Fandom

România

Banat

1.811pages on
this wiki
Add New Page
Talk1 Share

Banatul este o provincie istorică care cuprinde astăzi zone din România, Serbia (Banatul Sârbesc) şi Ungaria.

Dintre toate regiunile locuite astăzi de români la nord de Dunăre, Bănatul şi Oltenia, cu prelungirea lor cea comună în ţara Haţegului, sunt singurele care reprezintă o continuitate neîntreruptă geografico - istorică a neamului românesc - un cuib de unde se romaniza treptat ţările spre apus, spre crivăţ şi spre răsărit, ba indirect şi cele de peste Dunăre, cuibul mereu descărcându-şi prinosul, dar rămânând totdeauna plin.[1] Bogdan Petriceicu Hasdeu
Fișier:StemaBanat.jpg
Fișier:Banat.png
Fișier:Banat Republic bgiu.png

În perioada austro-ungară au fost numite „banaturi” toate comitatele de graniţă, conduse de un ban. Denumirea s-a limitat mai târziu la actuala provincie „Banat”.

Numele provinciei se leagă de statutul special al unor părţi ale acesteia în cadrul regatului maghiar medieval, Banatul de Severin şi succesorul acestuia Banatul de Lugoj-Caransebeş, formaţiuni politice, militare şi administrative cu rolul de marcă în cadrul sistemului defensiv antiotoman. Pentru prima dată numele de Banatus Temesvariensis sau Banatus Temesiensis a fost folosit în rapoartele lui Luigi Ferdinando Marsigli din ultimul deceniu al secolului al XVII-lea şi în textul tratatului de pace de la Karlovitz (1699). Pentru români, regiunea a mai fost cunoscută şi sub denumirea de Temişana.

Proclamarea Republicii Bănăţene în anul 1918, ca provincie autonomă în cadrul Ungariei a fost o încercare eşuată de păstrare a unităţii Banatului multietnic şi multiconfesional.

Suprafaţa Banatului Edit

Banatul istoric însuma o suprafaţă de 28526 km². Diverse surse indică cifre uşor diferite de aceasta. La împărţirea provinciei, în 1919, României i-a fost atribuită o suprafaţă de 18966 km² (aproximativ 2/3 din total), Regatului Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor 9276 km², (aproximativ 1/3 din total), iar Ungariei 284 km² (aproximativ 1% din total)[2].

Organizare administrativă Edit

Fișier:Banat05.png

Teritoriul istoric al Banatului este, astăzi, împărţit astfel:

Trei mari oraşe, care n-au făcut parte din Banatul istoric, şi-au extins, de-a lungul vremii, teritoriile administrative în Banat unde au, astăzi, cartiere:

Relieful Edit

Fișier:Delihom.jpg

Graniţele naturale ale Banatului sunt râurile Mureş şi Tisa, Dunărea şi Culoarul Timiş-Cerna.

Relieful Banatului este foarte divers: începând din vest, spre est, formele de relief se succed în trepte: câmpia joasă, câmpia înaltă, dealurile şi, în final munţii. Unele masivele muntoase bănăţene constituie ramura vestică a Carpaţilor Meridionali. Acestea sunt, de la nord la sud, munţii Ţarcu cu vârfurile Ţarcu-Căleanu (2190 m), Baicu (2123 m), Bloju (2192 m) şi Muntele Mic (1.806 m) precum şi Munţii Cernei cu vârful Poiana Mare (1363 m).
Munţii Poiana Ruscă (1.359 m) şi Munţii Banatului cu diviziunile Semenic (1.447 m), , Aninei, Dognecei, Almăjului şi Locvei fac parte din Carpaţii Occidentali [4].

Dealurile piemontane apusene constituie cam o treime din teritoriul Banatului istoric. Altitudinea acestora variază între 200 şi 400 de metri. La nord de râul Timiş se află dealurile Lugojului, Lăpugiului, depresiunea Făgetului şi dealurile Lipovei, iar la sudul acestui râu, dealurile Pogănişului, Dognecei, Oraviţei şi Depresiunea Caraşului.

Câmpia înaltă ( altitudine peste 100 metri, până la 140 metri) este reprezentată de câmpiile Vingăi, Buziaşului, Gătăii şi Fizeşului. Câmpiile cu altitudini intermediare, cuprinse între 100 - 130 metri, sunt câmpiile Hodoni, Duboz, Tormac, Jamu Mare, Arad şi Sannicolau Mare, iar Câmpia joasă (altitudine sub 100 metri), este reprezentată de luncile râurilor, zona inundabilă dinainte de amplele lucrări de regularizare. Aceste câmpii, componente ale Câmpiei Panonice reprezintă o altă treime a suprafeţei bănăţene[5].

Între formele de relief ale Banatului nu pot fi omişi cei doi vulcani stinşi de la Lucareţ şi Gătaia: Piatra Roşie (altitudine 211 metri), respectiv Şumigu (altitudine 200 metri). De asemenea, cea mai mare întindere de nisipuri din Europa, astăzi stabilizată şi acoperită cu vegetaţie, Dunele de nisip de la Deliblata, (Serbia).

DemografieEdit

Vezi şi Paore

Evoluţia organizării administrative Edit

  • secolul al X-lea - secolul al XI-lea - Ducat (după alte opinii voievodat): Glad, Ahtum, Cinad
  • secolul al XII-lea - 1552 - organizare după modelul carolingian pe comitate: Timiş (prima atestare în 1175), Cenad (1187), apoi Caraş (1200) şi altele (Cuvin, Horom, etc.) cu o existenţă efemeră.
    • în paralel, din 1233, cu unele întreruperi, a funcţionat o marcă, Banatul de Severin, cuprinzând partea estică a Banatului şi părţi din Mehedinţi; după cucerirea Severinului de către otomani, în 1524, acesta şi-a încheiat existenţa.
    • a continuat să coexiste cu aceste structuri administrative şi vechea organizare a românilor în districte, dintre care 8 au dobândit un statut de districte privilegiate: Lugoj, Sebeş, Caraş, Bârzava, Mehadia, Almăj, Comiat şi Ilidia; documentele vremii au menţionat şi alte districte româneşti: Cuieşti, Bel, Chery, Icuş, Beregsău, Lypko, Duboz, Bujor, Fârdea, Sugya, Mănăştiur, Horom, Jupani, Recaş, Sculea, Marginea, Făget.
  • 1552 - 1716 - vestul Banatului fiind cucerit de către otomani, a fost organizat Paşalâcul Timişoara, divizat la rându-i în sangeacuri (=steaguri).
    • părţile răsăritene, neocupate de turci, au format, până în 1658, anul trădării lui Ákos (Acaţiu) Barcsay, o marcă a principatului transilvan, Banatul de Lugoj-Caransebeş; din acest an şi până la cucerirea austriacă din 1716, cu unele excepţii temporare, întregul teritoriu bănăţean a fost inclus în paşalâc.
  • 1716 - 1776 - Banatul a fost împărţit în districte şi în subdiviziuni ale acestora, cercuri; numărul şi întinderea acestora au suferit mai multe modificări
  • 1776 - 1778 - Banatul a fost împărţit în patru cercuri mari, iar acestea în domenii[6].
  • 1778 - 1849 - prin cedarea Banatului către Ungaria, s-a revenit la organizarea administrativă pe comitate, iniţial acestea coexistând cu un district militar pe graniţa cu Imperiul Otoman şi cu Ţara Românească
  • 1849 - 1860 - Banatul a fost scos de sub administraţia maghiară şi a format, împreună cu teritoriile de la vest de Tisa, entitatea administrativă cu sediul la Timişoara numită Voivodina sârbească şi Banatul timişan
  • 1860 - 1919 - reintegrat Ungariei, Banatul a fost reorganizat pe comitate, iar acestea împărţite în plăşi; după efemera republică bănăţeană, care s-a dorit a fi o entitate autonomă în cadrul statului maghiar, a urmat o perioadă de ocupaţie sârbească, una de ocupaţie franceză şi, de la 3 august 1919, a fost instalată administraţia românească în estul Banatului]][7].
  • 1919 - 1950 - Banatul românesc a fost divizat iniţial în două judeţe, Timiş-Torontal şi Caraş-Severin, apoi în trei, Timiş-Torontal, Severin şi Caraş.
  • 1950 - 1968 - organizare administrativă după model sovietic, pe regiuni divizate în raioane; iniţial, până în 1952, au fost trei regiuni mai mici, Arad (doar parţial în Banat), Severin şi Timişoara, apoi, până în 1956, doar două, Arad şi Timişoara, pentru ca în final să rămână una singură, Timişoara, din 1960 redenumită Banat.
  • 1968 - prezent - prin revenirea la organizarea administrativ - teritorială pe judeţe, Banatul românesc a fost împărţit în cinci judeţe, unul singur fiind integral bănăţean, Timişul.

Cronologie Edit

Fișier:TurnulMedievalCiacova-Timis.jpg
  • 14 apr.535 prin Novella XI împăratul bizantin Justinian înfiinţa arhiepiscopia Justiniana Prima sub a cărei jurisdicţie intra şi teritoriul banatic ,prin cives-urile de la Litterata (pe malul stâng al Dunării, în dreptul cetăţii Novae) şi Recidiva (Vărădia, fostă Arcidava)
  • 731 a fost desfiinţată de către împăratul Leon al III-lea, Isaurul, arhiepiscopia Justiniana Prima
  • 787 la al doilea conciliu de la Niceea a participat şi episcopul Ursus "al avarilor"
  • 1002 (în jur de) Ahtum s-a botezat la Vidin unde a primit suzeranitatea bizantină
  • după 1002 Ahtum a construit la Morisena o mânăstire închinată Sf. Ioan Botezătorul, unde a adus călugări bizantini
  • în jurul lui 1028 ţara lui Ahtum a intrat în componenţa regatului lui Ştefan I [8].
  • 1347 - 1349 - epidemie de ciumă neagră în Banat[9].
  • 1552, 24 iunie - trupele otomane ale sultanului Soliman al II-lea au început asedierea cetăţii Timişoara; garnizoana de circa 2500 de soldaţi, în parte mercenari, conduşi de Stefan Losonczy, rezistă eroic
  • 1552, 30 iulie - apărătorii cetăţii cedează, iar partea centrală şi de vest a Banatului a devenit posesiune a sultanului; partea de est, cu populaţie preponderent românească, aşa numitul Banat de Lugoj-Caransebeş, a fost alipită Transilvaniei [10].
    • Iniţial sançak-urile (steagurile) nou create au fost alipite Rumeliei, dar ulterior acestea au format o entitate administrativă separată, Eyâlet-i Temeşvar, adică Paşalâcul Timişoara. Acesta era condus de un beglerbeg, paşă cu două tuiuri[11].
  • 1582 - Epidemie de ciumă în zona Caransebeşului[12].
  • 1593 - răscoală a bănăţenilor împotriva ocupaţiei otomane, condusă de vlădicul Teodor, împreună cu Ioan din Lugoj şi un anume Iancu; răsculaţii au cucerit mai multe fortăreţe, dar în final, neprimind sprijinul promis de principele Sigismund al Transilvaniei, au fost înfrânţi [13].
  • 1688 - răscoală a trupelor otomane din cetatea Timişoara [14].
  • 1690 - printr-un decret (iradea) imperial revoluţionar, sultanul a acordat, pentru prima dată în imperiu şi numai pentru teritoriul Paşalâcului Timişoara, proprietatea asupra pământului pentru cei care îl lucrau[15].
  • 1696-1698 - tentativă habsburgică ratată de cucerire a Banatului
  • 1716, 5 august - Eugeniu de Savoia a obţinut o victorie hotărâtoare asupra oştilor otomane în bătălia de la Petrovaradin (azi suburbie a Novi Sadului) [16].
  • 1716, sfârşitul lunii septembrie - trupele imperiale habsburgice au început asediul cetăţii Timişoara. Prima a căzut, la 1 octombrie, suburbia Palanca Mare, actualul cartier Fabric.
  • 1716, 12-13 octombrie - garnizoana otomană a acceptat condiţiile capitulării; Prinţul Eugen de Savoia a preluat cetatea de la ultimul ei comandant otoman, Mehmed paşa.
  • 1716, până la sfârşitul lunii noiembrie - campania antiotomană în Banat a continuat sub conducerea generalului conte Claude Florimond Mercy d’Argenteau. Au mai fost cucerite cetăţile Panciova şi Palanca Nouă.
  • 1717, 6 august - austriecii au cucerit Belgradul, apoi Orşova, ultima fortificaţie a Banatului.
  • 1718, 21 iulie - s-a semnat tratatul de pace de la Passarowitz[17].
  • 1737 - 1740 - perioada cea mai cumplită din istoria Banatului imperial, marcată de o serie de evenimente care au zguduit societatea şi au secătuit-o de energie:
    • 1737 - 1739 - război turco - austriac ale cărui lupte s-au purtat, în mare parte, pe teritoriul bănăţean
    • 1738 - răscoală a românilor bănăţeni
    • februarie 1738 - epidemie de ciumă, ultimele cazuri fiind înregistrate în sudul şi vestul provinciei în 1740 [18].
  • 1738, 18 septembrie - prin tratatul de pace de la Belgrad, austriecii au pierdut Oltenia, districtele sud-dunărene, insula Ada-Kaleh, fortul Elisabeta, aflat pe malul drept al Dunării, faţă în faţă cu cetatea Ada-Kaleh, iar prin protocolul din 7 martie 1741 au pierdut şi cetatea Orşovei Vechi; în plus tratatul i-a obligat să demoleze totalitatea fortificaţiilor bănăţene, exceptând Timişoara; în fine, protocolul din 3 iunie 1741, semnat la Caransebeş, a stabilit hotarul dintre cele două imperii în zona Banatului[19].

Imagini din Banat Edit

Vezi şi Edit

Note: Edit

  1. Haşdeu
  2. genealogy.ro, Some basic...
  3. genealogy.ro, Banat...
  4. Haţegan, Banatul
  5. Haţegan, Habitat, pag. 8-11
  6. Feneşan, Administraţie... pag. 78-79
  7. Muntean
  8. Suciu, Monografia...
  9. Haţegan, Habitat...
  10. Popoviciu
  11. Muntean, pag.112
  12. Muntean, pag.117
  13. Popoviciu, pag. 239-240
  14. Muntean, pag.111
  15. Haţegan, Habitat..., pag. 60, 74
  16. Pârvu
  17. Feneşan, Administraţie..., pag.14-15
  18. Feneşan, Administraţie... pag. 68
  19. Feneşan, Administraţie..., pag. 68-69

Bibliografie Edit

Lectură suplimentară Edit

  • Istoria Bisericii Catolice din Banat în perioada 1848 – 1918, Varga Attila
  • Istoria Banatului în epoca modernă (1848-1900), Varga Attila

Legături externe Edit

Ad blocker interference detected!


Wikia is a free-to-use site that makes money from advertising. We have a modified experience for viewers using ad blockers

Wikia is not accessible if you’ve made further modifications. Remove the custom ad blocker rule(s) and the page will load as expected.

Also on Fandom

Random Wiki