România
Advertisement

Lysimah este o monedă care a fost folosită pe teritoriul Daciei. Povestea comorilor Lysimah datează de peste 2.300 de ani, când generalul macedonean luase în stăpânire Tracia. O legendă antică spune că a fost înfrânt de geţi şi nevoit să răscumpere de la aceştia, cu mult aur, fiul luat prizonier.[1]

La mijlocul secolului al XVI-lea, un tezaur extrem de valoros a fost găsit de localnici, în râul Sargeţia (Strei).[1]

Braconaj[]

Conform procurorilor, Darius Liviu Baci, Mircea Mihăilă, Florin Sebastian Zvîncă şi Romică Hîndorean ar fi descoperit adevărate comori în apropierea unora dintre cetăţile dacice din Munţii Orăştiei. Este vorba despre un tezaur de 3.600 de monede Lysimach, Pharnakes şi Asande, estimat la aproape 3,8 milioane de euro şi care cântăreşte aproximativ 30 de kilograme, sustras în 1998 din zona numită "Şesu Căprăreţei", situată în apropierea de Sarmizegetusa Regia.[2][3][4][5] Până în decembrie 2016, când cei patru au fost condamnați definitiv în justiție, din acest tezaur au fost recuperate doar 28 monede Lysimach, depuse în colecţiile Muzeului Naţional de Istorie a României.[6][7]

De asemenea, gruparea a furat un colier cu pandantive şi doi cercei din aur, în valoare de 100.000 de euro, sustras în perioada 2002-2003 din situl cetăţii dacice de la Căpâlna, judeţul Alba, recuperat şi depus în colecţiile Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia, precum şi 35 de denari romani din argint şi o tetradrahmă, în valoare de 869 de euro, sustras în vara anului 2000 din punctul arheologic Dâncu Mare, recuperat şi depus în colecţiile Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia.[8][9][10]

În dosar, procurorii au dispus instituirea unor măsuri asigurătorii, indisponibilizându-se prin sechestru bunurile mobile şi imobile ale inculpaţilor (autoturisme, apartamente, părţile sociale deţinute în societăţi comerciale, terenuri, sume de bani - în lei şi valută - ridicate la percheziţii, echipamente de detecţie) în vederea recuperării prejudiciului creat, precum şi pentru confiscarea specială a bunurilor şi valorilor care au format obiectul infracţiunii de spălare a banilor.[6][11]

Note[]

  1. a b Cele mai valoroase comori de galbeni din Sarmizegetusa Regia. Cum au dispărut zeci de kilograme de Lysimahi şi Kosoni, 1 iulie 2016, Daniel Guţă, Adevărul, accesat la 13 ianuarie 2017
  2. Povestea fabuloasă a TEZAURULUI LYSIMACH, demnă de un film poliţist. O lovitură de 4 milioane de euro cu AURUL DACILOR de la Sarmigezetusa, 26 septembrie 2012, Ciprian Iancu, Evenimentul zilei, accesat la 16 ianuarie 2017
  3. Secretele celui mai valoros tezaur de monede din Sarmizegetusa Regia: cum a dispărut comoara de 30 de kilograme de aur, vândută de traficanţi în Occident, 14 mai 2016, Daniel Guţă, Adevărul, accesat la 16 ianuarie 2017
  4. Ani grei de pușcărie pentru patru deveni, braconieri de comori dacice, 22 mai 2015, MesagerulHunedorean.ro, accesat la 16 ianuarie 2017
  5. Procesele grupărilor de traficanţi ai comorilor dacice bat pasul pe loc. Soarta a 18 condamnaţi depinde de o procedură, Archaeoheritage.ro, accesat la 16 ianuarie 2017
  6. a b Două persoane acuzate de furtul unor obiecte de tezaur de la Sarmizegetusa, condamnate la închisoare cu executare, 9 decembrie 2016, Jurnalul Național, accesat la 16 ianuarie 2017
  7. Cum au fost „spălate” monedele antice de aur furate din Sarmizegetusa Regia. S-a decis data sentinţei pentru traficanţi, 13 decembrie 2016, Daniel Guţă, Adevărul, accesat la 16 ianuarie 2017
  8. Verdict final în dosarul furtului a 3.600 de monede din aur, de peste 3,7 milioane de euro, din situl arheologic Sarmizegetusa Regia, 9 decembrie 2016, Sorin Ghica, Adevărul - Ziarul de Iași, accesat la 16 ianuarie 2017
  9. Traficanţii tezaurelor antice de patru milioane de euro şi ai colierului din aur cu pandantive au ajuns la Curtea de Apel, 14 aprilie 2016, Daniel Guţă, Adevărul, accesat la 17 ianuarie 2017
  10. Aurul dacic a fost adus sub pază la Deva: un colier valoros, furat din cetăţile dacilor, a fost prezentat instanţei, 29 mai 2013, Daniel Guţă, Adevărul, accesat la 17 ianuarie 2017
  11. Traficanţii marii comori antice din aur au fost daţi în judecată. Ministerul Culturii cere daune pentru tezaurul dispărut, de patru milioane de euro, 16 ianuarie 2017, Daniel Guţă, Adevărul, accesat la 16 ianuarie 2017

Legături externe[]

Vezi și[]

Advertisement