, Sergeĭ Khrushchev. Memoirs of Nikita Khrushchev: Statesman, 1953-1964 (Memoriile lui Hruşciov: Om de stat, 1953-1964), editura Pennsylvania State University Press, 2007, pagina 701, ISBN 0271029358
  45. a b "Anna şi cu mine", Time, 15 martie, 1948
  46. a b en Diverse, Evenimentul Zilei, 24 martie, 2005
  47. en Diverse, Evenimentul Zilei, 14 martie, 2005
  48. a b en "Artă fierbinte, bani reci" ("Hot Art, Cold Cash"), pag. 177, 184, de Michel van Rijn. Editura Little Brown & Co., octombrie 1994. Pentru mai multe informaţii despre expertul poliţiei britanice în traficul cu artă Michel van Rijn, vedeţi 1 şi 2.
  49. „Monarhia, singurul bastion împotriva comuniştilor”, Adevărul, 29 decembrie, 2007
  50. Mihai Pelin a incetat din viata, România liberă, 17 decembrie 2007
  51. a b "Regele şi ţara", de Andrei Pippidi, revista "22", 8 martie 2006
  52. Speranţa Lia Roberts, Evenimentul Zilei, 18 ianuarie, 2004
  53. "Madonna lui Raibolini la MNAR", Ziua, 20 noiembrie, 2004
  54. "O DONAŢIE PRESTIGIOASĂ: " Madona cu Pruncul" de Francesco Raibolini, numit Il Francia", site-ul Online Gallery la data de 9 decembrie, 2006
  55. "Nu există dovezi că Regele Mihai ar fi scos tablouri din ţară", Adevărul, 19 aprilie 2005
  56. "MĂRTURII DE ISTORIE CONTEMPORANĂ. PELES, IANUARIE-APRILIE 1948. INVENTARIEREA BUNURILOR DE ARTĂ FOSTE REGALE (III)," de RADU BOGDAN, doctor în istorie, Magazin istoric, octombrie 1998
  57. en "Regele exilat ar trebui să devină pilot'", BBC, 2 ianuarie, 2005
  58. ""Regele Mihai în exil - de la crescător de pui la pilot de încercare şi broker", agenţia ROMPRES citată de Jurnalul de Botoşani şi Dorohoi, 13 aprilie, 2005
  59. "Romania sub Regele Mihai I", situl Familiei Regale, la data de 12 aprilie 2008
  60. Interviul Regelui Mihai acordat ziarului Ziua, nedatat.
  61. ""NATO era mai important in sens militar, insa Europa este politic mai mult decat ne dam seama acum" afirma M.S. Regele Mihai", Adevărul, 3 mai, 2005
  62. a b en "Oameni", Time, 22 martie, 1948
  63. "Magheru, printre cele mai scumpe bulevarde din lume", Bloombiz.ro, 30 octombrie 2006
  64. en Nikita Sergeevich Khrushchev, Sergeĭ Khrushchev. Memoirs of Nikita Khrushchev: Statesman, 1953-1964 (Memoriile lui Hruşciov: Om de stat, 1953-1964), editura Pennsylvania State University Press, 2007, pagina 947, ISBN 0271029358
  65. en "Reuniune în Davos", Time, 2 februarie, 1948
  66. "Regele şi patriarhul", România Liberă, 3 octombrie, 2007
  67. Principesa Margareta, moştenitoarea tronului României, Evenimentul Zilei, 30 decembrie, 2007
  68. "O constituţie dinastică," România liberă, 9 ianuarie, 2008
  69. "Regele şi Margareta - De „Ziua Republicii“, Mihai şi-a desemnat succesoarea", Jurnalul Naţional, 2 ianuarie, 2008
  70. "Actorul Duda in rolul vietii: Principe Consort al Romaniei", Cotidianul, 3 ianuarie, 2008
  71. "Acarul păun european", de Tom Gallagher, România Liberă, 30 iunie, 2006
  72. "Prinţul Charles şi-a luat casa între ţigani", Libertatea, 24 septembrie, 2006
  73. "Regele la 85 de ani", Ziua, 25 octombrie, 2006
  74. Regele şi saltimbancul, Evenimentul Zilei, 17 decembrie 2003
  75. en Enver Hodja.Titoiştii. Editura <<Naim Frasheri>>, Tirana, 1982, pagina 521: "<<We reached agreement with him about the day of his departure from Rumania,>> continued Dej, <<and we permitted him to take what he wanted of his personal property and some people who served him, including two or three of his mistresses.>>"
  76. a b Guy des Cars. Inimoasele Regine ale României (titlul original în franceză: Les Reines de cœur de Roumanie), Editura Dorana, Braşov, 1995, ISBN 97396211 pag. 197: "Intrarea acestei femei in guvernul Groza remaniat in 1947 pentru a da altor trei comunisti portofolii ministeriale, era un indiciu sigur ca monarhia nu mai avea mult de trait. Totusi Ana parea sa aiba o anumita simpatie pentru tanarul rege in timpul idilei acestuia cu bogata Dodo Chrisolegos pe care Pauker o cunoscuse in Elvetia. Dar in ziua in care Mihai, intalnind-o la Londra pe Anna de Bourbon, s-a hotarat s-o ia de sotie, simpatia Anei Pauker pentru el s-a intrerupt brusc. Frumoasa grecoaica fiind eliminata, «revolutionara» a estimat ca de acum nu va mai avea nici o influenta asupra deciziilor regelui. Pentru ea, aceasta a fost o mare deziluzie."
  77. Sexul de partid şi de stat, România liberă, 7 iulie, 2007
  78. "Regele Mihai - automobilist, mecanic, pilot profesionist", de Andrei Săvulescu. Humanitas, Bucureşti, 1996
  79. en "Regele Mihai al României conducând în jos pe scările de la ieşirea din castelul de la Sinaia", Time & Life Pictures/Getty Images, 1 aprilie, 1946
  80. en "Regele Mihai al României conducând în jos pe scările de la ieşirea din castelul de la Sinaia", Time & Life Pictures/Getty Images, 1 aprilie, 1946
  81. "Regele Mihai într-un avion", Pagină dedicată MS Regele Mihai I şi Coroanei României, la data de 26 noiembrie, 2006
  82. en "Ex-Regele Mihai în Elveţia, unde lucrează pentru o companie americană de avioane", Time Life Pictures/Getty Images, 1 ianuarie, 1957
  83. "Renaşterea lui Gotha" (în franceză), Le Figaro, 14 mai, 1998
  84. "Pentru prima oară Regele Mihai transmite un mesaj politic - Casa Regală cere schimbarea Constituţiei", Gardianul, 11 mai, 2007
  85. Comunicat, situl Familiei Regale, 8 aprilie 2008
  86. PATRIARHUL DANIEL ŞI REGELE MIHAI AU DEVENIT MEMBRI AI ACADEMIEI ROMÂNE, Antena 3, 19 decembrie 2007
  87. EXCLUSIV: Personaj CHEIE, dat afară din Casa Regală a României, Flux24.ro, accesat la 30 ianuarie 2017
  88. De ce e penibil să mai vorbim despre Casa Regală din România, Aug 18 2015, Vice.com, accesat la 30 ianuarie 2017

Legături externeEdit



Predecesor:
Ferdinand
Rege al României
1927-1930

Succesor:
Carol II


Predecesor:
Carol II
Rege al României
1940-1947

Succesor:
sfârşitul monarhiei, începutul republicii



Wikipedia-logo.png Această pagină utilizează conţinut de la Wikipedia în limba română. Versiunea originală a sa se află la: Wikipedia: Mihai al României. Lista autorilor poate fi văzută în istoricul paginii. Textul de la Wikipedia este disponibil sub licenţa GNU FDL pentru documentaţie liberă.

Ad blocker interference detected!


Wikia is a free-to-use site that makes money from advertising. We have a modified experience for viewers using ad blockers

Wikia is not accessible if you’ve made further modifications. Remove the custom ad blocker rule(s) and the page will load as expected.