FANDOM


Carol al II-lea al României
Domnie 8 iunie 19306 septembrie 1940
Încoronare 8 iunie 1930
Născut 15 octombrie 1893
Sinaia, România
Decedat 4 aprilie 1953
Portugalia
Predecesor Regele Mihai
Succesor Regele Mihai
Căsătorit cu Regina Elena
Moştenitor Prinţul Mihai
Urmaşi Mihai al României
Casa Regală Casa Regală de Hohenzollern-Sigmaringen
Imn Regal Trăiască Regele
Fișier:Carol II.jpg

Carol al II-lea al României (15 octombrie 1893 - 4 aprilie 1953) a fost încoronat rege al României pe 8 iunie 1930 şi a abdicat pe 6 septembrie 1940 în favoarea fiului sau Mihai. Cunoscut şi sub numele de Carol Caraiman, nume ales de tatăl său Ferdinand şi folosit de Carol după ce a fost dezmoştenit şi radiat din Casa Regală de Hohenzollern-Sigmaringen (între 1925 şi 1930). Carol este fiul cel mare al regelui Ferdinand al României şi al soţiei sale Regina Maria.

Carol a fost cunoscut pentru aventurile sale romantice mai mult decât pentru calităţile sale de conducător naţional. Carol s-a căsătorit pentru prima oară la Odessa, Ucraina pe 31 august 1918, în contradicţie cu statutul casei regale, cu Ioana Maria Valentina Lambrino, ("Zizi" Lambrino) (1898-1953), fiica unui general român; căsătoria a fost anulată prin sentinţă a Tribunalului Ilfov în 1919 dar relaţia dintre cei doi a continuat şi ulterior s-a născut un fiu considerat ca ilegitim, Mircea Gregor Carol Lambrino. Carol s-a căsătorit, la Atena, Grecia (10 martie 1921) cu Prinţesa Elena a Greciei şi Danemarcei. În cadrul acestei căsătorii s-a născut pe 25 octombrie 1921, Prinţul Mihai. Acest mariaj s-a deteriorat la scurt timp prin aventura regelui cu Elena Lupescu (cunoscută ca "Magda Lupescu", 1895-1977), fiică a lui Nicolas Grünberg, un farmacist evreu, care a adoptat numele de Nicolae Lupescu. Elena Lupescu a fost iniţial soţia ofiţerului de armată Ion Tâmpeanu. Ca rezultat al scandalului, Carol a renunţat la tron în decembrie 1925 în favoarea fiului său minor Mihai, care a devenit rege în iulie 1927. Carol şi regina-mamă Elena au divorţat în 1928. Carol a avut de asemenea un fiu cu o necunoscută, Maria Martini. Pentru toate aceste aventuri istoricii l-au supranumit regele playboy. Martorii oculari afirmă chiar că ar fi avut o aventură şi cu o faimoasă prostituată, Foamea Neagră, din cartierul Crucea de piatră, la Bucureşti. Episodul este preluat de Petru Dumitriu în romanul Cronică de familie.

Întorcându-se în ţară pe 6 iunie 1930 în urma negocierilor cu Iuliu Maniu (căruia îi promite să renunţe la relaţia cu Elena Lupescu), Carol a fost proclamat rege după două zile. În următorul deceniu el a încercat să influenţeze cursul vieţii politice româneşti, în primul rând prin manipularea partidelor Naţional Liberal şi Naţional Ţărănesc şi a unor grupări anti-semite şi din (Ianuarie 1938) prin alegerea sa a miniştrilor. Pe 10 februarie 1938 a desfiinţat partidele politice, ceea ce asigura coroanei puterea supremă. Tot în 1938 a iniţiat o reformă administrativă de inspiraţie fascistă, prin care a împărţit teritoriul României în zece ţinuturi.

Doi ani mai târziu, în anul 1940, forţat de presiunea sovieticilor, Germaniei, Bulgariei şi a Ungariei să cedeze părţi din teritoriul Romaniei, Carol a fost obligat să abdice în favoarea administraţiei pro-germană a generalului Ion Antonescu, în favoarea fiului său Mihai, stabilindu-se în final în Portugalia. Carol şi Elena Lupescu s-au căsătorit la Rio de Janeiro, Brazilia, pe 3 iunie 1947, transformând-o pe aceasta în Prinţesa Elena de Hohenzollern. A plecat din ţară cu un tren încărcat cu obiecte din patrimoniul Coroanei, tablouri de mari maeştri, ca Tizian, Rubens şi Rembrandt, sute de goblenuri, bijuterii, armuri ce decorau pereţii palatelor regale de la Pelişor şi Peleş. Un grup de legionari au tras focuri de armă asupra trenului regal dar nu au reuşit să-l oprească. În Portugalia a valorificat toate aceste obiecte de artă devenind proprietarul unei averi fabuloase, pe care a cheltuit-o în întregime ducând o viaţă de lux.

Regele Carol a rămas în exil tot restul vieţii sale. Se pare că atât în timpul celui de-al doilea război mondial cât şi în perioada post-belică, regele Carol a făcut anumite încercări de a-şi recupera tronul, dar nu a avut nici un sprijin politic intern sau extern. Regele Carol a murit în Portugalia, fiind îngropat la capela Regilor Portugaliei din Estoril, iar în 2003 rămăşiţele sale au fost aduse în România, fiind reînhumat la Mănăstirea Curtea de Argeş, în afara bisericii în care se odihnesc regii României. Regele Mihai nu a participat la ceremonie, fiind reprezentat de Principesa Margareta şi Principele Radu.

Vezi şiEdit

Carol I
Regina soţie
   Regina Elisabeta
Copii
   Principesa Maria
Ferdinand
Regina soţie
   Regina Maria
Copii
   Prinţul Carol
   Prinţul Nicolae
   Principesa Elisabeta
   Principesa Maria
   Principesa Ileana
   Prinţul Mircea
Carol al II-lea
Regina soţie
   Regina Elena
Copii
   Prinţul Mihai
Mihai I
Regina soţie
   Regina Ana
Copii
   Principesa Margareta
   Principesa Elena
   Principesa Irina
   Principesa Sofia
   Principesa Maria

Legături externe Edit

NoteEdit

ReferinţeEdit

  • Paul D. Quinlan - The playboy king : Carol II of Romania. Greenwood Press, 1995.
  • Florin Constantiniu - O istorie sincera a poporului roman. Ed. Univers Enciclopedic, 1997.
  • Alex Mihai Stoenescu - Istoria loviturilor de stat din România. Volumul 2, Eşecul democraţiei române. Ed. Rao, 2001.
  • Ion Scurtu - Monarhia în Romania 1866-1947. Ed. Danubius, 1991.
  • Matthieu Boisdron, La Roumanie des années trente. De l'avènement de Carol II au démembrement du royaume (1930-1940), éditions Anovi, Franţa, 2007.


Predecesor:
Mihai I
Rege al României
1930-1940

Succesor:
Mihai I



Wikipedia-logo Această pagină utilizează conţinut de la Wikipedia în limba română. Versiunea originală a sa se află la: Wikipedia: Carol al II-lea al României. Lista autorilor poate fi văzută în istoricul paginii. Textul de la Wikipedia este disponibil sub licenţa GNU FDL pentru documentaţie liberă.

Ad blocker interference detected!


Wikia is a free-to-use site that makes money from advertising. We have a modified experience for viewers using ad blockers

Wikia is not accessible if you’ve made further modifications. Remove the custom ad blocker rule(s) and the page will load as expected.