România
Register
Advertisement
Black-Sea-NASA

Imagine din satelit a Mării Negre

Marea Neagră este o mare din bazinul atlantic, situată între Europa şi Asia, care se învecinează cu Rusia, Ucraina, România, Bulgaria, Turcia şi Georgia. Prin Strâmtoarea Cherci se ajunge în Marea Azov, prin Bosfor în Marea Marmara, iar prin strâmtoarea Dardanele în Marea Egee şi deci în Mediterană. Ea este un rest al Mării Sarmatice şi prezintă o serie de aspecte unice în lume.

Marea se întinde pe o suprafaţă de 413.000 km². Cel mai adânc punct se află la 2206 m sub nivelul mării în apropierea de Ialta. Mareele sunt în general de mică amploare (cca. 12 cm). Salinitatea apei este în larg de 17-18 la mie, faţă de 24-34 la mie în alte mări şi oceane. În zona litoralului românesc salinitatea scade şi mai mult, în mod obişnuit fiind între 7 şi 12 la mie.

Fluvii şi râuri care se varsă în Marea Neagră[]

Sunt mai multe fluvii şi râuri care se varsă în Marea Neagră. În zona europeană principalele sunt Dunărea, Nistru, Nipru, Bugul de Sud şi Cubanul. În Asia Mică principalele ape care se varsă în Marea Neagră sunt Scaria, Enige, Chizil-Irmac şi Ieşil-Irmac. Alte ape care se varsă în Marea Neagră sunt Coruh în Armenia turcească, Rion în Gruzia, Provadia şi Camcia în Bulgaria etc. Un aport mare de apă este primit de Marea Neagră de la Don, prin intermediul Mării Azov.

Dispunerea circulară a surselor de apă şi existenţa unei singure legături externe - prin Strâmtoarea Bosfor, Marea Marmara, Strâmtoarea Dardanele - cu Oceanul planetar, alături de încălzirea relativ moderată a apei de către Soare, determină lipsa aproape totală a curenţilor marini verticali şi existenţa doar a curenţilor orizontali pe un imens traseu circular împotriva sensului acelor de ceasornic.

Ecosistemul Mării Negre[]

Face parte din categoria ecosistemelor stătătoare de apa sarata. Din punct de vedere al salinităţii, Marea Neagră se împarte în:

  • zona de suprafaţă;
  • zona de adâncime;

Sub aspect biocenotic găsim trei zone:

  • zona litorală;
  • zona pelagică;
  • zona abisală;

Temperatura apei variază la suprafaţă: vara până la 29 de grade celsius care ajung iarna pana la 0 grade celsius. Lumina pătrunde în largul mării la o adâncime de 150-200 m. Oxigenul este inexistent la adâncime [co2,h2s]Curenţii au intensitate redusă pe verticală şi mai mare pe orizontală; iarna sau în timpul unor variaţii ale stării vremii, pot apărea valuri care ating 5-10 m. Biocenoza: alge inferioare, alge verzi, brune roşii. Animalele sunt reprezentate prin viermi, moluşte, peşti iar în atmosfera apropiată păsări şi pescăruşi.

Biotopul pontic[]

Biotopul pontic poate fi împărţit în 4 etaje principale:

1. Etajul supralitoral - acesta este format din zonele de ţărm acoperite ori stropite de valuri în mod ocazional. Zona prezintă o umiditate accentuată, inundabilitate, o cantitate în general mare ori măcar semnificativă de materii organice aduse de valuri sau de origine locală. De obicei materiile organice se află în descompunere, formând depozite rău mirositoare. Flora este formată mai ales din anumite forme de alge - rar licheni cu rezistenţă la variaţii de mediu şi hidrofile. Cu o frecvenţă mai redusă se întâlnesc şi angiosperme, mai ales în partea dinspre uscat a etajului supralitoral. Fauna include numeroase crustacee, insecte şi viermi, bacterii aerobe şi - mai puţin - anaerobe. Mare parte din aceste vietăţi se hrănesc din depozitele de materie organică. O parte mai mică este formată din mici prădători. La acestea trebuie adăugate vietăţile pasagere, în special păsările de mare.

2. Etajul mediolitoral - ce cuprinde zona de spargere a valurilor (între cca. 0 şi -0,5 m altitudine). În linii mari, etajul pseudolitoral corespunde cu etajul mediolitoral al lui Băcescu (1971), cu etajul mezolitoral al lui Peres şi Picard (1958,1960) sau cu etajul talantofotic al lui Ercegovic (1957). După substratul solului se împarte în zone pietroase, respectiv nisipoase ori mâloase. Pseudolitoralul ocupă în cadrul zonelor cu substrat dur o fâşie lată de 2-10 m în funcţie de înclinaţia platformei stâncoase. Zonele pseudolitorale pietroase (stâncoase) adăpostesc organisme capabile a rezista perioadelor scurte de deshidratare şi care se pot fixa bine de substrat (de exempu midiile se fixeaza prin firele cu bissus). Aici intră unele specii de alge şi scoici. Li se adaugă vieţuitoare care vin periodic din etajul supralitoral sau infralitoral. În anumite condiţii şi în acest mediu apar depozite de materie organică, făcând legătura cu biotopul prezentat mai sus. Cele mai cunoscute vieţuitoare ale etajului mediolitoral pietros sunt bancurile de midii şi stridii. Etajul pseudolitoral nisipos cuprinde în special animale capabile de îngropare rapidă în substrat. Biocenoza caracteristică zonei de spargere a valurilor pentru pseudolitoralul nisipos de granulaţie medie şi grosieră este cea a bivalvei Donacilla cornea şi polichetului Ophelia bicornis, cărora li se mai asociază izopodul Eurydice dollfusi şi polichetele Nerine cirratulus, Pisione remota şi Saccocirrus papillocercus (Mokievski 1949, Băcescu. et al 1967). Pseudolitoralul nisipurilor fine este caracterizat de predominarea populatiilor amfipodului Pontogammarus maeoticus, misidul Gastrosaccus sanctus şi turbelariatul Otoplana subterranea (Surugiu 1999).

3. Etajul sublitoral(infralitoral) - aflat la adâncimi de 0,5 până la 12 (maximum 18) metri. Este zona cea mai favorabilă vieţii, în care se fotosintetizante.

continentale.

hadal.


Alte caracteristici[]

Marea Neagră este săracă în insule, având un ţărm puţin dantelat. Cele mai importante insule sunt Insula Şerpilor şi cele formate de Dunăre, dincolo de vărsare, ca Insula Sacalinul Mare. Cea mai importantă peninsulă este Peninsula Crimeea, "împărţită" cu Marea Azov. Golfurile Mării Negre sunt fie largi, puţin prielnice adăpostirii vaselor pe furtună (ca Golful Burgas, Golful Varna, Golful Sinop, Golful Samsun şa), fie colmatate la ieşire de curenţii orizontali şi transformaţi în limane (Limanul Nistrului de exemplu).

Etajul mediolitoral al Mării Negre, cuprinzând zona de spargere a valurilor (0-0,5 m adâncime), adăposteşte în porţiunile pietroase organisme - animale şi vegetale - care se fixează puternic şi pot suporta unele perioade de uscare.

Câteva oraşe importante se află la Marea Neagră, cum ar fi Burgas, Varna, Constanţa, Odessa, Ialta, Sevastopol, Soci, Suhumi, Batumi şi Trabzon. Un oraş care nu se află propriu-zis la Marea Neagră, dar este mult legat istoric şi economic de această mare este oraşul Istanbul (mai demult Constantinopol şi capitala Bizanţ-ului).

În vremea romană marea se numea Pontus Euxinus.

Marea Neagră face legătura între Europa şi Asia. Graniţa stabilită de geografi între cele două continente, pe Caucaz şi strâmtoarea Bosfor taie această mare în două părţi inegale, cea mai mare parte fiind europeană.

Ca urmare a poziţiei sale Marea Neagră este singura, principala sau una din mările a numeroase popoare care locuiesc din timpuri mai vechi sau mai noi ţărmurile sale. Cele mai vechi popoare pontice sunt Românii, Armenii, Gruzinii şi Abhazii. Alte popoare pontice sunt Grecii, slavii cunoscuţi sub numele de Bulgari, Turcii şi alte popoare turcice (de exemplu Găgăuzii), Tătarii sau Mongolii (veniţi în regiune în sec. XIII), Rutenii, Ucraineenii, Azerii, Ruşii şi alţii. Toate aceste popoare prezintă astăzi o serie de tradiţii, legende şi alte forme de folclor legate de Marea Neagră.

Geopolitica[]

România este membru fondator al Băncii pentru Comerț și Dezvoltare a Mării Negre (BCDMN), alături de celelalte state membre ale Cooperării Economice la Marea Neagră (CEMN), respectiv Albania, Armenia, Azerbaidjan, Bulgaria, Georgia, Republica Elenă, Moldova, Federația Rusă, Turcia și Ucraina. Acordul de înființare al băncii a 2016</ref>

==

== Adevărul Adevărul Adevărul

Wikipedia-logo Această pagină utilizează conţinut de la Wikipedia în limba română. Versiunea originală a sa se află la: Wikipedia: Marea Neagră. Lista autorilor poate fi văzută în istoricul paginii. Textul de la Wikipedia este disponibil sub licenţa GNU FDL pentru documentaţie liberă.
Advertisement