FANDOM


Fișier:Valari.latura nordica+.jpg

Biserica de lemn din Vălari, Hunedoara, se află în partea de jos a satului. Farmecul locului şi calitatea artistică a construcţiei răsplătesc efortul de a o vizita. Ceea ce surprinde vizitatorii şi specialiştii este tehnica de construcţie, cu stâlpi prinşi în tălpi şi grinzi de stejar şi cu fundătură din scânduri de brad bătută pe interior. Această mică biserică de ţară este un relict în arhitectura de lemn sacrală, unica de acest fel cunoscută până în prezent în ţară. O biserică asemănătoare a existat în satul vecin Topliţa până în 1932[1] şi alta în satul Hăşdat până în 1938,[2] amândouă înlocuite de biserici de zid.

Conservare Edit

Biserica de lemn Sfântul Nicolae din Vălari nu mai este folosită de parohie din 1936, de când s-a sfinţit biserica de zid, şi din acest motiv a căzut în paragină. Ploile trec prin acoperişul şubred, iar o ciupercă xilofagă s-a întins pe lângă tălpile longitudinale în navă. Aceste probleme cer intervenţii de conservare urgente.[3] Unicitatea şi valoarea acestui lăcaş de cult motivează salvarea lui. Biserica este înscrisă pe vechea listă a monumentelor istorice prin HCM 1160/1955, poz. 1439, şi pe noua listă, din iulie 2000, sub codul HD-II-m-A-03472.

Documentare Edit

Bisericile de lemn din judeţul Hunedoara au fost inventariate de Coriolan Petranu înainte de 1940. Din păcate, materialul documentar valoros a rămas nepublicat şi în prezent este pierdut în arhive. Ioana Cristache-Panait a făcut o nouă inventariere a bisericilor de lemn din judeţ pe care a publicat-o în anul 2000. Despre biserica de lemn din Vălari ea a scris că este cea mai bătrână şi cea mai deosebită din zona Pădurenilor, datând-o din secolul al XVI-lea, odată cu primele menţionări scrise ale aşezării, datorită caracterului arhaic al tehnicii de construcţie.[4] Pe lista monumentelor istorice biserica de lemn Sf. Nicolae din Vălari apare datată din secolul 17.[5]

Fișier:Valari.zgrafit.jpg

Tradiţia orală susţine că biserica a fost adusă cu mai bine de două secole în urmă din Poiana Răchiţelii, unde a fost folosită timp de un secol.[6] Ioana Cristache-Panait a surprins de asemenea tradiţia mutării bisericii în Vălari din Poieniţa Tomii, însă, în lipsa unor însemnări de mutare şi datorită existenţei anterioare a unei biserici asemănătoare în satul vecin Topliţa, cercetătoarea a înclinat să susţină ridicarea bisericii de lemn de la bun început de către vălăreni.[7]

O datare exactă se va putea face prin metoda dendrocronologică. Până atunci reţinem anul 1733 scrijelit pe peretele vestic, în tinda femeilor, care antedatează construcţia. Anul 1736 este zgâriat pe peretele nord-estic al altarului. Pe acelaşi perete este scris anul 1812 cu cărbune. Tot cu cărbune a fost scris anul 1830 pe peretele exterior vestic. Pe pereţii interiori se pot identifica mai multe însemnări şi desene interesante, zgâriate sau scrise cu cărbune. Printre ele apare, pe peretele vestic în tinda femeilor, numele „Lupu” având deasupra sa un semn de identitate format din cercuri concentrice. Nu departe apar, uşor zgâriaţi, şerpi-balauri, scoşi, parcă, din mitologia dacilor.

Biserica a fost reparată în urmă cu aproximativ 60 de ani, când au fost înlocuiţi tălponii construcţiei. Draniţa de pe turn şi biserică a fost renovată acum circa 30 de ani.[8]

Arhitectură Edit

Fișier:Valari.altarul+.jpg

Biserica de lemn din Vălari este construită într-o tehnică aparent asemănătore bisericilor de lemn în căţei din Banat, la rândul lor puţine la număr. Acestea au stâlpii dăltuiţi astfel încât dulapii să fie prinşi între stâlpi. Această tehnică este larg răspândită la case şi anexe şi este apreciată pentru economia de material lemnos. La biserica de lemn din Vălari soluţia este mai simplă şi, se pare, mai arhaică. Stâlpii (uştiorii) nu sunt dăltuiţi pe părţile lor laterale iar dulapii (umplătura) sunt fixaţi cu cuie de fierar în dosul stâlpilor. După uscare, între dulapii fixaţi au apărut spaţii libere, ceea ce a creat probleme de izolare a pereţilor, şi aşa subţiri. Spaţiile au fost acoperite din interior cu şipci. Între şipci se pare că au fost cândva xilogravuri.[9]

Uştiorii, sau stâlpii, sunt prinşi prin cozi în tălponi dedesubt şi în grinzi de-asupra, formând o ramă la fiecare perete exterior. Această structură de rezistenţă este făcută din lemn de stejar. Fundătura de dulapi de brad rigidizează pereţii. Dulapii de brad au fost tăiaţi mecanic, posibil la un gater de apă existent în zonă în urmă cu câteva secole. Însemnările numeroase de pe ei certifică vechimea lor.

Despre vechimea tehnicii constructive este greu să ne exprimăm ferm în acest moment. Totuşi, nu putem trece cu vederea asemănarea evidentă şi semnificativă cu templele dacilor de pe columna lui Traian{necesită citare}. Cuiele marcate vizibil la colţurile construcţiilor de pe basoreliefuri ar putea fi cepurile de lemn cu care dacii prindeau dulapii de stâlpii verticali, aşa cum s-a păstrat la biserica din Vălari, în vechiul ţinut al Pădurenilor, în inima Daciei. Din această perspectivă biserica de lemn apare drept un martor încă în picioare de arhitectură sacră dacică, binenţeles, într-o formă adaptată la lăcaşul de cult creştin[necesită citare]. Principiul constructiv este acelaşi chiar dacă dulapii sunt prinşi pe interior cu cuie de fierar. Tăierea dulapilor la gater şi folosirea cuielor de fier pentru prinderea lor indică, de fapt, un efort financiar suplimentar al comunităţii la ridicarea acestei biserici.[necesită citare]

Trăsături Edit

Fișier:Valari.nava spre est+.jpg

Biserica are un plan dreptunghiular, împărţit între tinda femeilor şi biserica bărbaţilor, plan specific bisericilor de lemn de ţară. Altarul se află în prelungire, spre răsărit, şi se încheie cu unghi în ax, o rezolvare mai rar întâlnită. Planul are dimensiunile modeste ale unei biserici foarte mici, cca 3,6 x 8,4 m, cu o capacitate maximă de aproximativ 80 de credincioşi.

„Uştiorii împuiaţi” din jurul bisericii dau construcţiei caracterul său aparte. Cioplitura celor 25 de uştiori este unită prin arcade peste grinzile de sub streaşină, dând impresia unei hore încinse în jurul spaţiului sacru. Printr-una din aceste arcade, puţin mai joasă, se intră în biserică, dinspre miazăzi. Între tinda femeilor şi biserica bărbaţilor există o uşă cu portal frumos decorat. Spre altar există trei deschideri, ceea ce sugerează o datare mai aproape de secolul al XVIII-lea, dacă nu chiar de la începutul secolului al XVIII-lea. Nava este boltită cu dulapi şi întărită cu arc dublu.

Interiorul este luminat de câteva ferestre mici. Una în axul tindei, una în navă pentru diac şi trei la altar. Două ferestre la altar şi-au păstrat forma iniţială de ochiuţi, de cca 3-4 cm lăţime, care păstrează o mică scândurică ce se trage între două şipci şi serveşte drept oblon.

Turnul se înalţă pe tălpi peste tindă, înalt şi îngust. În partea superioară se termină cu un foişor şi un coif cu baza rotundă. Crucile peste turn şi altar nu sunt de fier, ci de lemn.

Cimitirul Edit

Fișier:Valari.ultimele cruci.jpg

Incinta cimitirului vechi este înconjurată cu gard de pari. Se intră prin partea de jos, printr-o portiţă de lemn. În cimitir se mai păstrează două cruci putrede, sprijinite de gard, cu urme de cioplitură decorativă. Frumuseţea crucilor făcute de meşterul Aurel din Poieniţa Tomii se mai poate admira la crucile de casă sau de mormânt ridicate în curţile gospodăriilor din sat.

Note Edit

  1. Cristache-Panait 2000, 195.
  2. Informaţie de la Ioana Cristache-Panait.
  3. Cu 100 de ani în urmă nu se punea mare accent pe păstrarea edificiilor de acest fel. În mai toate satele, deîndată ce se ridica o biserică nouă, cea veche era lasată uitarii. Aici nu avem de-a face cu un caz tragic, pentru că localnicii au mai pus câte-o scândură nouă în locul celei putrezite din cauza apei care se infiltrează prin acoperiş, dar cam atât a afirmat istoricul Nicolae Ceriser. Casa Domnului, bataia de joc a statului - Cea mai mică biserică, Ziarul Replica hunedoreană, Nr. 249 din 16 - 22 august 2007 scris de Ciprian Iancu.
  4. Cristache-Panait 2000, 194.
  5. http://www.cimec.ro/Monumente/LacaseCult/default_ro.htm
  6. Inf. Ticula Păraschiva (n. 1932, Vălari)
  7. Cristache-Panait 2000, 195, n. 13.
  8. Inf. Bistrian Aron (n. 1941, Vălari)
  9. Cristache-Panait 2000, 195.

Bibliografie Edit

  • Cristache-Panait, Ioana: Arhitectura de lemn din judeţul Hunedoara, Bucureşti 2000.

Legături Edit

Galerie imagini Edit

Ad blocker interference detected!


Wikia is a free-to-use site that makes money from advertising. We have a modified experience for viewers using ad blockers

Wikia is not accessible if you’ve made further modifications. Remove the custom ad blocker rule(s) and the page will load as expected.

Also on FANDOM

Random Wiki