FANDOM


Dumitru Prunariu
Dumitru Prunariu
Născut 27 septembrie 1952
Braşov
Ocupaţie inginer aeronautic, cosmonaut, diplomat
Timp petrecut în spaţiu 7 zile 20 de ore şi 42 de minute
Misiune Soyuz 40
editează acest cadru

Dumitru Dorin Prunariu (n. 27 septembrie 1952, Braşov) este primul cosmonaut român. La 14 mai 1981 a devenit primul şi singurul român care a zburat vreodată în spaţiul cosmic. A participat la misiunea Soiuz 40, din cadrul programului spaţial „Intercosmos” şi a petrecut în spaţiu 7 zile, 20 de ore şi 42 de minute. Este de profesie inginer aeronautic. A fost pe rând ofiţer inginer în cadrul Comandamentului Aviaţiei Militare, şef al aviaţiei civile române, preşedinte al Agenţiei Spaţiale Române, fost ambasador al României în Federaţia Rusă, Preşedintele Consiliului de ne-militarizare a spaţiului cosmic din cadrul ONU. În prezent are gradul de general maior (cu 2 stele) în rezervă.

Formarea profesionalăEdit

Născut în oraşul Braşov la 27 septembrie 1952, Dumitru Prunariu a absolvit Liceul de Matematică-Fizică nr.1 din oraşul natal în anul 1971. Tatăl său era de profesie inginer, iar mama cadru didactic la o şcoală generală. Pasiunea lui Prunariu pentru zbor s-a manifestat încă din copilărie, aşa cum declară într-un interviu:

„De mic copil mi-am dorit să zbor. Închideam ochii şi simţeam că plutesc peste munţi, văi, descopeream lumi noi. M-au fascinat întotdeauna abisul albastru, înălţimile infinite. In final, am ajuns să zbor în Cosmos. Visele împlinite sunt ca un cerc de lumină pe trunchiul vieţii, o iradiere benefică. În cosmos, universul tău apropiat nu mai este reprezentat de casă, stradă, vecini, ci de însăşi planeta natală. Pământul, pe lângă dimensiunea fizică pe care o poţi aprecia direct, la adevărata ei valoare şi măreţie, are şi o puternică dimensiune morală. Dintr-un zbor cosmic te întorci mult mai stăpân pe tine, mai matur, mai apropiat de oameni şi de natură, cu o viziune mult mai globală a fenomenelor şi activităţilor terestre. Cu toate că nu eşti singur în aparatul de zbor, singurătatea, acolo sus, e destul de puternică. Te simţi dintr-o dată rupt de ambientul tău natural, în care te-ai născut şi dezvoltat.”[1]

Micul Prunariu şi-a început calea spre stele de la cercul de aeromodelism de la Casa pionierilor din Braşov, unde construia modele de planoare şi de avioane, visând să devină constructor de aparate de zbor. Avea 17 ani când a dobândit premiul republican la Concursul de creaţii tehnice „Minitehnicus”. Cu această ocazie a primit carnetul de membru Minitehnicus nr. 103. 11 ani mai târziu avea să devină cel de-al 103-lea pământean care a ajuns în Cosmos.

A absolvit Facultatea de Inginerie Aerospaţială din cadrul Universităţii "Politehnica" din Bucureşti în anul 1976 cu specializarea inginerie aeronautică. Lucrează apoi ca inginer stagiar la Întreprinderea de Construcţii Aeronautice (IAR) din Ghimbav, judeţul Braşov, între anii 1976-1977. Ulterior, în cartea „La cinci minute după cosmos”, scrisă împreună cu ziaristul Alexandru Stark, Prunariu avea să spună că dacă nu ar fi fost cooptat în detaşamentul cosmonauţilor, ar fi construit la uzină, împreună cu soţia, elicopterele şi avioanele atât de râvnite în copilărie.

În anul 1974 s-a căsătorit cu Crina Rodica Prunariu, cu care a fost coleg de facultate, actualmente diplomat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, fiind din 2007 ambasadorul României în Armenia. În 1975 s-a născut primul lor fiu, Radu-Cătălin, iar în 1977 al doilea fiu, Ovidiu-Daniel.

Primul cosmonaut românEdit

Fișier:Intercosmos1.jpg
Fișier:Intercosmos.jpg

În mai 1977, au început să se facă selecţionări pentru programul de zboruri cosmice Intercosmos , iniţiat de către URSS şi adresat ţărilor aliate socialiste. Iniţial, pentru detaşamentul cosmonauţilor s-au oferit voluntar peste 150 de candidaţi, majoritatea fiind piloţi de avioane supersonice şi ingineri. "Programul „Intercosmos” era un program cosmic bine definit, care avea prevederi foarte clare şi o evoluţie bine precizată: de la experimente care au fost efectuate în regim automat la bordul diferitelor rachete de mare altitudine sau nave cosmice sovietice, până la experimente complexe efectuate de cosmonauţi." [2]

În timpul stagiului militar efectuat în cadrul Şcolii de ofiţeri de rezervă aviaţie de la Bacău, în mai 1977, comandantul de atunci al unităţii militare locotenentul-colonel Stahie (cel care peste ani avea să fie generalul Săndulescu) a intrat la curs şi i-a anunţat pe inginerii militari TR că se fac selecţionări pentru programul Intercosmos. 17 dintre ei au acceptat. După efectuarea testelor medicale la Bucureşti, toţi 17 au fost respinşi. Motivul respingerii lui Prunariu a fost faptul că la probele de efort, pe fondul unei gripe de moment, i se depistaseră perturbaţii ale parametrilor inimii. La două luni după respingere, dosarele a cinci candidaţi între care şi Prunariu au fost reluate, acesta reuşind de data aceasta să treacă cu succes de toate probele. Din toate grupele de selecţie au rămas in acea fază şapte candidaţi, doi au renunţat din motive personale, iar încă doi au fost eliminaţi după o pregătire iniţială şi ultimele faze de testare efectuate în ţară.

Dumitru Prunariu finalizează, în septembrie 1977, cursurile Şcolii de ofiţeri de rezervă aviaţie din Bacău, cu gradul de sublocotenent în rezervă.

În toamna anului 1977, candidaţii cosmonauţi au fost detaşaţi de la locurile lor de muncă la unitatea militară de aviaţie de la Bacău, fiind incluşi într-un program de pregătire multidisciplinar. Pregătirea a cuprins o serie de cursuri de pregătire teoretică efectuate la Academia Militară din Bucureşti, câteva zeci de ore de zbor pe avioane MIG 15 efectuate la Bacău şi educaţie fizică şi cursuri de limba rusă efectuate la Poiana Braşov. Ofiţerul responsabil cu pregătirea fizică primise ordin ca în două luni să scoată din inginerii candidaţi cosmonauţi sportivi de performanţă. Pe fondul unor exagerări în solicitările la efort fizic fără perioade adecvate de recuperare, în caracterizarea lui Prunariu s-a scris: "oarecare lipsă de voinţă în pregătirea fizică“. La data de 1 ianuarie 1978, erau totuşi selecţionaţi trei candidaţi ca membri ai grupului de pregătire a cosmonauţilor din cadrul Misiunii Spaţiale Româno-Sovietice Intercosmos. Cei trei candidaţi erau ing. Dumitru-Dorin Prunariu, ing. Cristian Guran şi căpitanul ing. Mitică Dediu. Înainte de zborul cosmic lui Dediu i s-a schimbat oficial prenumele din Mitică în Dumitru, iar referitor la Dumitru-Dorin Prunariu s-a decis ca în presă să apară doar cu prenumele Dumitru.

Aceştia trei au plecat la Moscova pentru a fi supuşi unei evaluări finale de către specialiştii ruşi din cadrul Institutului de Cercetări Biomedicale în domeniul Aviaţiei şi Cosmonauticii. Dumitru Dediu era cu 10 ani mai în vârstă decât Prunariu şi cu 9 decât Guran şi după regulile militare era considerat drept favorit. După testele de la Moscova, Cristian Guran (foarte bine pregătit profesional) a fost eliminat din echipa de potenţiali cosmonauţi români din cauza unor problemelor ale aparatului vestibular.

În cele din urmă, Prunariu şi Dediu au fost aleşi să efectueze programul întreg de pregătire pentru a deveni cosmonauţi. „Condiţia mea fizică, adică sportivă, lăsa de dorit. S-a îmbunătăţit abia la ruşi. Medical, trecuserăm de toate testele”, spune Dumitru Prunariu. Dumitru Dediu, însă, chiar dacă nu avea cele mai bune performanţe la capitolul ştiinţific, excela fizic şi medical. [3]

Timp de trei ani, în perioada martie 1978-mai 1981, Prunariu şi Dediu au urmat o pregătire de specialitate în calitate de candidaţi cosmonauţi la Centrul de Pregătire a Cosmonauţilor "Iuri Gagarin" din Zviozdnîi Gorodok - „Orăşelul Stelar” (aflat în apropiere de Moscova). [4]

A doua grupă Intercosmos care a început pregătirea în martie 1978 în "Orăşelul Stelar" a constat din câte doi candidaţi din cinci ţări: Bulgaria, Ungaria, Cuba, Mongolia şi România. În acea perioadă zburau deja în cosmos reprezentanţii primei grupe Intercosmos, formată din Cehoslovacia, Polonia şi Germania Democrată. După un an, pe motive politice, ruşii au adus în pregătire şi candidaţi din Vietnam, incluşi în a doua grupă Intercosmos. Toţi candidaţii cosmonauţi străini au locuit în „Orăşelul Stelar” împreună cu familia, condiţie impusă de partea rusă, ceea ce a fost un fapt benefic pentru toţi, familia având ocazia să-şi susţină moral candidatul, să înveţe limba şi să se integreze mediului de acolo.

Zborul în CosmosEdit

Fișier:PopovsiPrunariu.jpg

La 12 mai 1981, Dumitru Prunariu a fost confirmat în mod oficial ca primul nominalizat în cadrul zborului spaţial româno-sovietic, alături de cosmonautul sovietic colonel Leonid Popov - comandant de echipaj. Acesta era un cosmonaut experimentat şi mai efectuase un zbor cu o durată de 186 de zile, la bordul staţiei cosmice „Saliut-6". Cosmonautul român Dumitru Dediu şi cosmonautul sovietic Iuri Romanenko au fost numiţi ca membri ai echipajului de rezervă. Dumitru Dediu a primit vestea cu resemnare, mai ales că aceasta a venit chiar în ziua lui de naştere: "Nu a fost uşor - recunoaşte el - dar asta-i soarta, ştiam de la început că numai unul dintre noi va zbura". Dintre toţi candidaţii din programul Intercosmos, Prunariu a fost singurul cosmonaut care a obţinut la examenele şi testările finale calificative maxime, în contradicţie cu Dediu care a trebuit să repete unele examene pentru a putea fi declarat calificat măcar în echipajul de rezervă.

„Pentru mine, scopul întregii pregătiri l-a constituit zborul cosmic, aşa cum era şi normal. În toată perioada de pregătire nu m-am gândit niciodată ce va urma după aceea”, afirmă Dumitru Prunariu.

După avaria majoră care a întrerupt în 1979 zborul primului cosmonaut bulgar, întregul program Intercosmos a fost decalat cu un an. Faţă de această amânare, decolarea rachetei Soiuz-40 a fost amânată şi ea cu câteva zile faţă de data planificată din cauza unor defecţiuni descoperite înainte de ridicarea pe rampa de lansare. [5]

Cu aproape trei saptămâni înainte de lansare cele două echipaje, principal şi de rezervă, au fost aduse din Orăşelul Stelar de lângă Moscova la cosmodromul Baikonur din Kazahstan, unde au continuat pregătirea în vederea lansării.

Spre seara zilei de 14 mai 1981, un autobuz special i-a adus pe cei doi cosmonauţi din echipajul principal, echipaţi pentru zbor, către Platforma 17 de la cosmodromul Baikonur: colonelul sovietic Leonid Popov, cel care cu un an în urmă realizase recordul de durată în spaţiul extraterestru de 185 de zile, şi locotenentul major inginer Dumitru Prunariu. Cu două ore înainte de start echipajul a ocupat poziţia de lansare în capsula navei cosmice aflată în vârful rachetei purtătoare, efetuând până la lansarea propriu-zisă o serie de teste ale aparaturii şi sistemelor navei. La ora 20 16’ 38” (ora Bucureştiului), de pe cosmodromul Baikonur, a fost lansată racheta purtătoare cu nava cosmică Soiuz-40 (în greutate totală de 300 tone), având la bord echipajul mixt româno-sovietic format din locotenentul major pilot ing. Dumitru Prunariu şi colonelul cosmonaut Leonid Ivanovici Popov. După 8 minute şi 50 de secunde nava cosmică se desprindea de ultima treaptă a rachetei purtătoare, aflânduse deja la 220 km altitudine, aprox. 3000 km de punctul de lansare şi deplasându-se în jurul Pământului cu o viteză de 28000 km/h pe o orbită înclinată faţă de ecuator cu 51,6o. Prunariu a devenit astfel primul român din istorie care a zburat în spaţiu. Conform planificării zborurilor Intercosmos zborul avea să dureze aproape 8 zile, între 14 mai - 22 mai 1981.

Decolarea a decurs fără probleme. După înscrierea pe orbita circumterestră, verificarea parametrilor tehnici ai navei în condiţii reale de zbor şi efectuarea primei manevre orbitale de ridicare a orbitei, care au durat până la ora 4 dimineaţa a zilei următoare, cei doi cosmonauţi au avut permisiunea să dezbrace costumele de scafandru cosmic, să treacă în modulul orbital şi să se odihnească. S-au trezit a doua zi la ora 12, şi după ce au mâncat, au efectuat a doua manevră de ridicare şi corecţie a orbitei navei cosmice în vederea începerii manevrelor de cuplare cu staţia orbitală Saliut-6. În momentul cuplării, Soiuz-40 avea o viteză relativă faţă de staţie de 0,3 m/s. "Îi auzim foarte bine pe vecini, echipajul Kovalionok şi Savinîh, care se află în cosmos din luna martie“.

La 15 mai, nava cosmică Soiuz-40 se cuplează la complexul orbital Saliut 6 – Soiuz T-4. Momentul cuplării a fost imortalizat pe film din interiorul staţiei orbitale. Primul care a trecut prin deschizătura trapelor deschise ale celor două obiecte cosmice, a fost Prunariu.

Fișier:PopovsiPrunariuinCosmos.jpg

Au petrecut şapte zile pe staţia orbitală Saliut 6. Acolo, cei doi cosmonauţi s-au întâlnit cu cosmonauţii sovietici Vladimir Kovalionok şi Victor Savinîh, care se aflau deja pe orbita circumterestră din data de 21 martie 1981.

Pentru o săptămână au lucrat împreună, realizând 22 de experimente ştiinţifice, printre care cele denumite „Capilar”, „Biodoza”, „Astro” sau „Nanobalanţa”. Biodoza, de exemplu, a fost legat de studiul câmpului magnetic al Pământului şi influenţa lui asupra organismelor vii. Marea majoritate a experimentelor efectuate au fost de concepţie românească, iar aparatura realizată în România pentru acest scop s-a remarcat printr-un grad înalt de miniaturizare, fiabilitate şi consum redus de energie, funcţionând ireproşabil. Acestea au avut drept scop obţinerea de informaţii deosebit de preţioase pentru lărgirea cunoştinţelor în domeniul astrofizicii, fizicii nucleare şi tehnologiei cosmice, iar experimentele biomedicale contribuie la completarea cunoştinţelor existente privind comportarea organismului uman în condiţiile specifice zborului cosmic, cât şi la progresul cercetărilor fundamentale în domeniul medicinei aeronautice şi al biologiei. Rezultatele obţinute au fost utilizate pentru pregătirea zborurilor care au urmat.

Complexul cosmic cu echipajele la bord trecea de la noapte la zi şi invers de 16 ori în 24 de ore. Tot de atâtea ori în exteriorul aparatelor cosmice se produceau variaţii de temperatură de aproape 300 grade Celsius (+150 de grade în zonele radiate de Soare şi -150 de grade în timpul trecerii prin umbra Pământului). Prunariu ajunsese la performanţa de a se îmbrăca în imponderabilitate în costumul de scafandru cosmic care avea 13 kilograme în timpul record de 7 minute. Acesta a înconjurat Pământul de 125 de ori, parcurgând 5.260.000 km, cu viteza de 28.500 km/oră, în 7 zile, 20 de ore, 42 de minute şi 52 de secunde.

Pe la ora 19,30-20,00 treceam zilnic pe deasupra României. De acolo, de sus, România se vedea de mărimea unei pâini rumene de casă.

Ca şi alţi cosmonauţi, datorită modificărilor care apar în organismul uman în imponderabilitate, Dumitru Prunariu a avut printre altele dureri de coloană în regiunea lombară aproape pe tot parcursul zborului cosmic. "Mă trezeam aproape regulat pe la 5 - 5,30 dimineaţa de durere şi simţeam nevoia imediată de a mă mişca. În timpul liber, cam o oră şi jumătate pe zi mă uitam prin hublourile staţiei cosmice admirând frumuseţile Pământului. Spuneam că mergem "la plajă" pentru că Soarele "bronza" (vezi ardea) rapid şi puternic. Televiziunea română ne pregătise şi ea un program artistic pe nişte benzi de video aflat atunci în fază primitivă, dar nu am apucat să vedem prea mult din el. Uneori udam ceapa verde, "plantată" în cârpe umede". [6]

Fișier:Aterizare.jpg

Programul de cercetare fiind încheiat, a avut loc revenirea din spaţiul cosmic în data de vineri, 22 mai 1981, la ora 16,58, ora României. Capsula de coborâre a navei spaţiale „Soiuz 40“ (2/3 din navă nu se recuperează) a aterizat în condiţii aproape normale pe pământ, conform programului, în zona stabilită de pe teritoriul Uniunii Sovietice, la 225 kilometri sud-est de oraşul Djezkazgan, din stepa Kazahstanului. Aterizarea a fost cu unele peripeţii, paraşuta deschizându-se cu 4 secunde întârziere, la mai puţin de 9.600 km cum era prevăzut, ceea ce a prilejuit tuturor mari emoţii. Descriind momentele de imediat după aterizare, Prunariu relatează: "Trecerea la greutatea normală a fost cumplită. Mă trezesc luat pe sus de patru membri ai echipei de căutare şi sunt aşezat lângă Popov care stătea pe un şezlong. Am impresia că sunt de plumb şi că pământul se clatină sub mine. La cinci minute după cosmos, ca o mângâiere, aud vorbindu-se româneşte“, mărturisea cosmonautul, referindu-se la Alexandru Stark, reporterul acreditat să relateze evenimentul. Aşa ameţit cum era, ajutat de ceilalţi oficiali, Prunariu s-a îndreptat spre capsulă să semneze pe ea, conform obiceiului. [7]

Misiunea a durat 7 zile, 20 de ore, 42 de minute şi 52 de secunde, după un parcurs circumterestru de 5.260.000 de kilometri.

La momentul zborului, Dumitru Prunariu a fost cel de-al 103-lea cosmonaut al lumii; de atunci numărul cosmonauţilor a crescut la peste 450. Acest zbor de importanţă epocală pentru România a situat-o în clubul select al ţărilor participante direct la explorarea Universului şi totodată atestă tradiţia contribuţiilor marilor înaintaşi români la zborul omului printre stele.

Pentru realizarea cu succes a zborului cosmic, atât Prunariu cât şi Popov au fost decoraţi cu cele mai înalte ordine ale României şi URSS. Din punct de vedere material, pentru realizarea sa istorică, Dumitru Prunariu a primit ca recompensă echivalentul a trei salarii sub formă de primă, acordată de ministrul apărării şi a fost înaintat cu un an inainte de termen la gradul de căpitan. Autorităţilor de atunci le-a fost frică să nu fie refuzate de Ceauşescu în cazul în care ar face şi alte propuneri de recompensare. In aceste condiţii, trebuind să se mute cu familia în Bucureşti unde a primit un post în cadrul Comandamentului Aviaţiei Militare, Prunariu a fost obligat să locuiască jumătate de an la un cămin militar până să obţină o locuinţă, făcând apoi numeroase imprumuturi pentru a-şi aranja apartamentul obţinut şi pentru stabilirea definitivă cu familia în capitala ţării.

General de aviaţieEdit

Fișier:DumitruPrunariu1.jpg

Din anul 1981 şi până în anul 1998 a fost, cu o pauză de aproape doi ani, inspectorul-şef pentru activităţi aerospaţiale în cadrul Comandamentului Aviaţiei Militare şi apoi al Statului Major al Aviaţiei şi Apărării Antiaeriene.

"Acesta era o funcţie creată special pentru mine şi care avea şi o puternică latură de reprezentare. În această funcţie, desigur, am beneficiat de suportul aviaţiei militare, în principal pentru a participa la activităţi pe linie cosmică atât în ţară cât şi în străinătate. De nenumărate ori am fost solicitat să-mi prezint public experienţa cosmică." [8]

Din cauza faptului că popularitatea sa tindea să eclipseze notorietatea lui Nicolae şi al Elenei Ceauşescu, i-au fost restricţionate apariţiile la televiziune, iar în presă nu putea să mai apară pe primele pagini, doar în interviuri mai mici, în paginile de interior.

"Desigur, aveam posibilitatea să public în revistele de ştiinţă (de exemplu, am publicat multe articole în revista „Ştiinţă şi Tehnică”), dar în general în periodice cu un public bine definit, pe linie ştiinţifică, şi cu un impact nu prea mare. Pe moment, nu prea am înţeles situaţia. Mult mai târziu mi s-a explicat ce se întâmpla, prin prisma politică a ceea ce se petrecea în România în acea perioadă.(...) Deci, dacă vorbim de epoca Ceauşescu, a avut loc această marginalizare a mea ca persoană publică pentru a nu eclipsa într-un fel sau altul familia prezidenţială."

„M-am tot gândit ce anume făcea diferenţa între mine şi Nadia Comăneci. Am înţeles în timp că Nadia câştigase gloria în Occident cu forţe exclusiv româneşti şi era un bun instrument în mâna propagandei comuniste. Eu, în schimb, deşi eram reprezentantul României, mă afirmasem ca rezultat al unei cooperări internaţionale şi reuşisem performanţe cu ajutorul tehnologiei unei ţări cu care nu aveam chiar cele mai bune relaţii.” [9]

În anul 1990 a fost înaintat la gradul de colonel, fiind detaşat pentru un an şi jumătate la Ministerul Transporturilor pentru a îndeplini funcţia de Subsecretar de stat şi şef al Departamentului Aviaţiei Civile (1990-1991).

În anul 1991 a absolvit cursul pentru cadre superioare din cadrul Institutului Internaţional de Formare şi Management pentru Aviaţie (IAMTI-IIFGA) de la Montreal (Canada). Din anul 1985 a fost doctorand în cadrul Institutului de Aviaţie din Bucureşti. În anul 1999 a obţinut titlul ştiinţific de doctor inginer în specialitatea "Dinamica sistemelor aerospaţiale".

În anul 1990, a prezentat propunerea de înfiinţare a Agenţiei Spaţiale Române, dar punerea sa în practică a fost amânată. Agenţia s-a înfiinţat prin hotărâre guvernamentală în anul 1992, iar peste trei ani s-a reorganizat ca o instituţie publică extrabugetară, lucrând prin contract cu Ministerul Cercetării şi cu alte instituţii, inclusiv private. Prin decizia guvernului, Agenţia Spaţială Română reprezintă România pe linie de activităţi cosmice la ONU, în relaţiile cu agenţii internaţionale sau naţionale, ca de exemplu: Agenţia Spaţială Europeană, NASA, CNES etc.

În perioada 1992-1995, Dumitru Prunariu lucrează prin colaborare externă în calitate de Secretar al Agenţiei Spaţiale Române. Apoi, între anii 1995-1998, este membru în Consiliul de administraţie al Agenţiei Spaţiale Române. Începând din anul 1998 şi până la desemnarea sa ca ambasador în Rusia, Dumitru Prunariu deţine funcţia de Preşedinte al Agenţiei Spaţiale Române.

Din anul 1995, este vicepreşedinte al Fundaţiei EURISC - Institutul European pentru Managementul Riscului, Securităţii şi Comunicării, fundaţie care şi-a creat un nume respectat în zona activităţilor de integrare Europeană şi Euro-atlantică.

În anul 1999 a absolvit cursurile Colegiului Naţional de Apărare, perioadă în care şi-a adâncit preocupările şi interesul pentru geopolitică. În paralel, predă un curs de Geopolitică şi Spaţiul Cosmic în cadrul Facultăţii de Relaţii Economice Internaţionale a Academiei de Studii Economice din Bucureşti.

Din data de 25 octombrie 2000, prin Decretul nr. 422 al Preşedintelui României, Emil Constantinescu, comandorul Dumitru Prunariu a fost înaintat la gradul de general de flotilă aeriană (general cu o stea) [10] şi decorat pentru activitatea profesională cu Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Mare Ofiţer. Ulterior, prin Decretul nr. 680 din 24 octombrie 2003, a fost avansat la gradul de general-maior de aviaţie (general cu două stele).

Dumitru Prunariu este co-autor al unor cărţi despre zborul în cosmos: "La cinci minute după cosmos" (Ed. Militară, 1981); "Cosmosul - Laborator şi uzină pentru viitorul omenirii" (Ed. Tehnică, 1984); “Istoria aviaţiei române” (Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1984); "Dimensiuni psihice ale zborului aerospaţial" (Ed. Militară, 1985) etc.

Activitatea diplomatică şi de promovare a zborurilor cosmiceEdit

Fișier:DumitruPrunariu2.jpg

Dumitru Prunariu desfăşoară o bogată activitate profesională, fiind membru a numeroase asociaţii şi comisii de specialitate din România şi străinătate. Este membru corespondent al Academiei Internaţionale de Astronautică (1992) şi membru al Comitetului naţional COSPAR (1994).

În anul 1984 a fost decorat cu Medalia de aur "Hermann Oberth" a Societăţii germane de rachete "Hermann Oberth - Wernher von Braun". În anul 1985 a fost unul dintre membrii fondatori ai Asociaţiei Exploratorilor Spaţiului Cosmic (ASE) din care fac parte în momentul de faţă peste 270 de astronauţi şi cosmonauţi din 30 de ţări.

Din anul 1993 este reprezentant permanent al Asociaţiei Exploratorilor Spaţiului Cosmic la sesiunile Comitetului ONU pentru Explorarea în Scopuri Paşnice a Spaţiului Extraatmosferic (COPUOS), Pe parcursul a două termene (1995-2001) a fost ales membru în Comitetul Executiv al Asociaţiei Exploratorilor Spaţiului Cosmic, iar în perioada 1996-1999 a fost Preşedintele Comitetului de Politici şi Relaţii Internaţionale al Asociaţiei Exploratorilor Spaţiului Cosmic. Începând cu anul 1992 reprezintă Guvernul României la Organizaţia Naţiunilor Unite, la sesiunile COPUOS.

În anul 2003, a fost ales, prin consensul a 65 de state membre, preşedinte al Subcomitetului Ştiinţific şi Tehnic al Comitetului ONU pentru Explorarea în Scopuri Paşnice a Spaţiului Extraatmosferic, pentru perioada 2004-2005, după care timp de încă doi ani va avea un statut de consilier pe lângă viitorul preşedinte al acestui subcomitet.

În mai 2004, Dumitru Prunariu a fost numit prin decret prezidenţial în postul de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Federaţia Rusă. A fost chemat în România la 24 mai 2005 de către preşedintele Traian Băsescu, după numai un an de mandat, păstrându-şi rangul de ambasador.

Comentatorul politic Rodica Culcer a declarat că schimbarea ambasadorului este justificată de performanţa slabă a acestuia într-o zonă de interes strategic: "În condiţiile în care există cel puţin două probleme mari - tezaurul şi Transnistria - domnul Prunariu nu a făcut aproape nimic. El i-a succedat unui alt ambasador fără activitate, şi timp de un an nu a avut nici o iniţiativă majoră în relaţiile bilaterale". [11]

Revista Forum Masonic, în numărul 14, afirmă că Dumitru Prunariu este mason. "Este Cavaler Templier, grad pe care l-a dobândit în Florida (SUA), deţine funcţia de Grand King în Marele Capitul de Masoni ai Arcului Regal din România, are gradul 32 în Ritul Scoţian şi este Maestru Venerabil al Respectabilei Loji "Roza Vânturilor" din Orientul Bucureşti." [12]

Dumitru Prunariu vorbeşte fluent engleza, rusa şi franceza.

Fișier:Stamp of Moldova md389.jpg

Viitorul cosmonauticii româneştiEdit

Într-o conferinţă de presă din anul 2006, Dumitru Prunariu dezvăluia programele de colaborare ale Agenţiei Spaţiale Române pe care o conduce. „Nu ne mai permitem să trimitem oameni în cosmos, costurile se ridică la 20 milioane de dolari, dar facem aplicaţii valoroase. Împreună cu Universitatea Stanford, pregătim un microsatelit. Va fi un cub foarte mic. Viitorul va fi al vehiculelor private, al misiunilor comerciale. Dar, mai mult ca sigur vor fi reluate şi cursele spre Lună“, crede astronautul. [13]

"Singurele care mai zboară sunt navele ruseşti, câte trei oameni la bord şi numai în scopuri comerciale, fiind o sursă de venit pentru ei. Următorul echipaj uman va pleca peste vreo 2-3 ani. Americanii realizează în acelaşi regim zboruri pentru doritori, sau în regim de colaborare ştiinţifică cu anumite ţări. Zboară acum cu navete ruseşti, iar ruşii cu navete americane. Lansarea cosmonauţilor e o problemă din cauza penuriei de vehicule, care au defecte majore chiar din proiectare. A scăzut tehnologia, s-a redus şi numărul de zboruri extraatmosferice“, explică Dumitru Prunariu cauzele reducerii numărului de zboruri cosmice."

„În primul rând, zborul cosmic îţi creează o altă perspectivă de a vedea lumea, plecând de la perspectiva strict fizică pe care o ai privind Pământul din spaţiul cosmic. Toate acestea îţi deschid un apetit pentru a privi problemele la modul global. Lucrul acesta nu se produce imediat după experienţa unui zbor cosmic, ci în timp, pe măsură ce începi să te confrunţi cu o serie de activităţi noi, mai ales în context internaţional. După ce le analizezi, tragi de multe ori concluzii care scapă celor care nu au dezvoltat simţul de a vedea lucrurile la scară cosmică… Eu sunt convins că viaţă nu există numai pe Pământ, ar fi absurd să gândim astfel.”[14]

Dumitru Prunariu mărturiseşte într-un interviu din anul 2006 că ar pleca oricând în Cosmos, dacă i s-ar mai oferi această ocazie. "John Glenn, care în 1962 a efectuat primul zbor cosmic orbital american, a mai zburat în Cosmos şi la vârsta de 77 de ani, pentru a studia efectele spaţiului asupra îmbătrânirii. Dacă s-ar pune problema să reiau pregătirea pentru un zbor cosmic, cred că aş face orice pentru a-mi reintra în formă cât mai rapid. Mi-e dor de cosmos“.[15]

Distincţii primiteEdit

Înainte de plecarea în spaţiu, Uniunea Sovietică şi România conveniseră să le ofere celor doi cosmonauţi distincţiile supreme naţionale. Reîntors în România după zborul cosmic, în anul 1981, Dumitru Prunariu a primit titlul de onoare suprem de "Erou al R.S.România". De asemenea, guvernul Uniunii Sovietice i-a decernat ordinele de "Erou al URSS" şi "Steaua de Aur", pentru săvârşirea cu succes a primului zbor cosmic cu participarea unui cetăţean român.

În anul 1981, este ales membru al Federaţiei Aeronautice Române, precum şi al Comisiei de Astronautică a Academiei Române. În anul următor, devine membru al Federaţiei Aeronautice Internaţionale, care îi va conferi Medalia “Iuri Gagarin”.

În anul 1984 a fost decorat cu Medalia de aur "Hermann Oberth" a Societăţii germane de rachete "Hermann Oberth - Wernher von Braun". În anul 1985 a fost unul dintre membrii fondatori ai Asociaţiei Exploratorilor Spaţiului Cosmic (ASE) din care fac parte în momentul de faţă peste 270 de astronauţi şi cosmonauţi din 30 de ţări.

Ca o recunoaştere a activităţii sale de pionierat în domeniul cosmonauticii româneşti, preşedintele României i-a conferit, la 1 decembrie 2000, Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Mare Ofiţer [16].

Din mai 2002, Dumitru Prunariu este membru de onoare al Academiei Americano-Române de Arte şi Stiinţe înregistrată în California (SUA). De asemenea, este Cetăţean de Onoare al câtorva oraşe şi municipii: Cluj, Braşov (1999), Mediaş (2002), etc.

Trecerea în rezervăEdit

Pe data de 7 februarie 2007, preşedintele Traian Băsescu a semnat decretul de trecere în rezervă cu gradul de general-maior a lui Dumitru Prunariu.[17]

NoteEdit

Legături externeEdit

bg:Думитру Прунариу

cs:Dumitru Prunariu de:Dumitru Dorin Prunariu en:Dumitru Prunariu es:Dumitru Prunariu fi:Dumitru Prunariu fr:Dumitru Prunariu hu:Dumitru Prunariu pl:Dumitru Prunariu pt:Dumitru Prunariu ru:Прунариу, Думитру Дорин sk:Dumitru Prunariu

Ad blocker interference detected!


Wikia is a free-to-use site that makes money from advertising. We have a modified experience for viewers using ad blockers

Wikia is not accessible if you’ve made further modifications. Remove the custom ad blocker rule(s) and the page will load as expected.

Also on FANDOM

Random Wiki