Lascăr Catargiu

De la România

Lascăr Catargiu
Fişier:LascarCatargi.jpg
Prim-ministru al României
În funcţie 24 mai 1866 – 25 iulie 1866 24 martie 1871 – 17 aprilie 1876 11 aprilie 1889 – 2 martie 1891 19 decembrie 1891 – 15 octombrie 1895
Precedat de	Nicolae Creţulescu (1866) Ion Ghica (1871) Teodor Rosetti (1889) Ion Emanuel Florescu (1891)
Succedat de	Ion Ghica (1866) Ion Emanuel Florescu (1876) Ion Emanuel Florescu (1891) Dimitrie Sturdza (1895)
Ministru al Apărării Naţionale
În funcţie 22 februarie – 11 iunie 1894
Precedat de	gen. Iacob Lahovary
Succedat de	gen. Constantin Poenaru
Născut(ă)	noiembrie 1823
Naţionalitate	Român
Confesiunea	Ortodox

Lascăr Catargiu (n. 1 noiembrie 1823, Iaşi; d. 30 martie 1899, Bucureşti) a fost un om politic român, prim ministru al României pentru patru mandate.

Născut în Moldova, în noiembrie 1823, aparţinea unei vechi familii muntene, un membru al căreia fiind exilat de Matei Basarab în secolul XVII s-a stabilit în Moldova.

În timpul lui Grigore Ghica (1849 - 1856), Catargiu a ajuns prefect al poliţiei din Iaşi. În 1857 face parte din "divanul ad-hoc" al Moldovei, o comisie aleasă conform Tratatului de la Paris din 1856, pentru a vota unirea propusă a Moldovei cu Ţara Românească. Vederile sale puternic conservatoare, în special în legătură cu reforma agrară au făcut devină candidatul conservatorilor la tron în 1859. În timpul lui Alexandru Ioan Cuza (1859 - 1866), Catargiu a ajuns unul din liderii opoziţiei şi a primit ajutor din partea lui Barbu Catargiu, un jurnalist şi politician asasinat la Bucureşti pe 20 iunie 1862.

După ascensiunea Prinţului Carol I al României, în mai 1866, Lascăr Catargiu devine preşedintele consiliului de miniştrii (prim-ministru), dar neputând coopera cu colegii săi liberali, Ion Brătianu şi C.A. Rosetti, demisionează în iulie.

După încă opt funcţii ministeriale, culminând cu agitaţia anti-dinastică din 1870 - 1871, Catargiu a format, pentru prima dată în istoria română, un cabinet conservator stabil, care a rezistat până în 1876.

Prin politica sa, care a prevenit o revoluţie şi a revitalizat popularitatea coroanei, a fost considerat ca nepatriot şi reacţionar de liberali, care au ajuns la putere în 1876; o propunere de a demite întreg cabinetul Catargiu a fost retrasă în 1878. Catargiu a rămas în opoziţie până în 1889, când a format un nou cabinet, fiind ministru al internelor, dar acest cabinet a căzut după doar şapte luni. În guvernul Florescu din martie 1891, a ocupat aceeaşi pozitie, iar din decembrie va deveni din nou preşedinte al consiliului, păstrându-şi funcţia până în 1896. În această perioadă a fost responsabil pentru câteva reforme utile, mai ales financiare şi comerciale. A murit la Bucureşti la data de 11 aprilie 1899.

Predecesor: Nicolae Creţulescu	Prim-ministrul României 24 mai – 25 iulie 1866	Succesor: Ion Ghica
Predecesor: Ion Ghica	Prim-ministrul României 24 martie 1871 – 17 aprilie 1876	Succesor: Ion Emanuel Florescu
Predecesor: Teodor Rosetti	Prim-ministrul României 11 aprilie 1889 – 2 martie 1891	Succesor: Ion Emanuel Florescu
Predecesor: Ion Emanuel Florescu	Prim-ministrul României 29 decembrie 1891 – 15 octombrie 1895	Succesor: Dimitrie Sturdza
Predecesor: gen. Iacob Lahovary	Ministrul Apărării Naţionale 22 februarie – 11 iunie 1894	Succesor: gen. Constantin Poenaru