FANDOM


Fișier:Map-balkans-vlachs.png

Limbile romanice orientale sau estice formează o grupă de limbi în cadrul subfamiliei limbilor romanice care, la rândul ei, face parte din familia limbilor indo-europene. Acestei grupe îi aparţine limba română, limba aromână, limba meglenoromână şi limba istroromână[1]. Majoritatea lingviştilor români[2] consideră că acestea nu sunt limbi aparte, ci dialecte ale limbii române, prima fiind denumită dialectul dacoromân.

Limbile romanice de est s-au desprins dintr-o limbă comună, numită de lingvişti protoromână, în secolele X-XIII.

Trăsături comune Edit

Asemănările dintre limbile romanice de est constau în primul rând în profunzimea din evoluţia fonetică, în structura gramaticală şi în vocabularul fundamental.

Există nu numai trăsături comune moştenite din latină, ci şi inovaţii comune, din perioada protoromânei, dar şi ulterioare, paralele, de exemplu desinenţa -m de la imperfect persoana I singular şi palatalizarea labialelor[3].

Există mai multe asemănări între cele trei limbi romanice de est sud-dunărene decât între acestea şi română. Dintre graiurile acesteia, cele din vest seamănă mai mult cu limbile sud-dunărene decât celelalte graiuri.

Fonologie Edit

Evoluţii ale vocalelor Edit

Ordinea limbilor în care se dau exemplele este latină, română, aromână, meglenoromână, istroromână.

  • confuzie între [u] şi [u:][4] > [u]:
musca > muscă muscã[5] muscă musche
  • confuzie între [i] şi [e:][6] > [e]:
ligo > leg leg leg leg
tres > trei trei trei̯ trei
medium > miez njedz ńez ml’ez
fervo > fierb hierbu i̯erb
  • diftongarea lui [e] accentuat > ea sau [e] > [ε] sub influenţa vocalei următoare [a]:
ligat > leagă leagã leagă leghe
  • diftongarea lui [o] accentuat > oa sau [o] > [ɔ]:
noctem > noapte noapti noapti nopte
[a] > [ə], [ɨ] sau [ɔ] lana > lână lãnã lǫnã lăre
[e] > [i] venit > vine yini vini vire
[o] > [u] bonus > bun bunu bun bur
  • închiderea vocalelor pretonice[7]:
[a] > [ə] barbatus > bărbat bãrbat bărbat bărbåt
[o] > [u] dominica > duminică duminicã duminică dumireche
  • închiderea vocalelor neaccentuate finale:
[a] > [ə] sau [ε] casa > casă casã casă cåse
[o] > [u] afflo aflu aflu aflu åflu
  • [i] neaccentuat final > [j][8] sau dispariţia acestuia:
lupi > lupi [lupj] lup lup lup
  • dispariţia lui [u] neaccentuat final:
lupus > lup lup lup lup

Evoluţii ale consoanelor Edit

[k] focus > foc foc(u) foc(u) foc(u)
[p] caput > cap capu cap cåp
[t] totus > tot tot(u) tot(u) tot(u)
  • păstrarea lui [s] intervocalic:
casa > casă casã casă cåse
  • dispariţia lui [b] şi [v] intervocalice:
caballus > cal cal cał
ovis > oaie oaie u̯ai̯e oie
    • excepţie comună:
habere > avere aveare veari (a)ve
mola > moară moarã moară more
  • evoluţia lui [ll] intervocalic:
[ll] > [w] sau [v] stella > stea(uă) steauã steau̯ă stevu
[ll] > [l] callis > cale cale cali cåle
  • palatalizarea şi africatizarea[9] oclusivelor velare şi dentale înaintea lui [e] sau [i]:
[k] > [ʧ] sau [ts] caelum > cer tseru tser ţer
[t] > [ʧ] sau [ts] *fetiolus[10] > fecior ficioru fitšor fiţor
[t] > [ts] titia > ţâţă tsãtsã tsǫtsă ţiţe
[g] > [ʤ], [dz], sau [z] generum > ginere dzinire ziniri ziner
[d] > [ʤ], [ʒ] sau [z] deorsum jos gios jos zos
  • evoluţia lui [kw] şi [gw] + [e] sau [i] la fel ca a lui [k] şi [g]:
[kw] + [e] sau [i] > [ʧ] sau [ts] cinque > cinci tsintsi tsints cinci/ţinţ
[gw] + [e] sau [i] > [ʤ], [dz], sau [z] sanguem > sânge sãndzi sǫnzi sănze
  • [kw] + [a] > [p]:
aqua > apă apã apu åpe
  • [gw] + [a] > [b]:
lingua > limbă limbã limbă limbe
  • păstrarea grupurilor [bl], [pl] şi [fl]:
*blastemo > blestem blastim blastim
plenus > plin plin ạmplin plir
flore > floare floare floari
  • palatalizarea lui [l] în grupurile [kl] şi [gl] > [kʎ] şi [gʎ], dispariţia sa în română:
clamo > chem cljem cl’em cl’em
ingluto > înghit (ã)ngljit (ă)ngl’it
  • [gn] > [mn]:
lignum > lemn lemnu lemn lemne
  • [ks] > [ps]:
coxa > coapsă coapsã
  • [kt] > [pt]:
lacte > lapte lapti lapti låpte
*cubium > cuib cuibu cui̯b cul’b

Accentuarea Edit

Accentuarea este liberă şi are rol fonologic: cântă ['kɨntə] (indicativ prezent) vs. [kɨn'tə] (perfect simplu).

Morfologie Edit

  • păstrarea genului neutru, dar reorganizat, devenit la singular identic cu masculinul şi la plural cu femininul;
  • formarea pluralului la substantive şi adjective: desinenţele -e şi -le la feminin, -i la masculin, -uri la neutru;
  • păstrarea desinenţei -e de genitiv-dativ la feminin singular şi de vocativ la masculin singular;
  • alternanţe vocalice[12] şi cumul de mărci;
  • articolul hotărât postpus şi declinarea articulată;
  • articolul demonstrativ (cel, cea, cei, cele) şi articolul posesiv-genitival (al, a, ai, ale);
  • formarea comparativului cu mai;
  • formarea numeralelor cardinale 11 – 19 cu spre: doisprezece;
  • formarea numeralului ordinal din articolul posesiv-genitival + numeral cardinal articulat: al doilea;
  • declinarea pronumelor personale: de exemplu, formele accentuate de acuzativ din *mene, *tene;
  • desinenţa de feminin şi neutru plural -le la pronumele posesive: mele, tale, sale;
  • păstrarea celor patru conjugări din latină;
  • conjunctivul cu ;
  • verbe cu sufix la indicativ prezent şi la conjunctiv prezent, la conjugarea I (-ez) şi la conjugarea a IV-a (-esc);
  • perfectul compus cu verbul auxiliar a avea la toate verbele;
  • viitorul cu verbul auxiliar a vrea;
  • diateza reflexivă cu valoare pasivă;
  • formele am (persoana I singular) şi are (persoana a III-a singular) ale verbului a avea.

Sintaxă Edit

  • restrângerea folosirii infinitivului şi înlocuirea sa cu conjunctivul în propoziţiile subordonate având acelaşi subiect ca propoziţia regentă: Vreau să plec., Am venit ca să rămân.;
  • posibilitatea de a nu exprima subiectul prin pronume personal, ci de a-l include, a-l exprima prin desinenţa predicatului;
  • redundanţa în exprimarea complementului direct şi indirect prin substantive nume proprii şi comune de persoane, dublarea sa cu forma neaccentuată a pronumelui personal corespunzător: O iubeşte pe Maria., Îi arată directorului dosarul.;
  • ordinea părţilor de propoziţie relativ liberă;
  • concordanţa timpurilor relativ liberă.

Lexic Edit

  • unele cuvinte latine păstrate numai în limbile romanice de est: a(d)sterno > aştern, lingula > lingură;
  • unele sensuri specifice ale unor cuvinte latine păstrate numai în aceste limbi: anima > inimă, tener > tânăr;
  • unele cuvinte latine absente numai din limbile romanice de est şi înlocuite cu altele, tot latine sau nelatine: grandis înlocuit cu mare (latinesc), ploro înlocuit cu plango (latinesc) > plâng, centum înlocuit cu sută (cuvânt de origine slavă);
  • cuvinte comune presupuse a proveni din substratul traco-dac: baci, cătun, copac, moş, sâmbure, ţap;
  • cuvinte şi afixe lexicale comune de origine slavă: babă, coasă, nevastă, a plăti, slab, prefixul ne-, sufixul -iţă.

Deosebiri Edit

Înţelegerea reciprocă dintre limbile romanice de est este numai parţială. Aceasta se datorează în primul rând izolării îndelungate dintre ele. Numai aromâna şi meglenoromâna sunt relativ apropiate una de alta. Prin urmare, limbile romanice de est au suferit influenţe străine diferite, mai ales în ceea ce priveşte lexicul: influenţă neogreacă şi albaneză asupra aromânei, macedoneană asupra meglenoromânei, croată asupra istroromânei, cultă latino-romanică asupra românei.

Despre deosebiri mai pe larg, vezi articolele Limba aromână, Limba meglenoromână şi Limba istroromână.

Note Edit

  1. ^  Lingvişti care le consideră limbi aparte: G. Giuglea, Alexandru Graur, Ion Coteanu.
  2. ^  Gustav Weigand, Ovid Densuşianu, Sextil Puşcariu, Alexandru Rosetti, Theodor Capidan etc.
  3. ^  Schimbarea locului de articulare a consoanelor bilabiale şi labiodentale la locul unde se articulează consoanele palatale.
  4. ^  [u] lung.
  5. ^  Pentru scrierea aromânei aplicăm alfabetul adoptat la Simpozionul de standardizare a scrierii aromâneşti (Simpozionlu trã standardizarea a scriariljei armãneascã), ţinut la Bitolia în august 1997, iar pentru meglenoromână folosim notaţia lui Theodor Capidan în Meglenoromânii, vol. III, Dicţionar meglenoromân, Bucureşti, Monitorul Oficial şi Imprimeriile Statului, Imprimeria Naţională, Depozitul General Cartea Românească.
  6. ^  [e] lung.
  7. ^  Dinaintea vocalei accentuate.
  8. ^  [j] abia perceptibil, numit şi şoptit.
  9. ^  Schimbarea modului de articulare a unor consoane astfel încât să fie ca cel al africatelor.
  10. ^  Cu asterisc se marchează cuvintele neatestate şi reconstituite de lingvişti.
  11. ^  Schimbarea locului unor sunete între ele.
  12. ^  Schimbarea naturii unor vocale în cursul flexiunii (declinării şi conjugării).

Bibliografie Edit

Sala, Marius et al., Enciclopedia limbilor romanice, E. Ş. E., Bucureşti, 1989

Vezi şi Edit

Wikipedia-logo.png Această pagină utilizează conţinut de la Wikipedia în limba română. Versiunea originală a sa se află la: Wikipedia: Limbi romanice orientale. Lista autorilor poate fi văzută în istoricul paginii. Textul de la Wikipedia este disponibil sub licenţa GNU FDL pentru documentaţie liberă.

Ad blocker interference detected!


Wikia is a free-to-use site that makes money from advertising. We have a modified experience for viewers using ad blockers

Wikia is not accessible if you’ve made further modifications. Remove the custom ad blocker rule(s) and the page will load as expected.

Also on FANDOM

Random Wiki