Biserica de lemn din Cizer se află din 1968 restaurată în Parcul Etnografic Naţional „Romulus Vuia” din Cluj-Napoca. Biserica are o valoare istorică deosebită, fiind considerată lucrarea meşterului de biserici Vasile Nicula Ursu, cel care, sub numele de Horea, a intrat în istoria naţională ca martir al răscoalei ţărăneşti din 1784. Din punct de vedere arhitectural, biserica prezintă calităţi tehnice, formale şi decorative ce o recomandă drept una dintre cele mai reprezentative dintre lăcaşurile de lemn din Transilvania.
Meşterii[]
Inscripţiile de pe portalul de la intrare şi de pe portalul intrării în navă datează ridicarea bisericii în anul 1773. Tradiţia locală atribuie ridicarea bisericii meşterului Horea. Acesta a locuit în acea perioadă în apropierea satului, pe Valea Gherminu Oştenii,[1] pe domeniul familiei Banffy, familie care avea în posesie şi satul Cizer. Tradiţia este susţinută de inscripţia: „lucrat Ursu H(orea)”,[2] incizată pe o grindă a boltei, un loc neobişnuit pentru o semnătură. Horea însuşi menţionează în testamentul său că a fost dator cu 44 floreni lui „Nicula Ion a Neamţului, meşterul care a făcut biserica din Ţăzeri”.[3] Referirea la un alt meşter nu exclude participarea sa. Din contră, menţionarea datoriei sugerează că cel care a primit banii, în urma târgului de construcţie, a fost Horea. El a fost implicat în ridicarea bisericii, desigur, împreună cu Nicula Ion a Neamţului. Meşterii de biserici lucrau adeseori câte doi,[4] de obicei legaţi prin legături de sânge. Vasile Nicula şi Ion Nicula puteau fi, aşa cum a susţinut Valeriu Butură, rude din neamul Niculeştilor, de origine din Arada, în Ţara Moţilor.
Un deceniu mai târziu, Horea a jucat un rol principal în desfăşurarea răscoalei ţărăneşti de la 1784, intrând, prin martiriul său, în istoria naţională. Datorită acestui destin unic, documentele vremii au surprins crâmpeie din viaţa lui. Se cunosc, de asemenea, mai multe imagini de epocă cu acest meşter de biserici, care, altfel, era menit să rămână anonim.
Cronologie[]
ante 1773: Vechea biserică a ars. Slujba s-a ţinut într-o casă de lemn până la ridicarea bisericii noi.
1773: Biserica a fost ridicată prin meşterii Nicula Ion a Neamţului şi Horea, Vasile Nicula „Ursu”.
1776: Lăcaşul a fost binecuvântat în vara anului 1776 de către episcopul unit Grigore Maior, aflat în vizită canonică în comitatele Solnocul de Mijloc, Crasna şi Dăbâca.[5][6]
1773-1800: Întreg interiorul a fost pictat.
1784: Locuitorii din Cizer refuză afişarea patentei imperiale pe uşa bisericii, sprijinind astfel răscoala lui Horea.[7]
1854: A fost tăiată şi vopsită uşa spre naos.[8]
1860: S-au făcut mici reparaţii la acoperişul şi turnul bisericii.[9]
ante 1916: Un cor pentru tineri a fost ridicat în navă, cu intrare prin pod şi scară în tindă, la iniţiativa învăţătoarei Maria Orian, fiica preotului Aurel Orian.[10]
1946: Funcţia de biserică parohială a fost preluată de o nouă biserică de zid, în centrul satului, biserica de lemn a rămas capelă de cimitir.
1955: Biserica a fost declarată monument istoric.
1968: Biserica a fost mutată şi restaurată în Parcul Etnografic Naţional „Romulus Vuia” din Cluj-Napoca.
Documentare[]
Biserica de lemn din Cizer a fost documentată de Valeriu Butură, directorul Muzeului de Etnografie din Cluj, care a şi publicat în 1963 primul studiu dedicat acesteia, un studiu care rămâne de referinţă până astăzi. Din iniţiativa sa, biserica a fost salvată în 1968, prin transferul ei în muzeul în aer liber din Cluj. În aceaşi vreme a fost publicat şi studiul lui Atanasie Popa dedicat aceleaşi biserici. Acesta a tratat mai pe larg pictura interioară în care a distins doi zugravi diferiţi în altar şi navă. Istoricul David Prodan a reluat tema bisericii de lemn din Cizer schiţând portretul de meşter a lui Horea, în 1965. În 1968, Paul Abrudeanu a popularizat istoria bisericuţei de lemn în revista de circulaţie Magazin Istoric. După aceste eforturi, biserica nu a mai lipsit din aproape nici un studiu, lucrare sau album mai important dedicată arhitecturii tradiţionale din zonă şi din ţara noastră. Deşi aprecierile pozitive au crescut mereu în intensitate, cercetarea bisericuţei s-a oprit la nivelul primului studiu dedicat ei.
Trăsături[]
Biserica din Cizer este o capodoperă a artei de a construi şi a decora in lemn.
Aşa cum a remarcat cercetătorul Ioan Toşa,[11] biserica are un tip de plan dintre cele mai evoluate din Transilvania. Planul a fost trasat, conform tradiţiei, dreptunghiular, cu absida altarului decroşată şi poligonală. În plan se disting, mai ales, forma poligonală a pronaosului şi pridvorul perimetral.
În interior se remarcă bolta semicilindrică, iconostasul şi pereţii, pictaţi într-o paletă coloristică variată, cu multe scene încă bine păstrate. În interior se pot observa două etape de execuţie a picturii.[12] Pictura cea mai veche, în care domină galbenul auriu, se află în tindă, precum şi în partea de jos a pereţilor naosului. Icoana împărătească a Sfântului Nicolae a fost pictată în prima etapă, direct pe peretele iconostasului, şi poartă o dedicaţie în chirilice: Ac[ea]sta au plătit Palaga Baboş şi s[in] (fiul) Dimitrie şi s[in] Gheorghie, tilid (copii) [din] sat. Pictura mai nouă, în care domină albastrul şi griurile, se întinde pe boltă, în partea de sus a pereţilor din naos şi în altar.
Bârnele au fost cioplite din „irimă de gorun de pe Coaste”, de pe locul unde a fost ridicată ea în Cizer. Bârnele au fost aşezate drept şi încheiate în cheotori netede cu multă atenţie. Toate îmbinările par bine conservate, chiar şi după mutare. Cheotorile sunt tăiate cu dinte dublu, lat şi puternic retras spre interior, un tip întâlnit la mai multe biserici de lemn din Sălaj. Un rafinament tehnic specific numai bisericilor de bună calitate se poate observa între bârne, unde latul lemnului a fost scobit puţin pentru a crea o mai bună etanşeizare.
Turnul se înalţă pe tălpi peste tinda femeilor, numai până la nivelul coamei acoperişului, o trăsătură specifică bisericilor din Sălaj. Peste picioarele turnului a fost aşezat un foişor pentru mai multe clopote, acoperit de un coif prelung, specific zonei. Înainte de a fi mutată biserica, peste tindă, la baza turnului, a existat un cor pentru tineri, deschis spre navă prin scoaterea unor bârne. Acesta a fost ridicat înainte de primul război mondial la iniţiativa învăţătoarei Maria Orian, fiica preotului Aurel Orian.[13] În timpul restaurării s-a revenit la forma iniţială, fără cor peste tindă.
Coada de „hedyedye”[]
Meşterii au excelat la această biserică nu numai printr-un plan ambiţios şi o tehnică de bună calitate, ci şi prin ornamentica variată pe care au folosit-o. Astfel, stâlpii târnaţului au fost decoraţi cu rozete, funii, şi benzi decorative peste arcadele formate împreună de stâlpi, fruntar şi contrafişe. Stâlpii ce încadrează intrarea sunt marcaţi, în plus, cu vrejuri în partea de jos. Pereţii au fost încinşi, jur împrejur, cu un brâu lat, specific bisericilor de lemn din Sălaj, cu trei motive diferite, în benzi paralele, dominate de funia puternic ieşită în relief din mijloc. De remarcat că la altar, brâul, deşi împărţit în trei, se reduce la numai două motive, unda apei şi funia.[14]
Portalul de la intrare este încadrat de trei funii răsucite ce trec de pe uşorii laterali în arc peste tocul uşii. Funiile se opresc în axul uşii în jurul unei cruci cu inscripţia în chirilice: „Ani de la HS 1773”. Crucea este încadrată ca un scut heraldic de două elemente arcuite ce sugerează coada unui instrument de coarde, cel mai probabil a unei viori, numită în grai local „hedyedye”. Acest element decorativ particular, cu conotaţii muzicale, se potriveşte împreună cu stâlpii tărnaţului, prinşi parcă într-o horă în jurul lăcaşului. Motivul cozii de hedyadă nu este întâmplător, întâlnindu-l atât la portalul de intrare în două locuri, la popii din tindă cât şi la capetele arcului dublou de sub bolta semicilindrică a navei.[15]
Tăietura ondulată de la console se aseamănă cu banda inferioară a brâului median şi cu forma vegetală a cozilor de hedyedye. Portalul spre navă este decorat cu vrejuri, probabil de iederă. În axul altarului se mai păstrează o mică ferestră originală cu tăietura superioară în formă de acoaladă. În altar există un picior de altar tăiat dintr-un buştean sub forma unui picior de potir cu inel la mijloc, formă specifică secolului 18.[16]
O biserică sălăjeană[]
Deşi amândoi meşterii au fost moţi, biserica poartă trăsăturile specifice ale unei biserici din Sălaj. Meşterii s-au adaptat aşadar comenzii şi aşteptărilor comunităţii din Cizer. Trebuie remarcată totuşi calitatea excelentă a lucrului în lemn, o trăsătură pe care nu toate bisericile de lemn din zonă o împart.[17]
Semnătura meşterului[]
Elementul decorativ al cozii de vioară este neobişnuit, nemaifiind întâlnit atât de marcant la alte biserici de lemn din Sălaj sau de mai departe. Să aibă acest element decorativ, la fel ca şi numele Horea al meşterului, o conotaţie muzicală comună? Iniţiativa de a decora o construcţie a fost întodeauna împărţită între nevoia ctitorului de frumos şi arta meşterului. În arta sa, meşterul a creat elemente specifice pe care le-a purtat în itinerariile sale adeseori ca o marcă de identitate. Nu este exclus ca această marcă-semnătură să fi fost înţeleasă în acea vreme ca o contribuţie proprie a meşterului la actul de ctitorire. În acest caz elementul cozii de vioară, atât de neobişnuit, ar putea fi înţeles ca un semn decorativ de distincţie al meşterului Horea, o semnătură în limbajul lemnarilor rătăcitori.[18]
Note[]
- ↑ Traian Vedinaş, „Horea la Negreni”, în Revista Tribuna nr 154, 1-15 februarie 2009 versiune digitală
- ↑ Butură 1963, 326.
- ↑ Prodan 1965, 340.
- ↑ Aşa cum, de exemplu, avem consemnaţi în incripţii meşterii bisericilor de lemn din Valea Mare de Criş, Valea de Jos, Brădet în Bihor şi Fildu de Sus, Ban, Brebi, Baica în Sălaj (Ghergariu 1973, 256-261).
- ↑ Dumitran Daniel - O vizitaţie canonică a episcopului Grigore Maior din anul 1774 versiune digitală.
- ↑ Miron Greta Monica - Biserica greco-catolică din Transilvania. Cler şi enoriaşi (1697-1782), pag. 344
- ↑ Alături de ei şi cei din satele vecine Boian, Plesca, Pria, Poniţa, Hurez, Stârciu. David Prodan, Răscoala lui Horea, vol II, 217. Versiune digitală.
- ↑ Arhivele Statului din Zalău, fond:Parohia Gr-cat din Cizer, act 2, fila 1: „la Astalusu cind au gatatu de festit si au teat use S. Besarici on forint si 10xri”.
- ↑ Arhivele Statului din Zalău, fond:Parohia Gr-cat din Cizer, act 2, fila 4v: „15 junie: La coperisu si Turnu Bisericei reparatura”.
- ↑ Galiş 2007, 22.
- ↑ 1982, 248.
- ↑ Popa 1963.
- ↑ Petru Galiş: Şcoală veche-n sat străvechi, p. 22, Zalău 2007.
- ↑ Baboş 2007.
- ↑ Baboş 2007.
- ↑ Baboş 2007.
- ↑ Baboş 2007.
- ↑ Baboş 2007.
Bibliografie[]
- Studii monografice
- Butură, Valeriu (1963). „Un monument al arhitecturii populare Transilvănene. Biserica de lemn din Cizer”. AMET 1959-61: 323-337.
- Popa, Atanasie (1963). „Biserica de lemn din Cizer”. Biserica Ortodoxă Română LXXXI (1-2): 131-139.
- Prodan, David (1965). „Horea înainte de răscoală”. Omagiu lui P. Constantinescu-Iaşi (Bucureşti): 337-343.
- Abrudeanu, Paul (1968). „Bisericuţa Horea”. Magazin Istoric II (10): 22-23.
- Cristache-Panait, Ioana (1978). „Biserica Naşterea Sf. Fecioare Maria din Cizer”. Monumente istorice bisericeşti din Eparhia Ortodoxă Română a Oradei. Biserici de lemn: 298-300, Oradea.
- Galiş, Petru (2003). „Biserica lui Horea din Cizer - 230 de ani”. Silvania 2 (3-4): 150-154.
- Baboş, Alexandru (2007). „Biserica de lemn din Cizer”. Caiete Silvane III (10): 12-13, versiune digitală.
- Studii regionale
- Cristache-Panait, Ioana (1971). „Bisericile de lemn din Sălaj”. Buletinul Monumentelor Istorice 1971 (1): 31-40.
- Ghergariu, Leontin (1973). „Meşterii construcţiilor monumentale de lemn din Sălaj”. AMET 1971-73: 255-273, Cluj.
- Toşa, Ioan (1982). „Biserici de lemn din împrejurimile Clujului şi Huedinului”. Monumente istorice şi de artă religioasă din arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului,: 229-248, Cluj.
- Godea, Ioan (1996). Biserici de lemn din România (nord-vestul Transilvaniei). Bucureşti: Editura Meridiane. ISBN 973-33-0315-1.
- Studii generale
- Petrescu, Paul (1974). Arhitectura ţărănească de lemn din România. Bucureşti: Editura Meridiane.
- Pănoiu, Andrei (1977). Din Arhitectura lemnului în România. Bucureşti: Editura Tehnică.
- Cristache-Panait, Ioana (1988). „L'architecture Roumaine en bois et l'art Europeén”. Revue Roumaine d'Histoire de l'Art Série Beaux-Arts (XXV): 21-43, Bucharest.
Vezi şi[]
- Cizer, Sălaj
- Muzeul din Cizer
- Biserica Naşterea Maicii Domnului din Cizer
- Muzeul Etnografic al Transilvaniei
- Vasile Ursu Nicola
Legături externe[]
Imagini de arhivă[]
Imagini din exterior[]
Imagini din interior[]
| |||||||
de:Holzkirche von Cizer