România
Register
Advertisement
Academia Română
Sigla academiei
Fondată 1 aprilie 1866
Adresa Calea Victoriei, 125
Sector 1, Bucureşti
Preşedinte Ionel Haiduc
Vicepreşedinţi Dan Berindei
Florin Gheorghe Filip
Marius Iosifescu
Marius Sala
Secretar general Ion Păun Otiman
Pagină web http://www.academiaromana.ro/

Academia Română este cel mai înalt for de ştiinţă şi de cultură din România. A fost fondată la 1 aprilie 1866, sub denumirea de Societatea Literară Română, devenită în 1867 Societatea Academică Română, iar în 1879 Academia Română. Conform statutului[1], rolul principal al Academiei constă în cultivarea limbii şi literaturii române, stabilirea normelor de ortografie obligatorii ale limbii române, studierea istoriei naţionale române şi cercetarea în cele mai importante domenii ştiinţifice. Cele mai reprezentative lucrări academice sunt Dicţionarul limbii române, Dicţionarul explicativ al limbii române, Dicţionarul general al literaturii române, Micul dicţionar academic şi Tratatul de istoria românilor. Academia Română are 181 de membri activi aleşi pe viaţă.

Istoric[]

Fișier:Societatea Academica.jpg

Membrii Societăţii Academice (august 1867)

La mijlocul secolului al XIX-lea, în plin proces de formare a noului stat naţional român, societatea şi lumea culturală românească aveau nevoie de o modernizare majoră şi de reforme care să accelereze progresul cultural şi ştiinţific al spaţiului românesc. Academii, în sensul vechi al cuvântului, fuseseră înfiinţate încă din secolul al XVI-lea, atât în Ţara Românească (la Bucureşti, circa 1689) cât şi în Moldova (Iaşi, 1707), care mai târziu s-au transformat în primele universităţi româneşti. Premergător apariţiei Academiei Române, s-au înfiinţat mai multe societăţi culturale, precum cele de la Braşov (1821), Bucureşti (1844), Sibiu (1881), Cernăuţi (1862). Succesorii lor au încurajat ideea înfiinţării unui institut central care să reunească cele mai importante personalităţi culturale ale României, după modelul academiilor occidentale.

Unirea Principatelor Române de la 24 ianuarie 1859 şi programul amplu de reforme care i-a urmat au creat condiţiile necesare pentru punerea în practică a ideii înfiinţării. Intelectualii români îşi dădeau seama că unitatea politică nu era posibilă fără o unitate culturală. Ioan Maiorescu propunea, la 1860, „o societate academică care să concentreze activitatea erudiţilor români... pentru cultura limbii, pentru scrisul istoriei naţionale”. Proiectul său nu s-a materializat, însă fiul său, Titu Maiorescu, avea să ia parte la înfiinţarea noii academii.[2]

Proiectul de statut a fost elaborat la 1860, după care a urmat o perioadă de pregătire şi s-au făcut primele donaţii. La propunerea lui C.A. Rosetti, locotenenţa domnească a aprobat la 1 aprilie 1866 regulamentul pentru formarea Societăţii Literare Române. Scopul ei principal era stabilirea ortografiei limbii române, redactarea unei gramatici şi a unui dicţionar-tezaur. Regulamentul prevedea formarea societăţii la Bucureşti şi numirea membrilor de către Ministerul Instrucţiunii şi Cultelor.[3] Membrii urmau să reprezinte toate regiunile, plus aromânii, astfel:

  • 7 membri din vechiul regat: Vasile Alecsandri, Costache Negruzzi, Vasile Urechea-Alexandrescu, Ion Heliade Rădulescu, August Treboniu Laurian, C.A. Rosetti şi Ion C. Massimu, la care s-au adăugat în 1867 Titu Maiorescu şi Nicolae Ionescu;
  • 3 din Transilvania: Timotei Cipariu, Gavriil Munteanu şi George Bariţiu;
  • 3 din Basarabia: Alexandru Haşdeu, Constantin Stamati şi Ioan Străjescu;
  • 2 din Bucovina: Alexandru Hurmuzaki şi Ambrosiu Dimitrovici, (înlocuit apoi de Ioan Sbiera);
  • 2 din Banat: Alexandru Mocioni şi Vincenţiu Babeş;
  • 2 din Macedonia: Ioan D. Caragiani şi Dimitrie Cozacovici.
Fișier:Academia Romana.jpg

Academia Română. Sediul din Calea Victoriei

Fișier:Academia Romana cladirea noua.jpg

Clădirea nouă a Casei Academiei,
situată lângă Casa Poporului (actualmente Palatul Parlamentului)

Prima şedinţă s-a ţinut, un an mai târziu, la 1/13 august 1867. Sosirea la Bucureşti a celor mai importante personalităţi, venite din toate regiunile cu ocazia deschiderii lucrărilor primei şedinţe, a fost un adevărat eveniment. În prima şedinţă a fost decisă adoptarea numelui de Societatea Academică Română. Membrilor fondatori iniţiali li s-au mai adăugat Iosif Hodoşiu, (reprezentând Maramureşul), Ştefan Gonata, Alexandru Roman. În total, numărul membrilor fondatori a ajuns la 25. Primul preşedinte al Societăţii Academice Române a fost Ion Heliade Rădulescu (până la 1 august 1870). Instituţia nou fondată a fost pentru început o societate naţională enciclopedică. Ea a devenit reprezentativă pentru spiritualitatea română, reunind oameni de cultură din ţară şi apoi din întreaga lume.

La 30 martie 1879, printr-o lege specială, Societatea Academică Română a fost decretată instituţie naţională cu numele de Academia Română, funcţionând ca for al moralităţii şi independenţei ştiinţifice. Preocupările sale s-au extins în domeniul artelor, literelor şi ştiinţei. De atunci, Academia Română funcţionează ca forum naţional recunoscut al cercetării ştiinţifice, literare şi de creaţie artistică.

Din 9 iunie 1948, prin Decretul nr.76, Academia Română s-a transformat în Academia Republicii Populare Române. Concomitent, au fost îndepărtaţi peste 100 de membri. Ulterior, instituţia s-a transformat în Academia Republicii Socialiste România. În perioada 1948-1989, în timpul dictaturii comuniste, decernarea titlului de membru al Academiei a fost instrumentalizată politic, iar criteriul erudiţiei ştiinţifice a fost completat şi nu rareori înlocuit cu cel al „originii sănătoase” sau al „meritelor de partid”.

După 1990, când în România s-a reinstaurat democraţia, Academia şi-a recăpătat numele de Academia Română şi a redevenit o instituţie care activează pe baze democratice.

Membri[]

Academia se compune din membri titulari, membri corespondenţi şi de onoare, cu toţii aleşi pe viaţă. Calitatea de membru poate fi acordată şi post-mortem. Atât membrii corespondenţi cât şi membrii titulari pot face propuneri pentru noi membri corespondenţi. Pentru membrii titulari, propunerile pot fi făcute numai din partea membrilor titulari, iar candidaţii trebuie să fie din rândul membrilor corespondenţi. Criteriile de eligibilitate sunt deosebit de stricte. În urma mai multor consultări şi evaluări, adunarea generală decide prin vot secret acordarea statutului de membru.

În Dicţionarul academicienilor români, 1866 - 1999, Dorina N. Rusu contabiliza că până în anul 1999 Academia adunase un număr de 1.494 membri, dintre care 980 români (25 fondatori, 375 titulari, 178 de onoare, 361 corespondenţi, 41 aleşi post-mortem) şi 514 străini (404 membri de onoare, 109 corespondenţi, 1 ales post-mortem). Dintre membrii străini, ţările cu cei mai mulţi membri erau Franţa cu 163, Germania cu 60, Italia 48, SUA 39, Anglia 22, URSS (Rusia) 20, Belgia 17 etc.

Funcţionare[]

Academia este o instituţie finanţată, în principal, de la bugetul de stat şi care funcţionează autonom. Surse secundare de finanţare pot fi activităţile proprii sau exploatarea propriului patrimoniu, precum şi donaţiile. Are 3 filiale, la Iaşi, Cluj-Napoca şi Timişoara. În subordinea sa se află o serie de instituţii prestigioase şi centre de cercetare din România (circa 60). În anul 2001, două dintre institutele Academiei Române au fost recunoscute de Comunitatea Europeană ca institute de excelenţă.

Conform statutului actual, un mandat de preşedinte are durata de patru ani, iar o persoană nu poate deţine funcţia de preşedinte pentru mai mult de două mandate. Biroul Prezidiului Academiei Române este format din şase academicieni, din preşedintele Academiei Române, cei patru vicepreşedinţi şi din secretarul general.

Averea Academiei[]

  • Palatul Ţigăneşti din județul Galați, al poetului-boier Costache Conache, ce a fost recâştigat de Academia Română după şapte ani de procese cu ArcelorMittal [4]

Critici[]

  • August 2016 - Academicienii români vor să aibă dreptul la iniţiativă legislativă, precum Guvernul şi Parlamentulul, dar şi alte privilegii, printre care rang şi salarizare de înalţi demnitari, dar şi scutiri de taxe şi impozite.[5]

Curiozităţi[]

Fișier:Academia Romana placa.jpg

Placă comemorativă amplasată pe clădirea sediului Academiei Române din Calea Victoriei

  • Scriitorul Andrei Vizanti, ales ca membru corespondent în 1882, a fost îndepărtat în 1903, după ce a părăsit ţara pentru a scăpa de o pedeapsă pentru delapidare de bani publici.
  • Unul dintre membrii controversaţi a fost filologul Alexe Procopovici, despre care Eugen Lovinescu spunea că este „omul care nu a scris nimic”.
  • Eugen Lovinescu a fost respins în mod „scandalos”[6] din cauza opoziţiei lui Nicolae Iorga şi Ovid Densusianu. El a fost ales membru post-mortem în 1991.
  • Elena Ceauşescu a fost aleasă ca membru titular în 1974, iar Nicolae Ceauşescu membru titular şi preşedinte de onoare în 1985. Cei doi au fost excluşi la şedinţa din 26 decembrie 1989.
  • Manea Mănescu a fost ales membru titular în 1974 şi exclus la 2 februarie 1990. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu Suzana Gâdea. Ambii au avut la activ condamnări penale.

Note[]

  1. Statutul Academiei
  2. Rusu, în Introducere, de Ionel Haiduc, p.5
  3. Predescu, p.9
  4. Cum s-a pricopsit Academia Română cu un palat aristocratic de 30 de milioane de euro a cărui întreţinere costă o avere, 22 noiembrie 2016, Costel Crangan, Adevărul, accesat la 25 noiembrie 2016
  5. Ce privilegii neconstituţionale vrea să-şi tragă Academia Română, 30 august 2016, Sorin Ghica, Adevărul, accesat la 31 august 2016
  6. Ionel Haiduc, în Introducere, Rusu, p.7

Bibliografie[]

  • Lucian Predescu, Enciclopedia României. Cugetarea, Editura Saeculum, Bucureşti, 1999 ISBN 973-9399-03-7
  • Dorina N. Rusu, Membrii Academiei Române, 1866-1999, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1999 ISBN 973-27-06967

Vezi şi[]

  • Biblioteca Academiei Române
  • Lista instituţiilor din subordinea Academiei Române
  • Editura Academiei Române
  • Academicieni români

Legături externe[]

Commons
Wikimedia Commons conţine materiale multimedia legate de Academia Română

Istorioare

Fondatori - Academia Română - Preşedinţi
A | B | C | D | E | F | G | H | I | J | K | L | M | N

Titulari | Corespondenţi | Onorifici | Post-mortem
Vicepreşedinţi | Secretari

Sigla Academiei O | P | Q | R | S | Ş | T | Ţ | U | V | W | X | Y | Z

Străini: Onorifici | Corespondenţi | Post-mortem
Protectori | Premii Nobel

Wikipedia-logo Această pagină utilizează conţinut de la Wikipedia în limba română. Versiunea originală a sa se află la: Wikipedia: Academia Română. Lista autorilor poate fi văzută în istoricul paginii. Textul de la Wikipedia este disponibil sub licenţa GNU FDL pentru documentaţie liberă.
Advertisement