Fandom

România

Geografia României

1.811pages on
this wiki
Add New Page
Talk1 Share
Geografia României
Harta României
Suprafaţă
Total 238.391 km²
Pământ 231.231 km²
Apă 7.160 km²
Latitudine 46°0' N
Longitdine 25°0' W
Graniţe
Bulgaria 608 km
Ungaria 443 km
Republica Moldova 450 km
Serbia 476 km
Ucraina (nord) 362 km
Ucraina (est) 169 km
Linie de coastă 225 km
Revendicări maritime:
Zonă contiguă 24 nm
Platformă continentală până la 200 m sub nivelul mării
Zonă economică exclusivă 200 nm
Ape teritoriale 12nm
Rumania in 1967.JPG

Harta fizico-geografică cu unităţile administrative din 1967

Fiind situată pe jumătate în peninsula Balcanică şi acoperind o suprafaţă eliptică, de 238,391 km² , România ocupă mare parte din bazinul inferior al Dunării şi regiunile din estul bazinului de mijloc al acestui fluviu. Se află atât la sudul, cât şi la nordul Munţilor Carpaţi, care formează bariera naturală între bazinele Dunării.

Poziţionare: Sud-estul Europei, la graniţă cu Marea Neagră, între Bulgaria şi Ucraina

Teren: Câmpia Transilvaniei este separată de Podişul Moldovei prin Carpaţii Orientali şi de Câmpia Română prin Carpaţii Meridionali (Alpii Transilvaniei) <p>Extremele altitudinii:
cel mai scund punct: Marea Neagră, 0 m
cel mai înalt punct: Vf. Moldoveanu, 2.544 m <p>Resurse naturale: petrol (resurse în scădere), cherestea, gaze naturale, cărbune, sare, teren arabil, energie hidraulică. <p>Folosirea terenurilor:
teren arabil: 41%
semănături permanente: 3%
păşuni permanente: 21%
păduri: 29%
altele: 6% (estimativ, 1993) <p>Terenuri irigate: 30.016 km² amenajaţi din care cca. 15.000 km² în funcţiune; (2005) [1] <p>Riscuri naturale: cutremure mai severe în sud şi sud-est; structurile geologice şi climatul provoacă alunecări de teren; inundatţii frecvente în Nordul şi Vestul ţării. <p>Mediu înconjurător - probleme curente: eroziune a solului şi degradare; poluare a apei; poluare a aerului în sud din motive industriale; contaminare a Deltei Dunării <p>Mediu înconjurător - înţelegeri internaţionale:
părtaşă la: Poluarea Aerului, Tratatul Antarctic, Biodiversitate, Schimbarea Climatului, Deşertificare, Specii pe cale de Dispariţie, Modificări ale Mediului Înconjurător, Risc de Dezastru Natural, Legea Mării, Interzicerea Testului Nuclear, Protejarea Stratului de Ozon, Poluarea provocată de Vase, Delte
semnate, dar încă nu ratificate: Poluarea Aerului - Poluanţi Organici Persistenţi, Protocolul pentru Mediul Antarctic, Protocolul de la Kyoto pentru Schimbarea Climatului <p>Geografie - notă: controlează cea mai uşor de traversat rută între Balcani, Republica Moldova şi Ucraina

ClimăEdit

Temperat; ierni reci, înnorate cu ninsori şi ceaţă frecvente; veri însorite cu ploi şi furtuni frecvente

Amplasarea României îi dă un climat continental, în special în Vechiul Regat (la est şi la sud de Carpaţii Meridionali) şi mai puţin în Transilvania, unde climatul este mai mult moderat. O iarnă lungă şi severă (decembrie - martie), o vară fierbinte (aprilie - iulie), şi o toamnă prelungită (august - noiembrie) sunt principalele anotimpuri, cu o tranziţie rapidă din primăvară în vară. În Bucureşti, temperatura medie în sezonul rece este de -7 C iar vara mercurul termometrelor indică o medie de 25 C. Totuşi fenomenul de încalzire globală tinde să schimbe aceste valori şi in Romania. In aceasta vara s-au atins temperaturi de 40-42 grade C in unele zone ale tarii.

ReliefEdit

Raportat la suprafaţa relativ mică a României, relieful se caracterizează printr-o mare diversitate şi complexitate. Din întreaga suprafaţă a României, 28% este ocupată de munţi (peste 800 m altitudine), 42% de dealuri şi podişuri (200-800 m altitudine) şi 30% de câmpii (sub 200 m altitudine).

Relieful este axat pe arcul Carpaţilor. În centrul teritoriului se află Podişul Transilvaniei, înconjurat de lanţurile muntoase ale Carpaţilor Orientali, Meridionali şi Occidentali, la exteriorul cărora se întind, ca o treaptă mai joasă, podişuri şi câmpii, către care trecerea se face prin intermediul dealurilor subcarpatice.

MunţiEdit

Carpaţii româneşti fac parte din sectorul estic al sistemului muntos alpin, bine individualizat prin direcţia generală a culmilor principale, prin altitudine, prin masivitate şi structură. Rezistenţa Platformei Ruse le-a impus Carpaţilor la formare o direcţie de la nord-nord-vest spre sud-sud-est, direcţie modificată apoi spre vest de horstul hercinic dobrogean.
Carpaţii româneşti se împart în trei mari grupe:

  • Carpaţii Orientali cuprinşi între graniţa nordică a României şi Valea Prahovei reprezintă cel mai lung sector al Carpaţilor româneşti. Masivele care alcătuiesc Carpaţii Orientali au următoarea alcătuire: în vest roci vulcanice, în centru roci cristaline iar în est şi sud roci sedimentare. Principalele resurse sunt: minereuri de cupru, plumb, aur, argint, mangan, cărbuni, ape minerale etc.
  • Carpaţii Meridionali cuprinşi între Valea Prahovei în est şi culoarul Timiş-Cerna în vest. În această grupă se întâlnesc cei mai înalţi munţi din România, 11 vârfuri au altitudini de peste 2500 m. Munţii sunt formaţi din roci cristaline şi culmi calcaroase.
  • Carpaţii Occidentali cuprinşi între Valea Dunării la sud şi Valea Someşului la nord. Grupa este caracterizată de altitudinile cele mai reduse ale Carpaţilor româneşti. Principalele resurse sunt: minereuri feroase şi neferoase, cărbuni, materiale de construcţii, izvoare minerale etc. ntz10

Dealuri şi podişuriEdit

Aceste unităţi morfologice constituie o treaptă intermediară de relief între munţi şi câmpii, fiind situate la interiorul şi preexteriorul arcului carpatic. Cele mai importante sunt:

DobrogeaEdit

Această unitate morfologică cuprinsă între valea Dunării, Marea Neagră şi graniţa cu Bulgaria este alcătuită din următoarele zone de relief:

  • Munţii Dobrogei între valea Dunării şi podişul Babadagului
  • Podişul Dobrogei de Nord cuprins între Dunăre, Munţii Dobrogei, Marea Neagră şi Podişul Dobrogei de Sud
  • Podişul Dobrogei de Sud cuprins între Podişul Dobrogei de Nord, Dunăre, Marea Neagră şi graniţa cu Bulgaria.

Câmpiile şi Delta DunăriiEdit

Aceste unităţi morfologice constituie cele mai recente formaţii geologice pe care s-a dezvoltat cel mai tânăr relief.

  • Câmpia Română cuprinsă între Piemontul Getic, Subcarpaţi, Podişul Moldovei şi valea Dunării se împarte morfologic în următoarele sectoare: Câmpia Piemontană, Câmpia de divagare, Câmpia dunăreană. Este cea mai mare câmpie a României.
  • Câmpia de Vest cuprinde extremitatea estică a marii câmpii panonice. Principalele resurse sunt: zăcăminte de petrol, gaze naturale şi ape termale.
  • Delta Dunării reprezintă cea mai nouă unitate naturală din România. Este situată în nord-estul Podişului Dobrogei şi este alcătuită dintr-o asociere de grinduri fluviatile, de cordoane litorale vechi şi noi, de resturi ale reliefului predeltaic, de depresiuni cu suprafeţe şi adâncimi variabile şi de albii vechi şi noi ale Dunării. Este traversată de paralela 45° latitudine nordică.

HidrografieEdit

Apele curgătoareEdit

Pentru o listă a răurilor din România, grupate alfabetic, vezi Liste de râuri din România.
Pentru o listă a răurilor din România, grupate după lungime, vezi Listă a râurilor din România după lungime.

Cea mai mare parte a apelor curgătoare de pe teritoriul României izvorăsc din Carpaţi şi aparţin bazinului Dunării (excepţie fac unele râuri din Dobrogea). Datorită configuaţiei reliefului, reţeaua apelor curgătoare este dispusă radiar. Apele curgătoare principale care izvorăsc din Carpaţi au un profil longitudinal caracterizat prin pante mari în regiunea muntoasă, mai line în regiunea dealurilor şi piemonturilor şi foarte line în regiunea de câmpie.

Principalele cursuri de apă din România
Bazine hidrografice [1]
Denumirea
bazinului
Suprafaţa
bazinului
(km²)
Scurgere
anuală
medie
(mil. km³)
Siret 42380 6200
Mureş 29470 5200
Olt 24010 5600
Someş-Crasna 17740 4200
Crişuri 14880 3200
Timiş-Bega 13030 2800
Argeş 12590 2100
Ialomiţa 10430 1300
Jiu 10070 2800
Prut 10990 300

Principalele bazine hidrografice de pe teritoriul României sunt: al Dunării şi al Mării Negre. Râurile din vestul României Vişeul, Iza, Someşul, Crasna, Crişurile, Mureşul, Bega se varsă prin intermediul Tisei în Dunăre, iar Timişul, Caraşul, Nera, Cerna, direct în Dunăre. Jiul, Oltul, Vedea, Argeşul, Ialomiţa, Siretul, Prutul sunt tributare Dunării. Din bazinul Mării Negre fac parte Casimcea, Taiţa, Teliţa.

În afară de aceste bazine hidrografice pe teritoriul României sunt câteva zone semiendoreice.

Principalul colector al apelor curgătoare de pe teritoriul României, Dunărea, are o lungime în limitele României de 1075 km.

Resursele de apăEdit

Resurse specifice de apă ale diferitelor ţări europeeene. [2]]] Resursele de apă endogene (care se formează din precipitaţiile căzute pe teritoriul ţării) sunt evaluate la 42 km³/an. Aceasta reprezintă abea 0.67% din totalul resurselor de apă endogene de 6.223 km³/an ale ţărilor europene. [3]. Resursele endogene specifice ale României raportate la populaţie sunt de 1.894 m³/an, loc. iar cele raportate la suprafaţă sunt de 0,18 m. După ambele criterii România este una din ţările cu resursele de apă cele mai scăzute din Europa, aşa cum rezultă din graficul alăturat. Dacă se iau în considerare şi resursele de apă exogene (care reprezintă aportul râurilor care se formează pe teritoriul altor ţări şi intră apoi pe teritoriul ţării) - în cazul României Dunărea şi cursurile de apă din bazinul Siretului superior - de 170 km³/an, resursele totale de apă ale României se ridică la 212 km³/an. De aceea, România depinde în foarte mare parte de resursele de apă venind din diferite ţări din amonte.

Aceste resurse de apă nu sunt în totalitate utilizabile. Din cauza regimului variabil al resurselor de apă, o parte din aceste resurse se scurg în perioadele de viitură, pe când, în perioadele secetoase, debitele scurse scad la valori foarte mici. Pentru a mări resursele utilizabile este nevoie de regularizarea debitelor prin lacuri de acumulare care să reţină debitele excendentare în perioadele ploioase, pentru a le face disponibile în perioadele secetoase. De aceea, spre deosebire de ţările din Europa de Vest şi de Nord, lipsa unor resurse suficiente de apă riscă să devină un factor limitativ al dezvoltării economice dacă nu este promovată o politică strictă de utilizare raţională a apelor.

Consumuri specifice de apă pe cap de locuitor ale diferitor ţări europeene.[4][5]]] Penuria de resurse de apă ale României, dependenţa de resursele exogene şi necesitatea regularizării debitelor a fost scoasă în evidenţă încă din 1960 prin Planul de amenajare a apelor din România. Drept urmare, autorităţile responsabile cu gospodărirea apelor din acea vreme au luat decizia de prezerva apelor interioare ale ţării, utilizând cu precădere apele exogene ale Dunării, de a iniţia un amplu program de realizare de lacuri de acumulare pentru mărirea resurselor endogene utilizabile şi de a promova o politică de economisire şi utilizare raţională a resurselor de apă.

Totuşi, în anii următori, importanţa unei gospodăriri raţionale a apelor a fost adeseori neglijată. De două ori (în 1968 şi 2004) organele centrale de gospodărire a apelor au fost desfiinţate, de fiecare dată cu urmări negative grave. Consumurile de apă au crescut foarte mult; deşi este o ţară săracă în resurse de apă, România este unul din cei mai mari consumatori de apă din Europa. După cum rezultă din graficul alăturat, consumul de apă specific pe locuitor al României depăşeşte cu mult valorile altor ţări europene cu un nivel de dezvoltare mult mai ridicat.

LacurileEdit

Pentru o listă a lacurilor din România, vezi Listă de lacuri din România.

În România sunt circa 2300 de lacuri (plus circa 1150 de iazuri) care ocupă o suprafaţă totală de aproape 2620 km², adică 1,1% din teritoriul României. Caracteristică este însă predominarea lacurilor cu suprafeţe sub 1 km² (90% din numărul total al lacurilor). Cele mai mari lacuri sunt răspândite pe litoralul Mării Negre şi în Lunca Dunării iar cele mai mici (sub 0,5 km²) în regiunile montane.

După raportul dintre evaporabilitate şi cantitatea precipitaţiilor atmosferice, lacurile din România se împart în două mari categorii:

  • Lacurile zonei cu umiditate deficitară, sunt repartizate geografic astfel:
    • Lacurile din Dobrogea, situate în lungul zonei litorale maritime şi de-a lungul văii Dunării. În sudul Deltei Dunării se întinde complexul lagunar Razelm, format din două grupe: nordică (a lacurilor cu apă dulce) şi sudică (a lacurilor sărate).
    • Lacurile din Podişul Moldovei, în majoritatea lor artificiale (iazuri), iar în cazuri izolate formate datorită alunecărilor de terenuri şi conurilor de dejecţie laterale, au adâncime mică (2-3 m); majoritatea sunt lacuri de apă dulce, dar în Câmpia Jijiei ele au o mineralizare destul de ridicată.
    • Lacurile din Podişul Transilvaniei, legate, ca geneză, de masivele saline din zona diapiră (lacurile Ursu, Negru etc). Unele din ele s-au format prin prăbuşirea vechilor saline (lacul Avram Iancu, Sic etc)
    • Lacurile din Câmpia Română, formate în majoritatea lor datorită fenomenelor de sufoziune din depozitele de loess (Ianca, Plopul, Colentina etc)
    • Lacurile de luncă, răspândite de-a lungul luncilor râurilor mai importante, având un regim hidrologic strâns legat de cel al râurilor (Potelu, Rastu, Suhaia etc)
  • Lacurile zonei cu umiditate excedentară, sunt repartizate geografic astfel:
    • Lacurile din Carpaţii Orientali, lacuri de baraj (Lacul Roşu), vulcanice (Sf. Ana), glaciare (Lala, Buhăescu, Iezer etc.)
    • Lacurile din Carpaţii Meridionali, lacuri glaciare (Zănoaga, Bucura, Capra, Bâlea, Gâlcescu etc), care constituie, în majoritatea lor, obârşii ale râurilor.

Marea NeagrăEdit

Marea Neagră formează graniţa României pe o distanţă de 245 km.

VegetaţiaEdit

Flora României este compusă din următoarele elemente fitogeografice: nordic şi alpin (circa 14%: artic, boreal, artic-alpin etc) european (circa 40%: eurosiberian, european, central-european etc), sudic (circa 8%: tropical, mediteranean etc), sud-estic (circa 10%: iliric, daco-iliric, balcanic, moezic), oriental sau continentala (circa 20%: pontic, sarmatic, ponto-central-asiatic, ponto-mediteranean), apusean (circa 1%: atlantic, atlantic-mediteranean), endemic (circa 4%, dacic propriu-zis), cosmopolit şi adventiv (circa 4%).

Variaţia condiţiilor topoclimatice determină o diferenţiere a învelişului vegetal prin etajaea formaţiilor vegetale:

  • Vegetaţia alpină şi subalpină, care ocupă culmile muntoase mai înalte de 1500-1700 m, este reprezentată prin pajişti alpine, formate din graminee, ciuperacee şi plante cu flori viu colorate, rogozul alpin, păruşca etc. În cadrul lor se întâlnesc şi tufişuri pitice de smirdar, sălcii pitice şi alţi arbuşti, tufărişuri subalpine şi jneapăn, ienupăr pitic, afini. Pajiştile alpine alternează pajişi subalpine, formate din pe terenuri despădurite, în care predomină iarba stâncilor, păruşca şi ţăpoşica.
  • Vegetaţia montană, care acoperă regiunile muntoase sub altitudinea de 1700-1500 m, este reprezentată prin:
    • păduri de molid, în care predomină molidişurile pure, iar în locurile mai joase, doar local, întâlnindu-se brad şi pin.
    • păduri amestecate de fag cu răşinoase, în care specii caracteristice sunt fagul, bradul şi molidul.
    • păduri de fag, caracterizate prin predominarea fagului (în amestec slab cu bradul),a molidului (în pareta superioară), teiului, paltinului, frasinului, ulmului etc.
  • Vegetaţia de dealuri şi de podişuri este reprezentată prin:
    • păduri de fag, care se continuă din zona montană
    • păduri amestecate de fag cu gorun
    • păduri de gorun şi pajişti secundare stepizate dezvoltate pe locul pădurii de gorun
    • păduri de stejar pedunculat, în care predomină stejarul pedunculat în amestec cu diverse alte esenţe lemnoase
    • păduri de cer şi gârniţă, cu pajişti stepizate şi pajişti stepice secundare
    • pajişti dezvoltate pe locul pădurilor alcătuite din diverse specii de stejar şi pajişti xeromezofile de silvostepă.
  • Vegetaţia de câmpie este reprezentată prin:
    • păduri de stejar pedunculat
    • păduri de cer şi gârniţă şi pajişti formate pe locul fostelor păduri de stejari
    • vegetaţie de silvostepă, care cuprinde păduri izolate de stejar brumăriu şi de stejar pufos
    • pajişti xerofile de stepă, unde predomină păiuşul, colilia etc.
  • Vegetaţia luncilor este reprezentată prin păduri de salcie, plop, prin şleauri de luncă şi pajişti de luncă
  • Vegetaţia acvatică. Bălţile şi lacurile prezintă în general o repartizare zonală a vegetaţiei în raport cu adâncimea. La mal apare o zonă de rogozuri şi stânjenei de baltă, urmată apoi de o zonă de stuf (foarte extinsă în Delta Dunării), în care predomină stuful în amestec cu papura şi pipirigul. În zona centrală predomină nuferi şi broscăriţa iar la adâncimi mai mari brădişul.

FaunaEdit

Datorită poziţiei geografice şi diversităţii condiţiilor naturale, în România există o faună bogată şi variată, care cuprinde atât elemente locale vechi cât şi elemente relativ tinere.

Fauna terestrăEdit

Fișier:Canis lupus laying.jpg

În România sunt următoarele complexe faunistice:

Mai apar şi specii apte să trăiască în diferite condiţii geografice ca: mistreţi, căprioare, iepuri, lupi, viezuri, dihori, nevăstuici şi arici. Dintre reptile, cea mai largă răspândire o au: şarpele de alun şi năpârca. În pădurile de câmpie trăiesc coţofene, stăncuţe, ciori, granguri, botgroşi, privighetori, dumbrăvence, pupeze, sitari, becaţine, şoimul dunărean şi viesparul.

  • Complexul de stepă are o faună alcătuită mai ales din rozătoare, dintre care cel mai reprezentativ este popândăul. Mai apar: hârciogul, şoarecii de câmp şi căţeii-pământului. Animalele mai mari sunt: lupul, vulpea, viezurele, dihorul de stepă, dihorul pătat. Dintre păsări se întâlnesc: ciocârlia de câmp, ciocârlia mare, prepeliţa, graurul, dumbrăveanca etc. Dintre reptile apar: şerpi, şopârle, broaşte ţestoase. Este de remarcat prezenţa unor insecte caracteristice, cum este călugăriţa.

Fauna acvaticăEdit

Fauna acvatică se repartizează în următoarele complexe faunistice:

  • Complexul lacurilor alpine, în general cu o faună săracă, datorită condiţilor şi caracterizată prin prezenţa salmonidelor.
  • Complexul lacurilor montane (situate sub limita superioară a pădurilor), caracterizat prin prezenţa păstrăvului, a ochianei şi a boişteanului.
  • Complexul lacurilor litorale caracterizat printr-o faună amestecată şi foarte variată, formată din animale de apă dulce, marine şi relicte sarmatice. La limita dintre apele dulci şi cele uşor salmastre trăiesc scoici, raci, melcişori.
  • Complexul luncilor şi al deltei are o faună bogată şi variată, alcătuită în primul rând din specii al căror mod de viaţă este amfibiu. Pe malurile râurilor trăiesc vidre şi nurci. Dintre animalele mai mari sunt prezente: vulpea, lupul, mistreţul şi iepurele. Nu lipsesc reptilele, dintre care mai caracteristice sunt: broasca ţestoasă de baltă, şarpele de apă şi batracienii: broasca de lac, tritonii, buhaiul de baltă.
Păsările de baltă sunt numeroase şi variate în special în Lunca şi Delta Dunării: pelicanul comun, pelicanul creţ, călifarul alb, călifarul roşu, lebăda mută, lebăda cântătoare, lişiţa, raţa sălbatică mare, gârliţa, stârcul, lopătarul, stârcul alb, ţigănuşul, găinuşa, piţigoiul de stuf, privighetoarea de stuf etc.
Dintre păsările răpitoare sunt prezente: vulturul pescar, vulturul codalb, uliul de baltă.
  • Râuri. În funcţie de particularităţile regimului hidrologic al diferitelor sectoare, se disting următoarele etaje de faună:
a) în porţiunile de munte fauna păstrăvului, a lipanului şi a moioagei
b) în cursul mijlociu al râurilor fauna scobarului şi a cleanului
c) în cursul inferior fauna mrenei, care cuprinde: somnul, cleanul, scobarul, şi fauna bibanului, care cuprinde: babuşca, obletele, crapul, ştiuca
d) în şenalul Dunării şi în porţiunea inferioară a râurilor de şes fauna crapului, care cuprinde un foarte mare număr de specii, printre care peşti marini migratori (nisetrul, păstruga, morunul, scumbia de Dunăre), cega, peşti care se retrag periodic în bălţi (văduviţa, somnul, crapul, şalăul, plătica, ştiuca) şi peşti care trăiesc de obicei în bălţile Dunării (zvârluga, bibanul-soare, carasul, roşioara).
  • Marea Neagră are o faună formată din numeroase specii de nevertebrate, peşti şi mamifere marine (delfinul). Dintre nevertebrate se întâlnesc unele gasteropode, celenterate, unele moluşte, protozoare, ş.a. Dintre peşti se întâlnesc hamsii, heringi, scrumbii albastre, câini-de-mare, sturioni şi pălămide.

Vezi şiEdit

BibliografieEdit

  • Dicţionar Enciclopedic Român, ed. Politică, Bucureşti, 1962-1966
  1. Clasificare după suprafaţa bazinului de recepţie
  2. Din grafic se vede că România este una din ţările europene sărace în resurse de apă
  3. http://earthtrends.wri.org
  4. Lista nu cuprinde ţările de pe teritoriul fostei Iugoslavii şi Belgia din lipsă de date.
  5. Din grafic se observă că România este una din ţările europeene în care consumul specific de apă este foarte ridicat.

Legături externe Edit

Wikipedia-logo.png Această pagină utilizează conţinut de la Wikipedia în limba română. Versiunea originală a sa se află la: Wikipedia: Geografia României. Lista autorilor poate fi văzută în istoricul paginii. Textul de la Wikipedia este disponibil sub licenţa GNU FDL pentru documentaţie liberă.

Ad blocker interference detected!


Wikia is a free-to-use site that makes money from advertising. We have a modified experience for viewers using ad blockers

Wikia is not accessible if you’ve made further modifications. Remove the custom ad blocker rule(s) and the page will load as expected.

Also on Fandom

Random Wiki