FANDOM


JuniiBrasoveni 1918

Juni Braşoveni, delegaţi la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia din 1918

Junii Braşoveni sau Junii Braşovului sunt un grup de călăraşi din Şcheii Braşovului, astăzi cu funcţie ceremonială, care, an de an, defilează pe străzile Braşovului. Sărbătoarea lor reprezintă un complex de obiceiuri care combină practici pre-creştine cu manifestări creştine pentru a reda vechiul mit al morţii şi renaşterii rituale a timpului calendaristic.[1]

În fiecare an, în Şcheii Braşovului, în prima duminică de după Paştile Răsăritene[2] — a Tomii — atât braşovenii cât şi turiştii asistă la un spectacol cu elemente de mit, rit, ceremonial şi magie. Este vorba despre defilarea junilor şi manifestarea obiceiurilor pe care aceştia le-au moştenit din timpuri străvechi. „Junii trebuie priviţi ca un rest de epocă păgână, o străveche serbare de primăvară, care serbează reînvierea naturii, învingerea soarelui asupra asprimii şi gerului iernii, începutul vieţii noi... iar serbarea trebuie considerată ca un cult religios precreştin, confirmată şi de împrejurarea că ea se petrece tot timpul pe dealuri, fiind un obicei cunoscut încă de la daci” (Julius Teutsch, cronicar sas).

Obiceiul JunilorEdit

În dimineaţa sărbătorii junii coboară călare în cetate, trec pe la vătaf, armaş mare şi armaş mic (serje), după care în jurul orei 10 se îndreaptă spre Piaţa Prundului (azi Unirii) din faţa Bisericii Sfântul Nicolae, unde se înconjoară statuia eroului necunoscut, nu înainte ca preotul paroh sa le sfinţească steagurile printr-o scurtă slujba.[3]

Urmează încolonarea grupurilor după o ordine bine stabilită şi devenită tradiţională: mai întâi Junii Tineri, urmaţi de Junii Bătrâni, Curcani, Dorobanţi, Braşovecheni, Roşiori şi Albiori. Coloana este deschisă de fanfară. Fiecare grup are în frunte vătaful[4], urmat de stegar, încadrat de cei doi armaşi[5]. Vătaful poartă banderola roşie pe piept, iar armaşii mare şi mic, albastră şi galbenă, formând astfel tricolorul, ca pe vremea când aceasta era interzis. Plecând din Prund, Junii fac un popas la Troiţa Căpitanului Ilie Birt, unde cântă „Hristos a înviat!”, fiecare grup în parte, apoi coboară pe strada Mureşenilor până la Bulevardul Revoluţiei, după care urcă, ocolind pe strada Nicolae Bălcescu, trec de „Poarta Şchei”, în sus pe strada Căpitan Ilie, strada Pe Tocile spre „Capul Satului” pe strada Podul Creţului şi de aici la Pietrele lui Solomon[3].

Pe tot parcursul călătoriei, junii sunt întâmpinaţi de locuitorii Braşovului cu urale şi aplauze, cărora junii le răspund prin a-i invita să-i însoţească „la Pietri” ca să petreacă în natura alături de ei[3].

Odată ajunşi la Pietrele lui Solomon, într-un splendid amfiteatru natural, junii se răspândesc pe cele două platouri la locurile amenajate din moşi strămoşi, la mesele lor, care altădată erau nişte ridicături de pământ (eminente romane), dar azi s-au aşezat peste ele mese de lemn şi metal. Petrecerea începe prin ieşirea la horă şi aruncarea buzduganului, pe melodia cunoscută ca „Hora junilor”. Urmează şi alte jocuri: sârbă, brâul, breaza, bătuta ş.a., fiind invitate la joc şi fetele[3].

După o zi de petrecere cu jocuri, cântece şi veselie grupurile se încolonează aşteptând să coboare de pe platoul ce domină amfiteatrul.

Junii Tineri îşi ocupă locul de frunte, ca adevăraţi iniţiaţi şi păstrători fideli ai obiceiului. Alaiul părăseşte locul plin de legendă de la Pietrele lui Solomon, reluându-şi traseul de la urcare. Junii ajunşi în Piaţa Prundului nu se mai opresc la Poarta Şchei (ca altădată), ci pătrund în Cetate, fiind primiţi cu „porţile deschise”, ocolesc Casa Sfatului (azi Muzeul Judeţean) şi se îndreaptă spre cimitirul bisericii „Sfânta Paraschiva”, în Groavei, unde se află mormântul marelui poet Andrei Mureşianu (ale cărui oseminte sunt aduse de Pe Tocile în anul 1925), şi în faţa mormântului cântă „Hristos a înviat!”[3] şi un pasaj din imnul „Deşteaptă-te Române”. Aplaudaţi de mulţimea, care-i înconjoară, grupurile de juni se despart, îndreptându-se fiecare spre cartierul său pe străzi diferite, nu înainte ca mulţimea să le adreseze vătafilor urarea "Să ne trăieşti, vătafe!"[3].

Documentele atestă că în anul 1931 existau şapte organizaţii ale junilor, cea mai veche fiind cea a Junilor Tineri. Ultimul grup înfiinţat este cel din 1924 grupul Junilor Braşovecheni, format numai din bărbaţi căsătoriţi[3].

Obiceiul junilor este considerat drept unul din ritualurile de iniţiere în rândul feciorilor, el fiind inclus în ciclul „cetelor”. Înţelesul termenului de „june” în Transilvania este cel de "tânăr fecior neînsurat"[6].

Grupurile JunilorEdit

Există mai multe grupuri de juni, după cum urmează: Junii Tineri, Junii Curcani, Junii Bătrâni, Junii Dorobanţi, Junii Albiori, Junii Roşiori şi Junii Braşovecheni.

Junii Tineri Edit

Fișier:JuniiBrasoveni03.jpg
Junii Tineri reprezintă vechea ceată a feciorilor, adevăraţi întemeietori ai obiceiului, fiind prezenţi pe tot parcursul anului în ritualurile junilor. Atributul de „tânăr” li s-a alăturat pentru a desemna deosebirea între cei necăsătoriţi, care, prin căsătorie erau obligaţi să iasă din rândurile companiei. În trecut, Junii Tineri, erau îmbrăcaţi în haine obişnuite româneşti: o cămaşă albă, lungă până mai sus de genunchi, fără guler, cu mâneci lungi şi largi. Aveau cioareci[7] albi, strânşi pe picior şi erau încălţaţi unii cu opinci, alţii cu cizme. Pe cap purtau pălării cu borul larg şi calota rotundă. La brâu erau încinşi cu şerpare late „ghintuite”, în care purtau pistoale. Purtau mustăţi mari, răsucite în sus şi pletele lungi până la umeri. Se înţelege că pe vreme urâtă se îmbrăcau mocăneşte, cu cojoace şi sărici.

Astăzi ei poartă o cămaşă albă, cu creţuri, lungă până la genunchi, peste care pun un „flanel”[8] cu mâneci, acoperit de un „laibăr”[9] şi de un „spenţer”[10] (haină şi jachetă) de culoare vânăt-închis, cu nasturi de argint sau suflaţi cu aur. Cioarecii sunt tot albi, din dimie fină, iar în picioare, indiferent de anotimp, poartă cizme. Pe cap poartă pălării din catifea, împodobite cu panglici tricolore. Este o evidentă asemănare între acest costul şi cel al românilor din ţinutul montan al Orăştiei, ceea ce conferă o notă în plus a autohtoniei obiceiului, infirmând teoriile care susţin originea sud-dunăreană a lui. Pentru ieşirea călări la Pietrele lui Solomon, în trecut junii purtau doar „laibărul” fără „spenţele”, indiferent de vreme, lucru păstrat până astăzi. Cei trei conducători, (vătaful, armaşul mare şi armaşul mic) se deosebesc de restul companiei prin faptul că pălăriile lor sunt împodobite cu „ruji” (cocarde), trei pentru vătaf, de culoare roşie, două galbene pentru armaşul mare şi una albastră pentru armaşul mic şi poartă panglici late în „bandulieră”, de pe umărul drept în jos, pentru vătaf roşie, respectiv galbenă şi albastră pentru armaşi. La încolonare, rujile şi panglicele formau tricolorul românesc, interzis transilvănenilor în veacurile de vitregie istorică. Multe din pălăriile vechi ale Junilor Tineri poartă tricolorul în căptuşeala pălăriei. Actualul steag al Junilor Tineri a fost confecţionat în anul 1977, odată cu împlinirea centenarului Independenţei, fiind confecţionat din mătase de culoare roşie şi albastră, pe o parte având clădirea liceului Andrei Şaguna, iar pe partea opusă un june tânăr pe cal. Suportul este din material lemnos, iar în vârf are o suliţă. Pentru a putea fi purtat pe cale, s-a confecţionat o curea din piele tubulară, să susţină steagul şi echilibrul junelui.[11]

Fișier:JuniiBrasoveni05.jpg

Junii BătrâniEdit

Bineînţeles că şi în onomastica grupului există o nepotrivire, tânăr (june) — bătrân. Istoriceşte explicaţia o găsim în necesitatea îngroşării rândurilor celor ce luptau pentru apărarea ţinutului. Organizaţia Junilor Bătrâni are ca membri, bărbaţi căsătoriţi din zona „Pe Tocile”.

Vestimenta r, Junii Bătrâni poartă costum identic cu cel al Junilor Tineri, dar fără panglici la pălărie, fiind şi aceasta o dovadă a originii comune a celor două grupuri. În ultimul timp, exceptând şergile, membrii companiei poartă tricolorul ca panglică în bandulieră[12]. Pe piept poartă lenta tricolor.

În vechime bătrânii, de fapt oamenii căsătoriţi însoţeau alaiul aşezându-se în urma grupurilor de juni, iar ca grup sub numele de Juni Bătrâni s-au construit doar după 1877.

Ei organizează parastasul Junilor, după tradiţie, în ziua de Florii la Biserica Sfânta Treime — Pe Tocile. Jocurile strămoşeşti au loc la Crucea din Varişte, ridicată în 1816 de protopopul Voina Pitiş. Locul este cunoscut şi sub numele de „Pajiştea Mare”, şi aici sunt invitaţi şi Junii Tineri, care scot fetele la joc. Organizează şi participă de asemenea la maialuri, prilej cu care confecţionează cocardele[13] cu tricolor şi le împart la cei prezenţi în schimbul unei danii. Unul din maialurile tradiţionale este cel din „Poarta Mică”, organizat de obicei în luna septembrie (în ultimii ani s-a renunţat la aceasta).

Din bunurile păstrate azi în cadrul societăţii Junilor Bătrâni (autorizaţi în 1991), după informaţiile date de preşedintele grupului Nicolae Văcaru, deţin următoarele: steagul societăţii, confecţionat în 1977 în contextul sărbătorii centenarului Independenţei, care poartă vechiul suport de lemn ţinte, care menţionează numele tuturor membrilor; buzdugane, lente, ruji, biţcăne, o colecţie de documente; vechile tablouri ale Junilor Bătrâni. Sediul societăţii este la Biserica Sfânta Treime — Pe Tocile. Se găsesc în litigiu cu cei ce au acaparat, după „naţionalizare”, „Cabana Junilor” din Poiană şi au transformat-o în restaurant.[11]

Junii CurcaniEdit

Fișier:JuniiBrasoveni08.jpg
Compania s-a format în anul 1879 din rândul bărbaţilor căsătoriţi care locuiau „Pe Coastă”. Numele de „Curcani” corespunde companiei omonimice acoperită de glorie în războiul pentru Independenţă de la 1877 a României, în condiţiile în care românii din Ardeal nu puteau participa la acest mare război, ori preluarea acestor costume la numai doi ani după marele eveniment, este evident un răspuns la participarea sufletistă a românilor din Şcheii Braşovului, costumul devenind un simbol. El este asemănător cu cel al Junilor Tineri, cu singura deosebire că, în loc de pălării, poartă nişte căciuli negre „cu ţoc”, împodobite cu pene de curcan şi susţinute sub bărbie cu o curea fină. Aceste căciuli amintesc de cea a lui Mihai Viteazul, ca şi la Junii Albiori, motiv pentru care pe steagul companiei apare chipul eroului unităţii naţionale, precum şi tricolorul românesc.

Actualul steag a fost confecţionat în 1977, prilejuit de centenarul Independenţei, purtând pe o parte chipul marelui voievod Mihai Viteazul şi pe alta un june curcan, iar pe suportul de steag, numele membrilor încrustat în plăcuţe metalice.

Ei organizează jocuri strămoşeşti în fiecare an, în ziua de „Sânchetru” (Sfinţii Petru şi Pavel29 iunie) la Crucea Muşicoiului, o impresionantă troiţă datând din anul 1671, fiind ridicată de protopopul Băilă şi refăcută de Nicolae Stinghe la 1902. În vechime organizau maialuri împreună cu Junii Dorobanţi pe Tâmpa. Cea de-a doua troiţă protejată de Junii Curcani este cea din Grui, cunoscută şi sub numele de Crucea de la Ştim, ridicată în anul 1781 de cei şapte fraţi Voina. Tot ei protejează troiţa lui Gheorghe Tănasie, ridicată pe aceeaşi stradă în anul 1867 pe locul altei troiţe (a lui Gheorghe Anania, 1761).

Parastasele Junilor Curcani au loc la Biserica Sfântul Nicolae din Şcheii Braşovului.[11]

Fișier:JuniiBrasoveni10.jpg

Junii DorobanţiEdit

Junii Dorobanţi au funcţionat împreună cu Junii Curcani din 1879, se desprind de aceştia începând cu anul 1924, devenind grup distinct.

Primul steag a fost confecţionat în anul 1926. Păstrează pe actualul steag al companiei lor (alcătuit în 1977, prilejuit de centenarul Independenţei), imaginea unui erou de la 1877, descris de Vasile Alecsandri în poezia „Dorobanţul”. Vechiul steag a dispărut în condiţiile tulburi ale anului 1948, când prin decret guvernamental au fost desfiinţate toate grupurile de juni.

Din 1938 au dobândit personalitate juridică.

Costumul este asemănător Junilor Curcani, cu singura deosebire că poartă căciulă sură, model Mihai Viteazul, pe care apare stema Ţării Româneşti. În rândurile Dorobanţilor sunt recrutaţi juni căsătoriţi de pe străzile aparţinătoare zonei Curcanilor şi de Pe Coastă.

Ei fac maialurile la „Crucea Dreptăţii” de la „Fântâniţa Popii”, ridicată în 1919 de Ioan Peligrad şi soţia sa Elena, născută Pulpaş. În 1974, prilejuit de semicentenarul înfiinţării îşi alcătuiesc un tablou festiv, aflat astăzi în Muzeul Junilor din Şcheii Braşovului.

Complementar grupului Junilor Dorobanţi, funcţiona în Şchei din 1928 „Societatea Pajiştenilor — Crucea Dreptăţii” al cărui statut a fost publicat în tipografia braşoveană a lui Ioann Göth, care avea ca scop „cultivarea spiritului de societate în tinerime, nobilimea moravurilor şi dezvoltarea inteligenţei, îndemnul la muncă şi economie”.

La ora actuală Junii Dorobanţi au 65 de membrii, dintre care 17 juniţe, înscrise în grup.

Din 1993, funcţionează cu personalitate juridică „Societatea Junilor Dorobanţi”, avându-l preşedinte pe Iosif Iepure.[11]

Junii BraşovecheniEdit

Fișier:JuniiBrasoveni16.jpg
În ciuda faptului că se ştia că acest grup s-a constituit în anul 1922, obţinând statut juridic în 1929, din rândul românilor şcheieni stabiliţi în Braşovul Vechi, ca semn al trăirii istorice comune cu românii din Şcheii Braşovului, se păstrează un statut de existenţă a junilor din Braşovul Vechi de la anul 1854 similar cu al celor din Şcheii Braşovului

Ei sunt o imitaţie a Junilor Bătrâni, atât în trotocolul organizării, cât şi în port, cu deosebirea că, în loc de pălării poartă căciula simplă ţurcană cu „ţugui”[14].

Maialurile[15] le organizează la „Foişorul” din Braşovul Vechi (strada Cloşca), într-un spaţiu dominat de o frumoasă troiţă ridicată în 1910 de Ioan şi Maria Voicu. Sub îngrijirea lor se găseau şi alte troiţe. Troiţa de pe strada Sitei, ridicată în anul 1867 de Elena Radovici; Troiţa de la Paloş, ridicată de Ioan Grecu Manole, Gheorghe Achim cu soţia, Ana şi Gheorghe Perşinaru la 1850. Tot lor li se atribuie Troiţa din Răcădău, ridicată în 1866 de Petru şi Ana Olaru.

Recent în curtea Bisericii Sfânta Adormire din Braşovul Vechi s-a ridicat o troiţă păstrând următoarea inscripţie: „Glorie eternă Junilor şi credincioşilor braşoveni, care s-au jertfit pe altarul neamului şi bisericii strămoşeşti. Braşov, 15 august 1995”

Steagul lor păstrează chipul Domnitorului Alexandru Ioan Cuza şi un june braşovechean călare.

Din 1933 funcţionează „Societatea Junilor Braşovecheni”, avându-l preşedinte pe Gheorghe Ardeleanu.

De curând s-a inaugurat un frumos Muzeu al Junilor Braşovecheni în incinta Bisericii Sfânta Adormire din Braşovul Vechi.[11]

Fișier:JuniiBrasoveni21.jpg

Junii RoşioriEdit

Ei constituie o a doua companie, care prin costum şi onomastică aminteşte de Războiul pentru Independenţă de la 1877. Fondată în 1908 prin desprinderea din rândul Junilor Albiori, compania Junilor Roşiori încorporează bărbaţi căsătoriţi de pe „Cracova”. În procesiunea festivă la Pietrele lui Solomon, Junii Roşiori poartă costumul cel mai pitoresc: cămaşa le este bogat brodată cu motive populare şi sute şi chiar mii de paiete din argint aurit, încinsă cu „şerpar”[16] cusut cu mărgele şi fluturi aurii. „Laibărele”[9] din dimie albă, cusute cu ibrişin negru sunt împodobite cu găitane, pe care vătaful îl poartă pe umărul stând, iar ceilalţi juni pe umărul drept. Caracteristica lor — de unde şi numele — este potcapul de roşior cu „pompon roşu”[17]. Din spusele unor bătrâni reiese că actualele pompoane sunt date ca model de Nicolae Iorga, care le procurase de la armata română cu prilejul popasului Junilor Braşoveni la Bucureşti, în cadrul serbărilor din anul 1906.

Actualul steag este confecţionat din mătase la 1977, cu prilejul centenarului Independenţei, purtând pe una din feţe chipul voievodului Alexandru Ioan Cuza, iar pe cealaltă faţă, un June Roşior. Suportul steagului are placate în metal numele membrilor grupului.

Anual organizează maialul la Troiţa de la Pietriş, cunoscută şi sub numele de Crucea lui Furnică, fiind ridicată de Dumitru şi Paraschiva Furnică în anul 1930, înlocuind vechea troiţă a lui Iosif Notar şi soţia sa Paraschiva, din anul 1909. Adeseori făceau maialuri în Duminica Mironosiţelor şi la Troiţa de la Şargu (actuala stradă Traian Moşoiu), ridicată de vechea familie Stinghe.

În Muzeul Junilor din Şchei se păstrează cel mai vechi costul de roşior, dăruit de cunoscutul organizator şi conducător al Junilor Roşiori, Gheorghe Gal. Tot de la el se păstrează vechiul tablou al junilor, precum şi multe obiecte etnografice, legate de acest obicei.[11]

Junii AlbioriEdit

Fișier:JuniiBrasoveni25.jpg
Numiţi din vechime „ăi albi”, deoarece costumul lor era alcătuit din veşminte albe, Junii Albiori (Junii Naţionali Albi) s-au construit în anul 1860 în contextul înfiinţării Asociaţiunii Transilvănene pentru Cultura şi Literatura Poporului Român (ASTRA), în marea lor majoritate făcând marte breslele măcelarilor şi negustorilor din Şcheii Braşovului. Costumul lor diferă de cel al Junilor Tineri şi Bătrâni prin cămăşile de pânză albă, scoase în afară, lungi până la genunchi şi largi, în 12 clini[18], împodobite cu fluturi aurii şi broderii în motive româneşti. Sunt încălţaţi cu cizme, iar pe cap poartă o căciulă de blană albă. Iniţial purtau căciula neagră, dar pentru a se distinge de celelalte grupuri şi-au confecţionat căciuli albe cu „ţoc”, ca la Junii Curcani, susţinută sub bărbie cu o curea, modelul ei amintind de căciula lui Mihai Viteazul, care în condiţiile celor trei popasuri braşovene a avut bune legături cu românii din Şcheii Braşovului. (Oferă Bisericii Sfântul Nicolae un „valtrap” [19] — covoraş, aflat astăzi în proprietatea Bisericii Negre; este pictat de Nicolae Cretanul în tinda Bisericii din Şcheii Braşovului, pictură refăcută de Costin Petrescu la 1946; lasă drept danie pentru Biserică, moşia Micşuneşti-Ilfov; solicită ajutor junilor din Şcheii Braşovului pentru a forţa porţile cetăţii, după ce acestea au fost închise abuziv de judele braşovean, după întoarcerea lui Mihai Viteazul din Moldova.) Nu întâmplător toate grupurile de juni poartă pe steagurile lor chipul marelui voievod.

La brâu, Junii Naţionali Albi au un chimir lat cusut cu motive naţionale şi numai vătaful poartă o lăibărică[9] albă cu găitane[20] negre şi pe margini cu cusături, ţesute cu „troaca” (un război de ţesut arhaic, cu ciocănele, care a dat şcheienilor porecla de „trocari”). Astăzi, contrar vechiului obicei, Junii Albiori, în cadrul încolonării spre Pietrele lui Solomon şi înapoi, nu mai ocupă locul al treilea, ci ultimul, permiţând Roşiorilor, Curcanilor, Dorobanţilor şi chiar Braşovechenilor să defileze în faţa lor, Abiorii încheind plutonul.

Actualul steag este confecţionat în 1977, cu ocazia centenarului Războiului pentru Independenţă, purtând pe o parte portretul marelui poet al deşteptării noastre Andrei Mureşianu, iar pe cealaltă parte un June Albior. Suportul steagului, confecţionat din lemn, poartă plăcuţe metalice (ţinte) cu numele şi prenumele tuturor membrilor grupului.

Ei protejează troiţa cunoscută sub numele „La ăle două Cruci”, dintre care doar una se păstrează în zona „Pe după Grădini”, ridicată la 1896 de Vasile Munteanu şi soţia sa Paraschiva, născută Pitiş.[11]

Galerie de imaginiEdit

Vezi şiEdit

NoteEdit

  1. TerraIncognita: Despre Junii Braşoveni
  2. Junii Braşovului petrec în Săptămâna Luminată
  3. a b c d e f g Site-ul oficial al primăriei Braşov - Junii
  4. VĂTÁF ~i m. 1) (în Moldova şi Muntenia medievală) Persoană având misiunea de a dirija şi supraveghea munca la o moşie boierească; vechil. 2) (la curtea unui demnitar) Conducător al curtenilor şi slujitorilor. 3) pop. Conducător al căluşarilor sau al unei cete de colindători. /Orig. nec.
  5. ARMÁŞ, armaşi, s.m. 1. (În evul mediu, în Ţara Românească şi Moldova) Dregător domnesc, însărcinat cu paza temniţelor, cu aplicarea pedepselor corporale şi cu aducerea la îndeplinire a pedepselor capitale. 2. (În sintagma) De-a armaşul = numele unui joc de copii în care un participant aplică celorlalţi lovituri la palmă cu o batistă înnodată. – Armă + suf. -aş.
  6. Júne (-ni), s.m. – 1. Tânăr, flăcău. – 2. Bărbat neînsurat, burlac.
  7. CIOÁRECI s.m. pl. 1. Pantaloni ţărăneşti strânşi pe picior, din pănură sau din dimie, adesea împodobiţi cu găitane. 2. (Reg.) Ciorapi de dimie. – Et. nec.
  8. FLANÉLĂ, flanele, s.f. 1. Ţesătură uşoară de lână sau bumbac, moale şi pufoasă. 2. Îmbrăcăminte de lână (mai rar de bumbac), tricotată in formă de pieptar sau de cămaşă scurtă. 3. Pulover. [Var.: (pop.) flaneá s.f., flanél s.n.] – Din fr. flanelle.
  9. a b c LÁIBĂR, laibăre, s.n. 1. Haină ţărănească (de postav) scurtă până în talie, strânsă pe corp şi de obicei fără mâneci; lăibărac. 2. Manta lungă şi largă pe care o purtau odinioară boierii. – Din săs. leibel.
  10. SPÉNŢER, spenţere, s.n. (Înv. şi reg.) 1. Haină scurtă (ca o vestă). 2. Surtuc fără pulpane, purtat de unii ţărani. – Din germ. Spenzer.
  11. a b c d e f g Fundaţia Prima şcoală românească, Junii Braşovului, Ed. Graphica Print, Braşov
  12. BANDULIÉRĂ, banduliere, s.f. Fâşie de piele, stofă etc. trecută de-a curmezişul pieptului, de la umăr la coapsa opusă, spre a susţine sabia, puşca etc. ♢ Loc. adv. În bandulieră = purtat de-a curmezişul spatelui sau pieptului. [Pr.: -li-e-] – Din fr. bandoulière.
  13. COCÁRDĂ, cocarde, s.f. Insignă sau panglică (de obicei în culorile naţionale) purtată de militari la chipiu sau de civili la piept în anumite împrejurări solemne. ♦ Emblemă care reprezintă un partid, un curent etc. ♦ Floare artificială pe care o poartă la piept nuntaşii. – Din fr. cocarde.
  14. ŢUGÚI, ţuguie, s.n. Vârf de deal sau de munte; creştet, pisc; p. gener. vârful ascuţit al unor obiecte; ţuguitură, ţuţui. – Et. nec.
  15. MAIÁL, maiale, s.n. (Reg.) Serbare sau petrecere câmpenească în cinstea primăverii, organizată (de şcolari) în luna mai. [Pr.: ma-ial] – După germ. Majalis.
  16. ŞERPÁR (1) şerpare, s.n., (2) şerpari, s.m. 1. S.n. Brâu lat de piele (prevăzut cu buzunare) pe care îl poartă ţăranii; chimir. 2. S.m. Pasăre răpitoare, asemănătoare cu acvila, cu spatele de culoare brună-cenuşie şi cu pântecele alburiu, care se hrăneşte mai ales cu şerpi, şopârle şi broaşte (Circaëtus gallicus). – Şarpe + suf. -ar.
  17. POMPÓN, pompoane, s.n. Ciucure (mare) folosit ca ornament (vestimentar). ♦ Panaş. – Din fr. pompon.
  18. CLIN, clini, s.m. 1. Bucată (triunghiulară, trapezoidală etc.) de pânză sau de stofă, folosită în croitorie ca piesă componentă a unui obiect de îmbrăcăminte sau ca adaos pentru a lărgi o îmbrăcăminte. ♢ Expr. A nu avea nici în clin, nici în mânecă (cu cineva) = a nu avea nimic comun, nici un amestec, nici o legătură (cu cineva). 2. Petic de pământ sau de pădure în formă de triunghi sau de formă îngustă. [Pl. şi: (n.) clinuri] – Din sl. klinŭ.
  19. VALTRÁP, valtrapuri, s.n. 1. Pătură, împodobită cu diferite cusături, care se pune pe spinarea calului, sub şa; cioltar. 2. Ghetră (1). [Var.: valdrap s.n.] – Din rus. valitrap.
  20. GĂITÁN, găitane, s.n. 1. Fir de metal sau şiret (împletit ori răsucit) de lână, mătase etc., cusut ca ornament la unele obiecte de îmbrăcăminte. ♢ Expr. (Fam.; adverbial) A merge găitan = (despre acţiuni, activităţi) a merge, a decurge, a evolua bine. 2. (înv.) împletitură făcută din găitane (1), care înlocuia platoşa în oastea Moldovei din evul mediu. [Pr.: gă-i-. – Var.: găietán s.n.] – Din tc. gaytan.

BibliografieEdit

Legături externeEdit

Portal Portal Ţara Bârsei
Wikipedia-logo
Acest articol este preluat de pe Wikipedia în limba română, dar este scris de unul dintre contribuitorii la acest proiect.
Articolul este pur informativ şi rămâne în domeniul public în continuare.
Wikirom

Ad blocker interference detected!


Wikia is a free-to-use site that makes money from advertising. We have a modified experience for viewers using ad blockers

Wikia is not accessible if you’ve made further modifications. Remove the custom ad blocker rule(s) and the page will load as expected.

Also on FANDOM

Random Wiki