Cărbunele în România
Cocs[]
România a deținut cinci uzine cocsochimice. Prima care s-a închis a fost ce a de la Hunedoara, apoi cea de la Călan, apoi la Călăraşi, iar penultima a fost cea de la Reşiţa, unde era o baterie abia construită, şi care, de fapt, nici nu a funcţionat vreodată. Ultima este Uzina Cocso-Chimică (UCC) din Galați. Închiderea lor a venit ca urmare a faptului că, după 1990, a apărut pe piaţă cocsul din import (în special cel chinezesc), care se vindea la un preţ apropiat de cel al cărbunilor.[1][2]
În anul 1987, Uzina Cocso-Chimică din Galați avea 1.800 de angajați.[3] În 2009, încă avea 1.400 de angajați.[4][5]
Note[]
- ↑ Închiderea UCC, capătul de linie al cocsochimiei româneşti, 8 iunie 2009, Tudor Neacşu, Viaţa Liberă Galaţi, accesat la 17 aprilie 2017
- ↑ ROMÂNIA FURATĂ. Sidex, combinatul vândut pe nimic, 15 iulie 2014, Digi24.ro, accesat la 17 aprilie 2017
- ↑ Campanie VL - Meserii uitate: Vasile Onofrei, cocsarul cu 18 ani nedormiţi, 12 decembrie 2012, Angela Ribinciuc, Viaţa Liberă Galaţi, accesat la 17 aprilie 2017
- ↑ Uzina Cocso-Chimică a ArcelorMittal Galaţi ar putea fi închisă în luna iunie, 10 mai 2009, Gândul, accesat la 17 aprilie 2017
- ↑ Uzina Cocso-Chimică a rămas pustie, 29 octombrie 2009, Tudor Neacşu, Viaţa Liberă Galaţi, accesat la 17 aprilie 2017