FANDOM


Fișier:Broom icon.svg
Calitatea informaţiilor sau a exprimării din acest articol trebuie îmbunătăţită.
Acest articol a fost etichetat în ianuarie 2006
În cazul în care nu se vor aduce îmbunătăţiri substanţiale, articolul poate fi şters în termen de trei luni de la data etichetării.
<td class="navigation-only" colspan="2" style="border-top: 2px #e6e6fa solid; font-size: 80%; background:
  1. f9f9f9; text-align: right;">modifică Consultaţi documentaţia formatului</td>
Ion Iliescu
Ion Iliescu


În funcţie
20 mai 1990 – 29 noiembrie 1996
20 decembrie 200020 decembrie 2004
Precedat de Nicolae Ceauşescu (1989)
Succedat de Emil Constantinescu (1996)
Traian Băsescu (2004)

Născut(ă) 3 martie, 1930
Olteniţa
Partid politic PCR FSN FDSN PDSR PSD
Soţie Elena (Nina) Şerbănescu
Profesie inginer
Confesiune liber-cugetător

Ion Ilici Iliescu (n. 3 martie 1930, Olteniţa) este un politician român. A fost preşedinte ales al României între anii 1990-1996 şi 2000-2004. În prezent (2007) este senator PSD.

Iliescu este o figură dominantă a politicii româneşti de după 1989. În timpul mandatelor sale a început introducerea reformelor politice, sociale şi economice.

În 2005 a fost începută o anchetă pentru a stabili rolul lui Ion Iliescu în mineriadele din 1990, în care minerii din Valea Jiului, sub conducerea lui Miron Cozma au descins în Bucureşti pentru a înăbuşi manifestaţiile antiguvernamentale. Iliescu declară că scopul anchetei este "răzbunare" împotriva sa. La sfârşitul anului 2006, Ion Iliescu a fost ales preşedinte de onoare al PSD.

CopilăriaEdit

Alexandru, tatăl lui Ion Iliescu, s-a născut în Olteniţa, a fost comunist ilegalist şi a participat în 1931 în U.R.S.S., unde ajunsese clandestin, la congresul Partidului Comunist de la Gorikovo (lângă Moscova). A mai rămas în Uniunea Sovietică încă patru ani. La întoarcerea în ţară a fost condamnat la închisoare, unde a şi murit.

La vârsta de 9 ani, Ion Iliescu a fost înfiat de mătuşa lui, Aristiţa. Aristiţa avea să ajungă servitoare şi bucătăreasă a Anei Pauker. Ana Pauker l-a ajutat pe Iliescu să fie trimis la Moscova pentru a studia la Institutul Energetic.

Activitate politică înaintea revoluţieiEdit

Din 1949 este membru al CC al UTM, iar secretar din 1954. La 19 august 1956 a fost ales preşedinte al Comitetului de organizare a Asociaţiilor Studenţeşti, apoi al Consiliului (martie 1957). Ulterior va deveni şef de secţie la CC al PCR (1965), prim-secretar al CC al UTC şi ministru pentru problemele tineretului (1969-1971), secretar al Comitetului PCR Timiş şi Iaşi (pânã în 1977), preşedinte al Consiliului Naţional al Apelor (1979-1984), iar între anii 1965-1984 membru al CC al PCR.

Revenit în ţară, a ocupat funcţii înalte în nomenclatura comunistă. A fost printre altele ministru al tineretului în 1968 şi s-a aflat în conducerea Uniunii Tineretului Comunist.

Îndepărtat din Bucureşti de Ceauşescu, după 1971 (fiind printre singurii tovarăşi care nu şi-a făcut autocritica în urma apariţiei "Tezelor din aprilie"), a ocupat funcţia de secretar-adjunct al comitetului judeţean al P.C.R. din Timiş, apoi din Iaşi, din 1984 fiind îndepărtat cu totul din funcţiile de conducere. A avut funcţia de director al Editurii Tehnice până în 1989. Iliescu a fost membru fondator al Frontului Salvării Naţionale (FSN), urmând transformările sale în FDSN (Frontul Democrat al Salvării Naţionale), apoi în Partidul Democraţiei Sociale din România (PDSR) şi în final în Partidul Social Democrat (PSD).

Revoluţia din 1989Edit

Fișier:Revolutie.gif

Revoluţia din 1989 a început la Timişoara ca revoltă populară, dar după moartea lui Nicolae Ceauşescu, Iliescu si o parte a disidenţilor politici au preluat puterea şi au creat organizaţia "Frontul Salvării Naţionale".

După Revoluţia din 1989Edit

A fost format Consiliul Frontului Salvării Naţionale, care s-a prezentat poporului ca organizator al primelor alegeri libere, după care urma să se autodizolve. O dată cu dizolvarea acestuia, mare parte din membrii au format FSN, care a candidat în primele alegeri şi le-a cîştigat cu 70% din voturi.

Ca membru fondator, Iliescu a rămas în FSN, organizaţia trecând prin câteva schimbări de nume (FDSN, PDSR, PSD).

In 2007, Tom Gallagher îl consideră pe Ion Iliescu ca fiind direct responsabil de formarea unei clase politice corupte: Tom Gallagher, profesor la Universitatea Bradford din Marea Britanie, despre Ion Iliescu": "[...] mai-marii zilei au primit instantaneu undă verde pentru acumularea unor averi la care niciun politician occidental nu ar indrazni sa viseze. In perioada mandatelor lui Iliescu, activele uzinelor şi băncilor de stat au căzut, pe rând, pradă procesului edificării unei clase politice inimaginabil de instărite. Sub privirea paternală a lui Ion Iliescu au avut loc marile devalizări. Pentru majoritatea cetăţenilor ţării, anii în care acesta s-a aflat în fruntea statului nu au adus altceva decât prăbuşirea standardului lor de viaţă, astfel încât mulţi au ales să-şi părăsească ţara în căutarea unui trai mai decent. In 2005, Iliescu devenea o povară chiar şi pentru propriul partid, [...]"

Intervenţii în favoarea celor implicaţi în crimele din 1989Edit

Prin Decretul-Lege nr. 3 din 4 ianuarie 1990, când încă nu fusese ales preşedinte, Ion Iliescu a amnistiat toate infracţiunile săvârşite care se încadrau la mai puţin de 3 ani pedeapsă[1]. Astfel au scăpat de puşcărie toţi cei care au bătut revoluţionarii arestaţi[2].

Ion Iliescu a graţiat şi pe membrii C.P.Ex. al C.C. al P.C.R. care fuseseră condamnaţi pentru că au aprobat, în şedinţa din 17 decembrie 1989, reprimarea revoluţiei române din 1989[3]. De asemeni a graţiat ofiţerii condamnaţi pentru deschiderea focului în zona Calea Lipovei din Timişoara[4] şi a protestat la condamnarea generalilor Victor Atanasie Stănculescu şi Mihai Chiţac, care fuseseră de asemeni găsiţi vinovaţi de reprimarea revoluţiei, dar fuseseră numiţi membri în primul guvern FSN de Iliescu. După ce Iliescu a reajuns în 2001 la conducerea României, noul procuror general numit de el, Tănase Joiţa, a făcut recurs în anulare împotriva sentinţelor de condamnare a celor doi generali, care astfel au scăpat de detenţie[3].

În decembrie 2003, Ion Iliescu l-a graţiat pe Iosif Veverca, un miliţian care a ucis o persoană în revoluţia din 1989 la Timişoara[5][6].

În acelaşi decret prin care l-a graţiat pe Miron Cosma, Ion Iliescu l-a graţiat şi pe Ioan Corpodean, ofiţer de miliţie implicat în reprimarea revoluţiei de la Timişoara[7][8].

În opinia lui Iliescu, poporul român trebuie să se obişnuiască cu faptul că adevărul despre revoluţia din 1989 nu poate fi aflat, întrucât nici adevărul despre moartea lui Kenedy nu se cunoaşte[9].

Intervenţii în favoarea celor implicaţi în mineriadele din 1990Edit

Pe data de 15 mai 2007, fiind invitat în emsiunea "Tu decizi" difuzată de postul de televiziune "Realitatea TV", Ion Iliescu a afirmat că " [... minerii] au făcut un act civic."

Lucrări publicateEdit

  • Revoluţie şi reformă, Editura redacţiei publicaţiilor pentru străinătate 1993
  • Revoluţie şi reformă (ediţie revizuită), Ed. Enciclopedică 1994
  • Revoluţia trăită, Editura redacţiei publicaţiilor pentru străinătate 1995
  • Momente de istorie, Editura Enciclopedică 1995

ReferinţeEdit

  1. Monitorul Oficial din 4 ianuarie 1990
  2. Lucia Hossu-Longin - "Memorialul Durerii", serial TV, episodul referitor la Revoluţia de la Timişoara
  3. a b Corneliu Miclescu - În ce stadiu mai sînt dosarele decembrie 1989?, articol pe situl BBCRomanian
  4. Decretul 727 din 2002, publicat în Monitorul Oficial nr. 589 din 8 august 2002
  5. Iosif Veverca, membru în lotul Timişoara, a fost graţiat, articol în "Curierul Naţional" din 29 decembrie 2003
  6. Dragoş Bota - Revoluţionarii timişoreni, dezamăgiţi de lipsa de curaj a lui Ion Iliescu, articol în "Adevărul" din 29 decembrie 2003
  7. Extemporalul de sîmbătă, articol în "Adevărul" din 18 decembrie 2004
  8. Ultima apariţie publică a lui Ion Iliescu ca preşedinte al României, comentariu al Radio France Internaţional relatat pe pagina "Revista presei internaţionale" a sitului Senatului României
  9. Roxana Iordache - Iliescu, Băsescu şi teroriştii, articol în ziarul "Ziua" din 19 ianuarie 2008

Legături externeEdit

Wikicitat
La Wikicitat găsiţi citate legate de Ion Iliescu.


Conducătorii României postbelice
 Republica Populară România (1947 - 1965)   Constantin Parhon | Petru Groza | Ion Gheorghe Maurer | Gheorghe Gheorghiu-Dej Armes de la Roumanie
 Republica Socialistă România (1965 - 1989)  Chivu Stoica | Nicolae Ceauşescu
 România după 1989  Ion Iliescu | Emil Constantinescu | Ion Iliescu | Traian Băsescu | Nicolae Văcăroiu (interimar)


Predecesor:
Nicolae Ceauşescu
Preşedintele României
22 decembrie 198929 noiembrie 1996

Succesor:
Emil Constantinescu


Predecesor:
Emil Constantinescu
Preşedintele României
20 decembrie 200020 decembrie 2004

Succesor:
Traian Băsescu



Wikipedia-logo.png Această pagină utilizează conţinut de la Wikipedia în limba română. Versiunea originală a sa se află la: Wikipedia: Ion Iliescu. Lista autorilor poate fi văzută în istoricul paginii. Textul de la Wikipedia este disponibil sub licenţa GNU FDL pentru documentaţie liberă.

Ad blocker interference detected!


Wikia is a free-to-use site that makes money from advertising. We have a modified experience for viewers using ad blockers

Wikia is not accessible if you’ve made further modifications. Remove the custom ad blocker rule(s) and the page will load as expected.

Also on FANDOM

Random Wiki